Vlad Chiricheș este considerat atât de fanii englezi cât și de presa din Albion drept cel mai inspirat transfer al lui Tottenham din acest an. Românul a reușit să se impună rapid la gruparea londoneză și și-a câștigat un loc de titular în trupa lui Andre Villas-Boas.
Sevilla s-a impus cu 2-0 în meciul cu Freiburg, ultimul din grupele Europa League, iar Raul Rusescu a reușit să marcheze din nou pentru andaluzi. Românul a intrat în minutul 73, iar în minutul 90+4 a stabilit scorul final. Fostul atacant al Stelei mai marcase în tururile preliminare ale competiției.
Tehnicianul echipei FC Sevilla, Unai Emery, l-a lăudat, joi seară, după victoria din meciul cu SC Freiburg, scor 2-0, pe românul Raul Rusescu, subliniind că acesta a făcut „20 de minute foarte bune” și a reușit să înscrie un gol, informează vavel.com.
Competiția pentru Balonul de Aur din acest sezon este mai acerbă ca oricând și până acum au fost multe opinii și analize pe marginea acestui subiect. Mulți îl văd pe Ronaldo câștigător, alții îl creditează tot pe Messi cu șanse uriașe și de această dată, dar nici Ribery nu este out-sider în cursă.
Echipele românești au încheiat parcursul din acest sezon în competițiile europene, atât Steaua cât și Pandurii fiind eliminate încă din faza grupelor.
Patronul Astrei, Ioan Niculae, își dorește ca echipa sa să aibă prestații mai bune stagiunea viitoare în Europa, în eventualitatea în care va prinde un loc calificant, și spune că reprezentantele din acest an ne-au tras în jos. Niculae avea așteptări mari de la Steaua, însă trupa lui Reghecampf nu a reușit decât 3 puncte în UEFA Champions League.
Gafă incredibilă a celor de la Tottenham. Suporterii vor rămâne dezamăgiți după ce vor vedea programul meciului
Steaua a pierdut și ultima partidă din UEFA Champions League, scor 0-1 cu Chelsea, dar chiar și așa roș-albaștrii propun câteva nume interesante pentru cluburile din Europa. Unul dintre jucătorii cu șanse mari de a deveni noul „produs de export” al Stelei este Florin Gardoș, înlocuitorul lui Chiricheș.
Fundașul stelist a reușit o acțiune bună în minutul 62 al partidei cu Chelsea, atunci când a trecut printre Willian și Hazard. Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, este de părere că Gardoș va deveni în scurt timp un fotbalist de bază la una dintre forțele Europei.
Steaua a pierdut partida cu Chelsea, ultima din actuala stagiune europeană, dar veștile proaste au continuat pentru fanii steliști. La finalul partidei de pe Stamford Bridge, poliția din Londra a anunțat că a arestat un suporter din sectorul rezervat oaspeților pentru ațintirea unui laser asupra lui Jose Mourinho pe durata partidei.
Golul lui Gerard Pique înscris aseară în victoria împotriva celor de la Celtic (6-1), a atins borna de 1.000 de goluri ale catalanilor în competițiile internaționale. Acest record a fost stabilit în urma a 509 meciuri, cu o medie de 1.97 goluri pe meci, informează as.com
Rapid are nevoie de bani, iar clubul giuleștean este dispus chiar să renunțe la „perla” sa. Alexandru Ioniță II este curtat în aceste momente de două pretendente la titlu în Liga I și poate ajunge în prima divizie din această iarnă.
Transferat de la Liverpool în 2009 pe o sumă de 35 de milioane de euro, viitorul lui Xabi Alonso poate fi decis în următoarele două-trei săptămâni. Real Madrid l-a informat pe mijlocașul de 32 de ani dacă dorește să-și prelungească contractul care va expira pe 30 iunie 2014.
Ratarea calificării la Campionatul Mondial poate aduce o schimbare pe banca tehnică a naționalei. Potrivit finanțatorului echipei de pe primul loc, Victor Pițurcă se gândește să plece de la cârma echipei reprezentative.
Steaua va juca mâine seară ultima partidă din grupele UEFA Champions League și ultima din actuala stagiune europeană. Pentru roș-albaștri nu mai există nicio șansă la calificare, iar meciul cu Chelsea va conta doar pentru palmares.
Reghecampf recunoaște că a avut așteptări mari de această campanie europeană, iar acum admite că întâlnirea cu englezii contează doar pentru impresia de final. Antrenorul stelist reamintește că Steaua a reușit un meciuri bune contra celor de la Chelsea în Europa League, sezonul trecut, și spune că acele meciuri au contat mai mult decât cele din actuala stagiune.
Liverpool a ajuns la un acord cu Real Madrid în ceea ce privește transferul lui Luis Suarez. Cotidianul spaniol Marca notează că Liverpool îl va ceda în vara viitoare pe Suarez la Real Madrid contra sumei de 47 de milioane de euro. Publicația citată notează că madrilenii pur și simplu nu au avut de ales după plecarea lui Ozil la Arsenal și au fost obligați să aducă un alt jucător de impact.
Vocile care susțin că tragerile la sorți sunt măsluite sunt tot mai multe. Printre tot felul de argumente, cei de la Canal Futbolista au încercat să demonstreze cu imagini modul în care grupele pentru CM 2014 au fost aranjate.
Principalul rol în toată operațiunea i-a fost atribuit lui Jerome Valcke, secretar FIFA. Acesta a intrat în scenă începând cu cel de-al doilea bol, adică faza în care capii de serie au început să-și afle adversarele.
Ultima etapă a turului a fost marcată de greșeli numeroase și importante de arbitraj. Erorile de la Oțelul – Steaua sunt cele mai proaspete în memoria microbiștilor, dar și la partida Concordia – ACS Poli Timișoara au existat greșeli.
Arbitrul italian Gianluca Rocchi va conduce la centru meciul Chelsea Londra – Steaua, care se va disputa, miercuri, de la ora 21.45, în etapa a VI-a, ultima, a grupei E a Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al grupări steliste.
Gianluca Rocchi va fi ajutat la cele două linii de conaționalii săi Elenito Di Liberatore și Gianluca Cariolato, iar asistenți suplimentari vor fi Luca Banti și Antonio Damato.
Steaua poate juca la finalul sezonului un amical de lux în compania celor de la Bayern Munchen. Echipa condusă acum de Pep Guardiola ar fi trebuit să ajungă la București anul trecut pentru a juca pe Arena Națională după ce steliștii au câștigat titlul cu numărul 24, dar toată afacerea a picat deoarece Bayern a jucat în finala UEFA Champions League.
În afară de faza ciudată din minutul 6 când Varela și Szukala au atins fiecare mingea cu mâna și arbitrul Dima nu a acordat nimic, „centralul” a avut o prestația pro Steaua în prima repriză. Piovaccari trebuia să primească cartonașul galben în minutul 10, când l-a faultat pe Cooper din spate, într-o acțiune bună de atac a Oțelului.
Dinamo dorește să aducă un alt nume mare în România. Dacă în 2012 „câinii” au jucat un amical în compania celor de la Barcelona, acum dinamoviștii vor să-i invite pe italienii de la Inter. În eventualitatea în care trupa din Milano nu va putea ajunge pe Arena Națională, soluția de rezervă este Șahtior Donețk.
Ajaccio și Petrolul au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul lui Adrian Mutu. Alain Orsoni, președintele corsicanilor, spune că s-a înțeles de principiu cu ploieștenii, iar „Briliantul” va reveni oficial în România la în ianuarie.
În urmă cu doar câteva zile, același Orsoni afirma că Mutu s-a grăbit când a anunțat mutarea la Petrolul.
Dinamo a reușit cel de-al treilea succes consecutiv în Liga I, dar Flavius Stoican este îngrijorat din cauza temperaturilor la care se joacă. Antrenorul dinamovist spune că jucătorii riscă accidentări serioase din pricina acestui lucru și chiar dacă echipa sa este pe val în acest moment, și-ar dori ca ultimele meciuri din acest an să nu se mai joace.
Țucudean este eroul dinamoviștilor în meciul cu Botoșani, vârful în vârstă de 22 ani fiind cel care a marcat singurul gol al partidei. Țucudean a fost schimbat în minutul 80 și a vrut să-i dedice golul lui Ionel Dănciulescu.
Cosmin Matei a fost iertat de conducere, dar și de antrenori după gestul făcut la meciul de Cupă cu Pandurii, dar mijlocașul dinamovist nu a scăpat de probleme.
Folosit din primul minut de Flavius Stoican în partida cu FC Botoșani, Matei a suferit o întindere în ultimul minut al primei reprize. Matei a revenit de la vestiare în încercarea de a continua și în repriza a doua, dar nu a putut rămâne pe teren mai mult de trei minute. În minutul 48, Lazăr l-a schimbat pe Cosmin Matei.
Partida dintre Steaua și Astra din etapa a 19-a se va disputa pe Arena Națională. Inițial meciul fusese programat să aibă loc pe stadionul din Ghencea, însă roș-albaștrii au solicitat modificarea din pricina instalației de încălzire.
Anunțul a fost făcut de președintele Astrei, Dinu Gheorghe, care a precizat că instalația de încălzire ce nu a făcut față la meciul cu Oțelul este motivul care a dus la solicitarea înaintată către LPF.
Steaua va începe căutările în această iarnă, roș-albaștrii dorindu-și în special un un fundaș de bandă dreaptă. Râpă nu mai dorește să continue în Ghencea, în timp ce lui Georgievski nu i se va prelungi contractul, iar acea zonă va rămâne descoperită.
Bogdan Mara le dă o veste bună și una proastă steliștilor. Impresarul este de părere că Alcenat – principala țintă a roș-albaștrilor – nu va pleca de la Petrolul, în schimb Guilherme are șanse mari a veni la Steaua. Problema e că Guilherme este fundaș stânga, acolo unde momentan Latovlevici este imposibil de înlocuit.
Se încinge lupta pentru președinția FRF. Marcel Pușcaș, unul dintre oamenii care și-ar dori să îl înlocuiască pe Mircea Sandu, îl atacă pe Adalbert Kassai.
Pușcaș îl acuză pe cel care a fost mâna dreaptă a lui Sandu de jocuri de culise și îi cere să nu se implice din umbră în această campanie.
Steaua a avut o primă parte a campionatului extrem de încărcată și nu de puține ori Laurențiu Reghecampf s-a plâns de faptul că roș-albaștrii se resimt după o perioadă extenuantă. Pentru a evita astfel de probleme în partea secundă a acestei stagiuni, dar mai ales în ediția viitoare de campionat, roș-albaștrii se pregătesc să facă o serie de achiziții ce ar urma să întărească lotul și să acopere eventualele plecări.
Gigi Becali va executa pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, după termenul din 11 decembrie, când trebuie să se prezinte la instanță, urmând să se decidă ziua în care va fi dus înapoi de la Jilava la unitatea din județul Constanța. Odată cu această decizie care aduce implicit aportul lui Becali la campaniile de achiziții, Steaua poate realiza un procent important dintre aceste transferuri.
Liviu Tomoiagă, om de afaceri și deputat, prieten cu Viorel Moldovan, caută soluții pentru salvarea Rapidului de la faliment
Fără victorie în ultimele două etape și fiind poziționată la limita zonei de retrogradare, FC Brașov trebuie să câștige meciul din această etapă pentru a nu risca să alunece pe un loc periculos. Brașovenii au acumulat nouă puncte din meciurile jucate pe teren propriu, având însă doar două victorii și trei rezultate de egalitate.
Observatorul LPF Gheorghe Chivorchian, fost președintele al cluburilor Ceahlăul și Poli Timișoara, a precizat în urmă cu câteva zile că se gândește să candideze la președinția FRF, însă în cele din urmă a abandonat acest plan pentru moment.
Dinamo se poate despărți de Srdjan Luchin în iarnă. Jucătorul nu mai dorește să rămână în „Ștefan cel Mare”, iar potrivit celor de la Ziua de Cluj o posibilă destinație ar putea fi CFR.
Nume care au marcat cei 15 ani de existență a ediției tipărite ProSport scriu în editia de colecție de vineri despre momentul de cotitură al celui mai important brand de media din sport de după Revoluție.
Cele aproape 100 de milioane de lire sterline investite în vară nu se reflectă deocamdată în poziția pe care Tottenham o ocupă în Premier League. Trupa londoneză se află doar pe locul șase în campionat, iar în ultima perioadă presa engleză a speculat despre o posibilă plecare a lui Andre Villas-Boas.
Fostul mijlocaș al milanezilor, Gennaro Gattuso (35 ani), a comentat pe baza zvonurilor apărute la Milan conform cărora, Adriano Galliani ar fi fost de acord să-și împartă funcția de director executiv cu Barbara Berlusconi, fiica lui Silvio Berlusconi, președintele clubului, informează daillymail.co.uk
Manchester City s-a impus cu 3-2 în meciul cu WBA, dar toți microbiștii englezi își vor aminti de acest meci prin prisma autogolului lui Pantilimon. Portarul român a deviat balonul în proprie poartă în minutul 85.
În această seară se joacă ultima partidă din sferturile Cupei României, confruntarea din Steaua și Oțelul Galați. Astra, Petrolul și Dinamo s-au calificat până acum în semifinale, careul de ași urmând să fie completat în această seară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER