Dinamo a câștigat primul meci din retur, pentru „câini” confruntarea cu Oțelul reprezentând partida cu numărul 2.000 în prima ligă. Mijai Teja este mulțumit de modul în care au evoluat elevii săi, dar recunoaște că echipa nu este la turație maximă
Barcelona a făcut un pas greșit în duelul cu Real Madrid pentru lupta la titlu. Catalanii au pierdut confruntarea de pe teren propriu cu Malaga, din etapa a 24-a, iar madrilenii se pot distanța la patru puncte dacă înving duminică pe Elche.
Fanii lui Chelsea au încercat să-și spele imaginea după incidentul de la meciul cu PSG din Liga Campionilor. Înaintea partidei cu trupa lui Blanc, o parte dintre suporterii care au însoțit echipa la Paris au agresat un cetățean de culoare căruia i-au strigat: „Suntem rasiști și așa ne place”.
Cristiano Ronaldo a deschis scorul în meciul cu Schalke și a stabilit două recorduri. În minutul 26, Ronaldo a concretizat o centrare a lui Carvajal din partea dreaptă și a reușit să-și treacă numele în cartea de istorie a UEFA Champions League.
Real Madrid joacă prima manșă a optimilor UEFA Champions League în deplasare, pe terenul lui Schalke, iar „galacticii” au ales un echipament mai puțin folosit în acest sezon.
Steaua s-a impus categoric în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii. Echipa condusă de Costel Gâlcă a învins-o pe Astra, scor 3-0, iar tehnicianul stelist se declară mulțumit de evoluția elevilor săi la primul meci oficial din 2015.
Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu a decis, definitiv, marți, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a judecat contestația deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul „Microsoft”. Udrea […]
Simona Halep a învins-o pe Pironkova în două seturi în optimile turneului de la Dubai. Halep a trecut de sportiva din Bulgaria cu 6-4, 6-3, iar în sferturi o va întâlni pe Makarova.
Arlauskis are șanse mici să continue la Steaua și din sezonul următor. Impresarul portarului lituanian a confirmat faptul că Arlauskis se află în discuții cu alte cluburi și își dorește sp schimbe campionatul la finalul stagiunii.
Ciprian Tătărușanu este incert pentru partida cu formația Tottenham Hotspur, din prima manșă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa a anunțat site-ul fiorentina.it. Conform sursei citate, internaționalul român nu s-a antrenat în ultimele două zile, acuzând dureri la spate.
Partida contra Șahtiorului ar fi trebuit să fie o sărbătoare pentru Xabi Alonso. Mijlocașul spaniol în vârstă de 33 de ani a jucat la Lvov meciul cu numărul 100 în carieră, dar momentul i-a fost stricat de arbitrul Alberto Undiano Mallenco.
Dinamo a început anul 2015 cu un eșec. Echipa din „Ștefan cel Mare” a pierdut confruntarea din semifinalele Cupei Ligii, scor 1-2, cu Pandurii, iar Marius Niculae dă vina pe lipsa de omogenitate a echipei pentru acest rezultat.
Pandurii a câștigat prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii, echipa gorjeană reușind să se impună cu 2-1 în fața lui Dinamo. Antrenorul „câinilor”, Mihai Teja, admite că echipa sa a prestat un joc modest, dar își felicită jucătorii pentru determinarea și atitudinea avută.
Stafeta de baieti a Romaniei a facut o surpriza placuta si a terminat pe locul 9!! Stafeta compusa din Zoltan Szep, Istvan Sebestyen si Klaus Csucs a terminat concursul in fata Austriei, Kazakhstan, Ucraina, SUA, Japonia, Germania, Finlanda sau Norvegia. Romania n-a mai avut stafeta de baieti la Campionate Mondiale de ski orientare din 1992! Aurul a fost castigat de Rusia (Andrey Lamov, Eduard Khrennikov, Kirill Veselov), pe doi Suedia si pe trei Cehia.
După ce în tur datorită evoluțiilor foarte bune din prima parte a campionatului a prins și o convocare în lotul național (n.r.pe vremea când V.Pițurcă era antrenor principal), Vlad Achim a suferit o accidentare în partida cu FC Brașov și a ratat partea a 2-a din retur suferind o intervenție chirurgicală, iar acum potrivit declarațiilor sale se află la finalul perioadei de recuperare.
Paolo Suarez, fratele lui Luis Suarez, se află în centrul unui scandal de meciuri trucate. Paolo Suarez, în vârstă de 34 de ani, joacă acum la Comunicaciones, în Guatemala, dar în perioada în care a jucat la Isidro Metapán (El Salvador) ar fi participat la trei partide aranjate.
Valeriu Argăseală îi liniștește pe suporterii Stelei și spune că echipa nu a pierdut palmaresul și culorile, ci doar marca. Președintele executiv al grupării din Ghencea a anunțat că va primi motivarea sentinței în următoarele două zile pentru a ști ce pași trebuie urmați în continuare.
Întrunit vineri, Comitetului Executiv al Asociației Județele de Fotbal Vâlcea a respins dosarul de candidatură la funcția de președinte depus de către arbitrul Adrian Comănescu. Astfel, fostul jucător al Chimiei, Constantin Pintilie (actualul șef al AJF) rămâne unicul candidat pentru postura de conducător și va primi un nou mandat.
FIFA le-a dat o veste bună celor de la Barcelona. Oficialii forului mondial au declarat pentru Sky Sports că formația catalană are dreptul de a face transferuri, dar nu poate înregistra jucătorii înainte de ianuarie 2016.
Șahtior deschide sezonul de primăvară în UEFA Champions League cu meciul contra lui Bayern din optimi. Deși e conștient de diferența valorică dintre cele două formații, Mircea Lucescu este încrezător că echipa sa poate reuși o „dublă” de excepție în fața nemților și ar putea să obțină calificarea.
Messi sau Cristiano Ronaldo, cine este cel mai mare jucător din lume? Este una dintre întrebările care provoacă cele mai aprinse discuții între iubitorii fotbalului din prezent. Cei doi colecționari de recorduri, fotbaliști la Barcelona și Real Madrid, argentinianul și portughezul au ajuns să se dueleze la absolut toate capitolele: număr de fani, număr de goluri, număr de trofee, număr de pase de gol și chiar număr de sponsori. Totuși, opinia general acceptată este aceea că e extrem de dificil de răspuns la întrebarea care dintre cei doi este un fotbalist mai mare.
Dorinel Munteanu, fotbalistul cu cele mai multe selecții la echipa națională, critică modul în care Anghel Iordănescu pregătește prima reprezentativa. Munteanu consideră că turnee precum cel desfășurat acum de echipa națională în Antalya nu-și mai au rostul și nu sunt edificatoare în ceea ce privește valoarea jucătorilor.
Numele celebrului sportiv Mihai Leu este pe buzele tuturor: singurul român care a intrat în legenda sportului fiind campion la discipline diferite, box și automobilism, împlinește astăzi 47 de ani.
Steaua pregătește partida cu Astra Giurgiu din Cupa Ligii atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere administrativ. Dacă în ceea ce privește partea sportivă, Gâlcă se poate declara mulțumit de evoluția echipei în perioada de pregătire și poate aștepta liniștit debutul oficial în 2015, în ceea ce privește partea administrativă Steaua a făcut astăzi o schimbare importantă.
Imediat după meciurile cu Spania de la FedCup, Simona Halep a și început pregătirile pentru următoarea competiției. Numărul 3 mondial a plecat spre Dubai acolo unde duminică va juca în cadrul turneului din categoria Premier, informează DigiSport.
Cristiano Ronaldo are un început de 2015 extrem de slab din punct de vedere fotbalistic. Starul Realului s-a remarcat în meciurile jucate până acum doar prin cartanoșul roșu încasat în meciul cu Cordoba și statistica din confruntarea cu Atletico Madrid: 0 goluri, 0 șuturi pe poartă, 0 șanse de gol, 0 mingi recuperate, 0 centrări. Real a pierdut partida cu Atletico, scor 0-4.
Barcelona a făcut un pas uriaș spre a patra finală de Cupa Spaniei din ultimii cinci ani după victoria cu 3-1 din meciul cu Villarreal. În urma acestei victorii, gruparea de pe Nou Camp a stabilit și un nou record, depășind-o astfel pe rivala Real Madrid.
Fotbaliștii de la ASA Târgu-Mureș au iscat un scandal general după ultimul meci din stagiul de pregătire din Antalya. Imediat după încheierea meciului cu NK Domzale (0-0), Zicu și N’Doye s-au luat la bătaie, informează adevărul.ro.
Rapid revine vineri în țară după ce a încheiat stagiul de pregătire din Antalya. Giuleștenii au terminat cantonamentul de iarnă cu o victorie, 1-0 cu Arsenal Tula din Rusia, iar Cristi Pustai este mulțumit de prestația jucătorilor săi.
O fotografie cu Messi realizată imediat după încheierea finalei Campionatului Mondial a câștigat premiul cel mare la categoria „cea mai bună fotografie din sport realizată de un fotoreporter independent”.
Cosmin Contra a preluat de puțin timp conducerea tehnică a echipei Guangzhou R&F, dar a reușit să se facă repede remarcat. Jurnaliștii chinezi îl laudă pe tehnicianul român despre care spun că a adus un suflu nou la echipă și a îmbunătățit tactica.
Victor Pițurcă este la un pas de a fi demis de la Al Ittihad, antrenorul român nereușind să câștige nici măcar un meci de când a preluat conducerea tehnică a echipei. Fostul selecționer a ajuns la Al Ittihad în toamna anului trecut când echipa era pe primul loc, dar nu a izbutit nicio victorie, iar echipa a căzut pe poziția a cincea.
Liga 1 e la un pas de colaps. Mai multe formații din prima ligă se află în insolvență, situație în care România se va trezi că nu prea mai are pe cine să trimită în cupele europene.
Gest incredibil surprins de camerele TV la meciul dintre Chelsea și Everton. Fundașul „albaștrilor”, Branislav Ivanovic, a fost surprins în timp ce încerca să-l muște de umăr pe James McCarthy.
Barcelona va fi acționată în judecată ca persoană juridică în transferul lui Neymar, clubul catalan fiind acuzat de fraudă fiscală.
PSG a încercat să stea sub radar în perioada de mercato din iarnă pentru nu intra sub incidența regulilor fair-play-ului financiar, dar din vară francezii pregătesc o adevărată lovitură.
Mircea Bornescu, portarul Rapidului, îi liniștește pe fanii giuleșteni că situația de la club este una normală în acest moment, iar jucătorii se concentrează exclusiv pe ce au de făcut în teren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER