Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat, duminică, că turneul de categorie Premier 5 de la Roma este unul special pentru ea, deoarece de aici a început urcarea sa în clasamentul mondial, informează site-ul oficial al competiției din capitala Italiei.
Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu a urcat șase poziții, după ce a ajuns săptămâna trecută până în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, și se află pe locul 31, cu 1.432 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, informează wtatennis.com.
Antrenorul echipei Steaua București, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seară, după remiza din meciul cu Concordia Chiajna, scor 2-2, că principala problemă a formației sale este golul și a precizat că jucătorii săi nu profită de ocaziile pe care le au.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 62 WTA, a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului de categorie Premier 5 de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 2.183.600 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Ciclistul belgian al echipei BMC, Greg van Avermaet, a fost absolvit, joi, de Comisia de Disciplină a Federației Belgiene de Ciclism, de acuzațiile de dopaj, informează L’Equipe.
Jucătoarea americană Serena Williams, liderul clasamentului WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, după ce a salvat trei mingi de meci în întâlnirea cu Victoria Azarenka din Belarus, fostă ocupantă a locului 1 mondial.
Tenismanul Adrian Ungur, locul 193 ATP, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului challenger de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 42.500 de euro, informează site-ul oficial al competiției.
Oficialii clubului Internazionale Milano doresc să-l împrumute pe atacantul George Pușcaș la echipa US Palermo, în cadrul transferului argentinianului Paulo Dybala, a scris, marți, Gazzetta dello Sport.
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul clasamentului WTA, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 4.185.405 euro, informează site-ul oficial al competiției.
Echipa Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, a terminat la egalitate, luni, în deplasare, scor 0-0, cu formația Volin Luțk, într-un meci din etapa a XXII-a a campionatului ucrainean, informează site-ul oficial al grupării din Donețk.
Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India) s-a calificat, luni, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie Masters 1000 de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 4.185.405 euro, informează site-ul oficial al competiției.
Fostul atacant stelist Claudiu Keșeru a declarat, duminică seară, după ce a asistat din tribună la derbiul Dinamo – Steaua, scor 1-3, că fosta sa echipă are puterea să câștige titlul de campioană în Liga I.
Jucătoarea franceză de tenis Alize Cornet, locul 28 WTA, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Simona Halep, locul 2 WTA și finalista de anul trecut de la Madrid, că simte o mândrie după acest succes, informează L’Equipe.
Jucătoarele de tenis Monica Niculescu, locul 61 WTA, și Cristina-Andreea Mitu, locul 100 WTA, vor evolua în calificările turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 4.185.405 euro, informează site-ul oficial al competiției.
Fundașul Ștefan Radu a contribuit la un gol pentru echipa sa, Lazio Roma, în partida câștigată, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), în fața formației FC Parma, în etapa a XXXIII-a a campionatului Italiei, informează Gazzetta dello Sport.
Echipa Skoda Xanthi, antrenată de Răzvan Lucescu, s-a calificat în finala Cupei Greciei, după ce a terminat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Iraklis Salonic, din liga a doua, în manșa secundă a semifinalelor competiției.
Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Edward Iordănescu, a declarat, marți seară, după victoria din meciul cu Dinamo București, scor 3-2, că formația sa a obținut un succes mare și a făcut un pas important pentru îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare.
Echipa FC Barcelona a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (5-0), formația Getafe, în primul meci al etapei a XXXIV-a a campionatului spaniol, informează Marca.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 61 WTA, a ratat, marți, calificarea în turul doi al turneului de la Praga, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Antrenorul echipei FC Brașov, Adrian Szabo, a declarat, marți, într-o conferință de presă înaintea meciului de campionat cu CS Universitatea Craiova, că jucătorii săi vor lupta și vor face tot ce ține de ei pentru a rămâne în Liga I, informează pagina de Facebook a grupării ardelene.
Echipa Al Khor, antrenată de Ladislau Boloni, s-a calificat în turul trei al Cupei Prințului din Qatar, după ce a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 4-0 (0-0), formația Al Mesaimeer, din liga a doua, în turul doi al competiției.
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a anunțat, luni, că nu va participa la turneul de categoria Masters 1.000 de la Madrid, organizat de omul de afaceri Ion Țiriac, informează Marca.
Jucătoarea de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 6 și locul 33 WTA, a ratat, luni, calificarea în turul doi al turneului de la Praga, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Jucătoarea germană Angelique Kerber, locul 14 WTA, a câștigat, duminică, turneul de la Stuttgart, dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, cap de serie numărul unu și locul 2 WTA, a ratat, joi, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari, iar Simona Halep va urca pe poziția a doua în clasamentul WTA.
Tenismanul Adrian Ungur, care împreună cu Marius Copil s-a calificat în semifinalele probei de dublu de la BRD Năstase Țiriac Trophy, a declarat, joi, că nu se aștepta să treacă nici de primul tur, dar acum își doresc să ajungă în finala competiției.
Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 4 și locul 5 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Perechea Simone Bolelli/Steve Darcis (Italia/Belgia) s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu de la BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu dotat cu premii în valoare totală de 494.310 euro.
Tenismanul francez Gilles Simon, cap de serie numărul unu și locul 13 ATP, s-a calificat, joi, în sferturi de finală la BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu dotat cu premii în valoare totală de 494.310 euro.
Tenismanul spaniol Daniel Gimeno-Traver, locul 68 ATP, s-a calificat, joi, în sferturi de finală la BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu dotat cu premii în valoare totală de 494.310 euro.
Biletele la partida dintre echipele Steaua București și ASA Târgu Mureș, din etapa a XXIX-a a Ligii I, au prețuri cuprinse între 15 și 500 de lei, a anunțat, joi, site-ul oficial al campioanei României.
Perechea Treat Huey/Scott Lipsky (Filipine/SUA), cap de serie numărul 4, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu de la BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu dotat cu premii în valoare totală de 494.310 euro.
Atacantul senegalez al echipei AC Fiorentina, Khouma Babacar, s-a accidentat la genunchiul drept și va lipsi de pe teren șase săptămâni, a anunțat, marți, site-ul oficial al UEFA.
Antrenorul echipei Bayern Munchen, Josep Guardiola, a declarat, marți seară, după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, că formația sa poate juca și mai bine decât în meciul retur cu FC Porto, câștigat cu scorul de 6-1, informează site-ul oficial al UEFA
Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 20 WTA, o va întâlni pe Simona Halep, cap de serie numărul 2 și locul 3 WTA, în turul doi al turneului de la Stuttgart (Germania), după ce a învins-o, marți, în runda inaugurală, pe Barbora Zahlavova Strycova (Cehia).
Tenismanul cipriot Marcos Baghdatis, locul 59 ATP, s-a calificat, marți, în turul doi la BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu dotat cu premii în valoare totală de 494.310 euro.
Tehnicianul ceh Zdenek Zeman și-a dat demisia din funcția de antrenor al echipei Cagliari, a anunțat, marți, site-ul oficial al clubului italian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER