Victor Pițurcă nu o duce foarte bine în Arabia Saudită. Fostul selecționer a fost numit pe banca celor de la Al Ittihad pe 16 octombrie, iar de atunci echipa a înregistrat singurele trei înfrângeri din sezon. Ultima dintre ele, cea cu Al Nasr, a atras furia fanilor și îngrijorarea conducătorilor echipei arabe.
Situația delicată din punct de vedere financiar de la CFR Cluj poate aduce noi probleme clubului. Unul dintre cei mai buni jucători, Mario Felgueiras, anunță că se gândește serios să nu mai revină la echipă după perioada de vacanță din iarnă.
Pe 15 iulie, UEFA a împlinit 60 de ani de la înființare și cu această ocazie i-a invitat pe toții fanii fotbalului să voteze pe site-ul forului european cel mai frumos gol înscris în competițiile organizate de UEFA.
Odată cu pauza competițională din Liga 1, am decis să facem un clasament al golgheterilor campionatelor din Europa, în funcție de eficiența acestora (minute / gol)
Marco Reus, unul dintre cei mai curtați fotbaliști ai momentului, pare să-și fi ales deja următoarea destinație. Germanul este dorit cu insistență de Bayern Munchen, precum și de cluburile importante din Anglia, dar acesta pare a prefera Spania.
Marele antrenor român, Mircea Lucescu, a fost vedetă ultimului număr al revistei echipei campioane din Ucraina. Acesta a oferit un interviu în care și-a dat „masca” jos și a povestit despre carcaterul pe care îl are, atât ca om, cât și ca antrenor.”Shakhtar Magazine” îl descrie pe „Il Luce” ca fiind inteligent și experimentat, fiind calm pentru a nu își arăta emoțiile și atitudinea.
După ce Vfb Stuttgart a ajuns pe ultimul loc în Bundesliga, cu 12 puncte în 14 meciuri jucate, presa germană insistă că actuala situație a echipei se datorează unui sistem de scouting foarte defectuos.
Alexandru Maxim nu trece printr-o perioadă foarte bună la Stuttgart. Noul antrenor al șvabilor, Huub Stevens, nu-l include pe român în planurile sale, iar mijlocașul în vârstă de 24 de ani se gândește să părăsească gruparea alb-roșie.
Confruntarea dintre Barcelona și PSG din ultima etapă a fazei grupelor UEFA Champions League nu prezintă interes din punct de vedere al luptei pentru calificare, ci va fi de urmărit dacă francezii reușeșc să-și păstreze recordul de invicinbilitate.
Petrolul și Concordia au remizat, scor 2-2, în ultimul meci al turului. „Lupii” puteau urca pe locul secund în clasament dacă ar fi reușit să se impună contra Concordiei, iar Gigi Mulțescu dă vina pe oboseala acumulată și pe greșelile din apărarea pentru acest rezultat.
Dumitru Dragomir a analizat conflictul dintre Steaua și Ministerul Apărării și spune că totul se reduce la o sumă pe care Gigi Becali ar trebui să o plătească. Fostul șef al LPF afirmă că MApN cere un milion de euro pentru a închide subiectul, în timp ce Becali este dispus să plătească doar jumătate.
Dragomir este de părere că Steaua a supraviețuit perioadei de după Revoluție și a realizat performanțe datorită lui Gigi Becali și consideră că e nedrept ce i se întâmplă finanțatorului stelist în aceste momente.
Fostul atacant al Stelei, Federico Piovaccari, a intrat în istoria celor de la Eibar. Vârful italian a deschis scorul în meciul cu Almeria, în minutul 2 și a devenit astfel jucătorul care a marcat cel mai rapid gol pentru Eibar în Primera Division.
Barcelona a făcut show aseară în meciul cu Espanyol din etapa a 14-a a campionatului spaniol. „Extratereștrii” au fost conduși încă din minutul 13 după golul lui Sergio Garcia, dar Messi a dat semnalul revenirii și a marcat de două în cinci minute (min. 45, min. 50). Pique și Pedro și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, iar argentinianul a stabilit scorul final prin reușita sa din minutul 81.
Ianis Hagi promite să devină unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României, puștiul Viitorului având toate calitățile pentru a se transforma într-un veritabil star.
CFR Cluj a încheiat turul de campionat cu un rezultat de egalitate, ardelenii remizând pe teren propriu, scor 0-0, cu CS U Craiova. Clujenii au pierdut în acest tur șapte puncte în partidele cu echipele nou-promovate.
Steaua s-a impus cu emoții în partida cu CSMS Iași, golul lui Szukala venind în minutele de prelungiri. Costel Gâlcă spune că meciul a fost unul dificil pentru că elevii săi au fost foarte nervoși și și-au pierdut concentrarea.
Oțelul a pierdut confruntarea cu ASA Târgu-Mureș, scor 0-2, iar Tibor Selymeș afirmă că echipa are nevoie de întăriri în pauză de iarnă. Antrenorul gălățenilor recunoaște că echipa sa nu merita victoria în acest meci.
Oleg Protasov recunoaște că nu se aștepta să o învingă pe Dinamo la un asemenea scor, dar nu este foarte entuziasmat după această victorie. Antrenorul Astrei se gândește la ultimele meciuri rămase din acest an și spune că lotul nu este suficient de pregătit pentru a face față pe toate fronturile.
Budescu a fost cel care a deschis recitalul la Giurgiu. Jucătorul Astrei a marcat primul gol pentru formația sa în victoria cu 6-1 obținută în fața lui Dinamo și afirmă că s-a putut ajunge la acest rezultat datorită concentrării și seriozității cu care a fost abordată partidă.
Dinamo a pierdut categoric confruntarea cu Astra, scor 1-6, dar Dănciulescu afirmă că nu aceasta este diferența reală dintre cele două echipe. Antrenorul lui Dinamo recunoaște că echipa sa a făcut un joc extrem de slab și ia toată vina asupra sa.
Kim Kardashian, fosta soție a baschetbalistului Kris Humphries, a fost detronată. O româncă i-a suflat de titlul la capitolul „cel mai bombat posterior”.
Instanța supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Jucătorii lui Napoli respectă tradiția și la fiecare final de an realizează un calendar tematic, cadou pentru fani.
Jucătorii de la Petrolul Ploiești s-au pregătit marți în sală, iar azi au ajuns la Târgu Mureș pentru confruntarea cu ASA, din sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana, partidă programată joi, de la ora 18:00, live pe sport.ro
Laurențiu Reghecampf a jucat luni contra lui Victor Pițurcă în confruntarea dintre Al Hilal și Al Ittihad, iar meciul s-a terminat nedecis, scor 0-0. Dacă pe teren nu s-au întâmplat prea multe, în afara suprafeței de joc cei doi antrenori s-au contrat continuând astfel disputa din țară. În urma acestui rezultat, Al Hilal are 17 puncte, dar și două meciuri mai puțin jucate, iar Reghecampf este încrezător că îi poate ajuta pe cei de la Al Nasr și chiar îi pot depăși.
Mircea Lucescu a comentat momentul tensionat de la partida dintre CS Mioveni și CFR Cluj, meci în care ardelenii au refuzat să le înapoieze mingea gazdelor și au marcat la finalul acelei faze (DETALII AICI).
CS Mioveni a fost eliminată dramatic din sferturile Cupei României de CFR Cluj la finele unui meci incredibil. Echipa lui Niculescu a condus cu 3-0, dar a primit patru goluri în ultima jumătate de oră a partidei și a ratat calificarea în semifinale.
James Rodriguez a oferit un moment hazliu în meciul de Cupă contra celor de la Cornelia. În încercarea de a realiza o preluare spectaculoasă, columbianul nu și-a calculat bine pașii și nu doar că a ratat execuția, dar a și căzut pe teren spre amuzamentul spectactorilor.
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul MINI Automobile România, s-a anunțat parteneriatul între compania de automobile și Academia Gheorghe Hagi.
CFR a învins-o pe CS Mioveni, scor 4-3, după ce echipa lui Niculescu a condus cu 3-0. Golul de 3-3, a doua reușită a lui Tade în meci, a fost cel care a stârnit controverse.
CFR Cluj a reușit să se califice în semifinale Cupei României după un meci cu cântec contra celor de la CS Mioveni. Echipa lui Niculescu a condus cu 3-0 la un moment dat, dar în ultimele 30 de minute ale meciului CFR a marcat de patru ori și a obținut calificarea.
Fază incredibilă la meciul din sferturile Cupei României dintre CS Mioveni și CFR Cluj. Ardelenii au reușit să egaleze în minutul 87 după o acțiune controversată. Cu un jucător accidentat și cu avantaj de un […]
Marți a trecut în neființă Ion Radu – fost președinte al echipelor Metalul Plopeni și Petrolul Ploiești. După o perioadă de grea suferință, cauzată de problemele cardiace, la care s-a adăugat și un incident nefericit, în septembrie, când acesta a avut probleme după ce a fost lovit întâmplător, în zona Halelor, rupându-și piciorul – Radu a trecut în neființă la aproape 80 de ani, urmând să fie înmormântat în comuna buzoiană Gherăseni, unde s-a născut în 1 iunie 1935.
Clubul Atletico Madrid a luat o decizie dură după evenimentele de duminică dimineață când un suporter al lui Deportivo și-a pierdut viața. Atletico a hotărât să expulzeze din stadion galeria ultrașilor denumită Frente Atleti după ce o parte din membrii acestei galerii au participat la ciocnirile violente dinaintea meciului cu Deportivo, incidente care au dus la decesul unui suporter.
Cristiano Ronaldo a intrat în cursa finală pentru câștigarea Balonului de Aur, portughezul fiind nominalizat pentru trofeul din acest an alături de Messi și Neuer.
Gigi Becali ar putea fi eliberat în câteva luni. Viorel Păunescu, președintele de onoare al Stelei, a anunțat că Becali ar putea fi eliberat condiționat în primele luni ale anului viitor. Păunescu a mai precizat […]
Legendarul portar al lui Sao Paolo, Rogerio Ceni, a comis o gravă eroare în meciul cu Figueirense. Ceni a ieșit mult din poartă, fiind pus în dificultate și de unul dintre fundași, și a ales să dribleze un adversar în locul unei degajări sigure. Gafa lui Ceni i-a costat pe cei de la Sao Paolo care au primit gol la acea fază.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER