Messi a câștigat al cincilea Balon de Aur. Nu este încă o informație oficială, însă o agenție de presă spaniolă susține că a primit informații consistente în acest sens și cunoaște deja rezultatul.
Presa spaniolă anunță mutări interesante pentru perioada de mercato din vară. Potrivit celor de la Sport, Barcelona este interesată de Kun Aguero, atacantul lui Manchester City.
Dinamo s-a calificat în semfinalele Cupei României după ce a învins pe Pandurii cu 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Dragoș Grigore din penalty, în minutul 62.
Astra este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României după ce a trecut la scor de neprezentare de Viitorul. Trupa lui Isăilă s-a impus cu 3-0, însă giurgiuvenii nu se gândesc deocamdată la o eventuală câștigare a eventului.
Tehnicianul Cosmin Contra a declarat că jucătorii echipei Petrolul Ploiești sunt pregătiți și pentru loviturile de departajare la meciul cu FC Vaslui, programat, miercuri, de la ora 19.00, în sferturile de finală ale Cupei României-Timișoreana.
Englezii sunt îngrijorați de ce se intâmplă pe stadioanele lor, iar ministrul de interne englez trage un semnal de alarmă: „Cineva ar putea fi ucis”.
BBC relevă într-un amplu reportaj că facțiunile dure din galeriile marilor echipe folosesc copii pentru a păcăli oamenii de ordine și pentru a putea introduce materiale pirotehnice pe stadioane. Astfel, copii nu mai mari de 8 ani sunt folosiți de suporterii din galerii pe post de „cărăuși”, iar asupra lor sunt plasate petarde sau fumigene.
Cu doar zece partide jucate în acest sezon Ashley Young a intrat în colimatorul fanilor lui Manchester United și al presei engleze. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a primit multe critici pentru prestația sa din acest sezon, însă gestul făcut imediat după meciul cu Tottenham îl poate reabilita în fața suporterilor.
Platini este pregătit să dea undă verde tehnologiei pe terenul de fotbal chiar dacă până acum a fost destul de sceptic în această privință. Președintele UEFA spune că se gândește serios ca începând cu Campionatul European din 2016 să implementeze tehnologia „goal-line”.
Pandurii e ultima în grupa sa de Europa League cu doar un punct după cinci meciuri, dar gorjenii au și motive de bucurie. Pe lângă experiența internațională acumulată, clubul din Târgu-Jiu va încasa și aproximativ 3 milioane de euro în urma acestei participări în competiție.
Dario Bonetti, fostul antrenor al „câinilor”, este ironic la adresa echipei din „Ștefan cel Mare”. Dinamo se află pe locul șase în Liga I, iar Bonetti lasă să se înțeleagă că aceasta este poziția pe care trupa lui Stoican o merită atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere administrativ.
Antrenorul italian afirmă că și-ar dori totuși ca dinamoviștii să-și îndeplinească cel mai arzător vis, calificarea în UEFA Champions League.
Tottenham și Manchester United au remizat, scor 2-2, în partida din etapa a 13-a din Premier League, rezultat ce nu ajută pe niciuna dintre cele două formații. Spurs și United sunt vecine de clasament în Anglia, ocupând locurile nouă, respectiv opt și fiind despărțite de doar un punct.
Echipa lui Andre Villas-Boas putea câștiga partida cu „Diavolii”, Chiricheș&Co. aflându-se la conducerea meciului de fiecare dată. Scorul final a fost stabilit de Rooney în minutul 57, din penalty, după o fază pe care antrenorul gazdelor de ieri o contestă.
Barcelona a pierdut aseară confruntarea lui Athletic Bilbao, scor 0-1, iar golul lui Muniain poate fi decisiv în economia campionatului. Reușita puștiului lui Bilbao a nivelat diferența dintre Barcelona și Atletico Madrid și această ediție de campionat este relansată.
Gică Hagi exclude din start revenirea pe banca echipei naționale în eventualitatea în care Gică Popescu va fi ales noul președinte al FRF. „Regele” afirmă că nu vrea că unii constestari să afirme că se întoarce la cârma naționalei pe baza relației de rudenie cu Popescu.
Steaua a terminat la egalitate meciul cu Petrolul, scor 1-1, roș-albaștrii fiind egalați de Benga în minutul 78. Laurențiu Reghecampf recunoaște că rezultatul înregistrat este unul corect, dar precizează că lipsa de prospețime a elevilor săi este cauzată de programul încărcat.
Steaua și Petrolul au remizat, scor 1-1, dar Cosmin Contra este de părere că echipa sa merita victoria pe Ghencea. Contra afirmă că elevii săi au avut mai multe ocazii, au jucat mai bine, iar golul roș-albaștrilor nu ar fi trebuit să fie validat.
Pustai e la al treilea meci la rând într-o săptămână fără victorie
Manchester United s-a impus în partida cu Swansea, scor 3-0, și a urcat până pe locul trei. Cu 25 de puncte, „cetățenii” profită de pasul greșit făcut de Liverpool și se instalează pe ultima treaptă a podiumului.
Pantilimon a fost folosit titular de Pellegrini și nu a dezamăgit. Portarul român a avut o evoluție bună ce a dat siguranță echipei, iar în prima repriză a intervenit de două ori providențial la șuturile lui Shelvey.
Adrian Mutu a anunțat că din iarnă va juca pentru Petrolul, iar atacantul va fi prezent în această seară în tribune la partida pe care „lupii” o vor juca împotriva Stelei.
Anton Netolitzchi (55 de ani), vice al FRB, a vorbit pentru www.totalbaschet.ro despre alegerile care vor avea loc pe 2 decembrie. Neto candidează pentru funcția de președinte și îi are contracandidați pe Horia Păun și pe Petre Brănișteanu. În acest moment FR de baschet e condusă de secretarul general Dan Berceanu și de managerul Horia Păun. Iată câteva dintre ideile expuse pentru sursa mai sus menționată de Netolitzchi.
„U” Cluj a învins FC Brașov cu 2-0 și s-a apropiat la un punct de salvarea de la retrogradare. Venirea la echipă a lui Mihai Teja a fost de bun augur: cu 4 puncte după 12 etape, clujenii păreau victime sigure. Teja a venit însă cu 9 puncte în bagaj, obținute în numai trei meciuri și iarna va fi mai liniștită la Cluj, rămânerea în Liga I părând din nou un obiectiv realist.
U Cluj a reușit să lege trei victorii și speră să iasă din zona fierbinte a clasamentului. Antrenorul „Șepcilor Roșii”, Mihai Teja, spune că tot ce a schimbat de la venirea sa la echipă este doar mentalitatea jucătorilor, aceștia fiind singurii responsabili pentru acest reviriment al grupării ardelene.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, că ultimele două etape ale Ligii I din acest an, a XVII-a și a XIX-a, se vor disputa în luna decembrie conform programării inițiale, deoarece doar opt cluburi din cele 18 au solicitat în scris amânarea acestora pentru luna februarie 2014.
Laurențiu Reghecampf spune că a fost nevoit să amâne mai multe meciuri ale Stelei pentru a oferi echipei naționale o șansă în plus în campania de calificare pentru Campionatul Mondial, însă acum roș-albaștrii sunt nevoiți să facă față unui calendar extrem de încărcat.
Antrenorul formației Petrolul Ploiești, Cosmin Contra, crede că echipa sa pornește cu șansa a doua în derbiul cu Steaua, de duminică, însă nu își ascunde intențiile ofensive și speră să reintre în lupta pentru titlu cu o victorie.
„Steaua este favorită din toate punctele de vedere. Are o echipă valoroasă, cu mulți internaționali. Pare, dar nu este în scădere de turație. Ne va fi greu, dar nu imposibil. Ne așteaptă un joc la capătul căruia putem reveni în lupta pentru titlu. Sper să ne ridicăm la înălțimea unui asemenea meci și presiunea să nu influențeze evoluția jucătorilor mei. Nu sunt mai prejos decât cei de la Steaua, le trebuie încredere. Personal, mi-aș dori o victorie, dar și un meci egal ne-ar menține în calcule. Petrolul va juca ofensiv, așa cum a făcut-o de când sunt eu la echipă. Trebuie ca jucătorii să fie motivați și agresivi, așa cum au fost la meciul de anul trecut (2-2). Din punctual meu de vedere, nu este vorba despre o revanșă pentru jocul din Supercupă. Atunci au fost multe evenimente în jurul echipei chiar înaintea meciului. Acum nu trebuie să jucăm cu frică. Cred că jucătorii mei au înțeles ceva din eșecul cu Swansea, când au fost prea temători. Sper să fie delegat cel mai în formă arbitru”, a declarat Contra.
Sevilla va juca în această seară penultimul meci din grupele Europa League. Confruntarea cu Estoril poate consfinți și din punct de vedere matematic calificarea andaluzilor în faza următoare a competiției. Cu opt puncte acumulate după patru partide, Sevilla este lider în grupa H, la două lungimi distanță de Slovan Liberec – ocupanta locului secund.
Dinamo și jucătorii clubului din „Ștefan cel Mare” continuă campaniile prin care doresc să se fie cât mai aproape de suporterii dinamoviști.
Ionel Dănciulescu l-a vizitat pe Costi Marin, un suporter al „câinilor” greu încercat de viață. Costi Marin are doar 29 de ani, dar în urmă cu trei ani a rămas paralizat în urma unui accident.
Șahtior Donețk a învins aseară cu 4-0 pe Real Sociedad și ocupă în acest moment locul secund în grupa A, cu mari șanse de calificare în „primăvara” UEFA Champions League. Mircea Lucescu afirmă că a fost dezavantajat constant de arbitri și precizează că Steaua nu trebuie să dea vina pe arbitri după egalul cu Schalke, chiar dacă roș-albaștrii meritau un penalty după intervenția portarului german asupra lui Piovaccari.
Atacantul suedez al echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, a declarat, miercuri seară, după victoria din meciul cu Olympiakos Pireu, scor 2-1, că nu are nevoie de Balonul de Aur, deoarece se știe că el este cel mai bun fotbalist, informează AFP.
Una dintre cele mai mari ratări din istoria recentă a fotbalului vine din Anglia. La partida dintre Gillingham și Stevenge din liga a treia engleză un jucător a reușit „performanța” de a trage peste stadion de pe linia porții.
Președintele FIFA, Sepp Blatter, a glumit în urmă cu câteva săptămâni pe marginea comportamentului lui Cristiano Ronaldo și l-a lăudat pe Lionel Messi pentru atitudinea avută atât pe teren, cât și în afara lui. Mulți au speculat pe marginea acestui incident lansând ideea că Balonul de Aur din acest an este deja adjudecat de argentinian.
Steaua a remizat cu Schalke, scor 0-0, dar nu mai are nicio speranță la calificarea în „primăvara europeană”. Florin Gardoș este de părere că steliștii rămân doar cu o bogată experiență după acest sezon de Champions League și recunoaște că diferența de valoare din trupa roș-albastră și celelalte a contribuit decisiv la această evoluție.
Steaua a ieșit din calculele pentru calificarea în „primăvara europeană” după 0-0 cu Schalke pe teren propriu. Elevii lui Reghecampf au practicat cel mai frumos joc din acest sezon de UEFA Champions League, dar impresia de final nu-i scutesc pe aceștia de critici.
Victor Becali spune că în ciuda prestației bune, Steaua rămâne cu doar trei puncte în această grupă, în timp ce Basel a izbutit să învingă în ambele meciuri pe Chelsea.
Ajax poate spera să prindă poziția a doua în grupa H, iar o victorie cu Barcelona pe teren propriu e vitală în perspectiva îndeplinirii acestui obiectiv.
„Lăncierii” au făcut o primă repriză foarte bună și au marcat de două ori, prin Sereno în minutul 19 și Hoesen în minutul 42. Din păcate, meciul de pe Amsterdam Arena a oferit și un moment mai puțin plăcut.
Adrian Mutu va reveni din iarnă în fotbalul românesc, la Petrolul, iar „lupii” sunt convinși că vor da nu doar un tun de imagine prin transferul „Briliantului”, ci o lovitură în plan sportiv.
Cifrele din acest sezon ale lui Mutu nu-i îndreptățesc pe ploieșteni să spere prea mult. Adrian Mutu a jucat în nouă partide în tur pentru Ajaccio, dintre care șapte ca titular, dar atacantul român nu a reușit să înscrie vreun gol.
Arsenal, Bayern, Juventus, Barcelona sau PSG sunt echipele-lider din campionatele lor, dar oare cum ar arăta clasamentul într-un campionat combinat în care s-ar regăsi toate aceste echipe? Jurnaliștii de la BT Sport au întocmit un astfel de clasament format din cele mai bune echipe din primele cinci campionate ale Europei.
Manuel Pellegrini a lămurit situația lui Joe Hart. Deși presa din Anglia s-a grăbit să lanseze zvonul că goalkeeper-ul englez ar urma să o părăsească pe Manchester City în perioada de transferuri din iarnă, antrenorul „cetățenilor” a precizat că el nu a luat niciodată în calcul o asemenea variantă.
Noua Zeelanda și Australia se vor duela, sâmbătă, într-o reeditare a finalei Cupei Mondiale de rugby în XIII. Partida se va disputa pe stadionul Old Trafford din Manchester(Anglia).
Este deja o certitudine faptul că Robert Lewandowski o va părăsi pe Borussia Dortmund la finalul acestui sezon. „Galben-negrii” se află în căutarea unui vârf cel puțin la fel de valoros ca polonezul, însă până acum au fost extrem de discreți în această privință, puține fiind zvonurile referitoare la înlocuitorul lui Lewandowski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER