Stefan Nikolic a bifat o nouă prezență scandaloasă în publicațiile de scandal. CanCan.ro susține că atacantul Stelei a fost în centrul unei noi escapad
Astra Giurgiu este una dintre surprizele campionatului, însă patronul clubului, Ioan Niculae, spune că nu este o surpriză pentru el locul ocupat în clasament. Cel mai bog
Membrii galeriei Rapidului vor decide duminică dacă vor continua protestele la adresa conducerii, în cadrul unei ședințe care va începe la ora 17.00, în Sala
Steaua ar putea face primul cantonament de iarnă în Spania, unde vremea se anunță a fi mai bună decât pe coasta de sud a Turciei. Roș‑albaștrii inspectează în aceste zile mai multe hoteluri din jurul orașului Marbella pen
Mărginean a anunțat ieri că va ceda „U” Cluj pe un euro Șumudică a plecat aseară de la echipă
„Cei de la Cluj vor să îi ia clubul lui Walter”, a fost declarația șocantă dată de șeful LPF, Mitică Dragomir (foto), miercuri seara. De c
Evoluțiile apreciate din campionat ale lui Vlad Chiricheș, dar și prestațiile din Europa League și de la echipa națională l-au propulsat pe tânărul fundaș în atenția mai multor echipe importante din străinătate. Astfel, miercuri sea
Dacă e Belgia, e 2-1. De aceasta dată a fost pentru noi, după ce acum un an, la Liege, fusese pentru ei. Sigur, acum am bătut o jumătate de Belgie, să zicem pe cea flamandă, în condițiile în care n-au putut juca Hazard, Chadli, Mirallas, Vermaelen, Alderweireld, cu toții titulari în mod obișnuit. Și România a fost puțin flămândă, fără niște nume „ghiftuite”, dar asta pentru că așa a vrut Pițurcă. În opinia lui, acesta este cel mai bun lot al României de acum. Dar până și victoria de aseară ne-a arătat că nu-i așa.
Gabi Matei a suferit miercuri o nouă operație la genunchiul drept, acolo unde a mai suferit o intervenție chirugicală în septembrie 2011. Oficialii Stele
Campioana la handbal masculin HCM Constanța a fost învinsă, joi, la București, cu scorul de 28-23 (12-13), de echipa spaniolă Atletico Madrid, în cea de-a cincea partidă din grupa B a Ligii Campionilor, înregistrând a patra înfrângere în această fază a competiției.
Marcatori:
HCM Constanța – Humet 5, Buricea 4, Val Sancho 4, Cutura 3, Toma 3, Angelovski 2, Dragicevici 2.
Atletico: Lazarov 9, Markussen 8, Aguinagalde 4, Masachs 3, Canellas 2, Parrondo 1, Jurkiewics 1.
HCM Constanța a condus cu 18-13 în minutul 38, dar până la final a mai înscris doar de cinci ori, primind în schimb 15 goluri.
Portarul Mihai Popescu a avut 18 intervenții, în timp ce la Atletico Magnus Dahl a avut 15.
La meciul ce a avut loc în Sala Polivalentă au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.
Jucătorii de la HCM au înregistrat anterior trei eșecuri, cu IK Savehof, scor 31-35, MKB Veszprem, 27-37 și THW Kiel, 14-35, și o victorie, scor 22-17 cu formația slovenă Celje.
Programul meciurilor următoare în grupa B, pentru HCM Constanța: Atletico-HCM Constanța (25 noiembrie), HCM Constanța-IK Savehof (29 noiembrie), MKB Veszprem-HCM Constanța (9 februarie 2013), Celje-HCM Constanța (16 februarie), HCM Constanța-THW Kiel (20 februarie).
Primele patru clasate din fiecare dintre cele patru grupe se vor califica în faza optimilor de finală.
În timp ce golul lui Ibrahimovic făcea înconjurul lumii, fiind întâmpinat doar cu superlative, Ibrahimovic vorbea pe un ton destul modest despre unul dintre
Adrian Mititelu a declarat că impresarul Giovanni Becali va avea mari probleme și în dosarul Universității Craiova, pe lângă cele din „Dosarul Transferurilor .
Ionuț Negoiță a vorbit despre argumentele în baza cărora Dorinel Munteanu a fost ales pentru a-l înlocui pe Dario Bonetti. Acționarul dinamovist susține
Roberto De Zerbi este în negocieri cu Padova, anunță ziaristul italian Gianluca Di Marzio pe blogul, gianlucadimarzio.com. Rămas liber de contract în
Procurorii pot anula toate contractele de vânzare a jucătorilor în cauză, iar în acest caz Gicu Grozav sau Cristea vor reveni, în acte la „U” Cluj.
Execuția senzațională a lui Ibrahimovic din meciul cu Anglia nu va putea fi supusă la vot pentru cel mai frumos gol al anului 2012. Anunțul a fost făcut de FIFA, care susține că suedez
„Din fericire pentru noi, nu a suferit în jocul cu Molde o accidentare gravă. El a avut doar o contractură musculară, ia
Fundașul adus pentru 400.000 de euro de la Urziceni are șanse mici să mai continue în Gruia 11 meciuri a bifat Maftei în acest sezon, din cele 26 de meciuri jucate de campioana României
George Copos se va întâlni astăzi la FRF cu Viorel Duru, directorul comisiei de licențiere, pentru a discuta efectele sportive pe care le va avea asupra Rapidului o
Becali s-a interesat și la Victor Pițurcă dacă merită sau nu să-l transfere pe Maxim Reghecampf a insistat și el pentru trecerea internaționalului de 22 de ani în Ghencea
La 20 de ani, Habib Habibou s-a înrolat într-un tren pe care scria Steaua București. Nu a poposit prea mult pe meleagurile noastre, și după doar șase luni s-a întors în Belgia, la Charleroi. La aproape cinci ani distanță, fotbalistul de culoare și-a povestit cariera trăită în Ghencea.
Duelul din 7 mai 2008, în care roș-albaștrii au învins sora mai mică, de la acea vreme, Gloria Buzău (5-0), l-a marcat pe Habibou. „În România am jucat în cel mai bizar meci din cariera mea, înainte să-mi dau seama că Gigi Becali cumparase echipa adversă. Adversarii noștri nici măcar nu se osteneau să fugă. Ratau toate pasele. Până și suporterii noștri ne-au huiduit când am câștigat cu 5-0. Acesta este unul dintre lucrurile care m-au făcut să vreau o schimbare de peisaj”, a spus Habib Habibou. Interesant este că francezul nu a jucat niciun minut, el urmărind meciul de pe banca de rezerve! Nu mai e un secret faptul că la Buzău era patron Costel Bucur, un apropiat de-al lui Becali, iar la echipă fuseseră trimiși mai mulți juniori de-ai Stelei. „Becali le plătea salariile!”, au povestit la acea vreme mai multe surse.
Imaginile din iarna lui 2008 în care a parafat înțelegerea cu Steaua au rămas vii și au fost explicate pas cu pas de actualul fotbalist al lui Zulte Waregem. „Când am semnat, Gigi Becali m-a invitat la el acasă pentru a sărbători. Când m-am apropiat de palatul său, nu am putut crede ochilor ce vedeam. El trăiește într-un palat de aur. Toate cărămizile sunt acoperite cu foi subțiri de
Elisabeta Lipă spune că se simte acum ca și cum ar fi câștigat o medalie olimpică Diță, Covaliu, Andrunache, Oprea, Ignat, Burcică, Oprea sunt câțiva dintre medaliții care și-au primit banii
„În sfârșit, s-a făcut dreptate!”, sunt cuvintele rostite ieri, în masă, de medaliații olimpici din 2008 de la CS Dinamo. La patru ani de la performanțele din Beijing, sportivii „alb-roșii” și-au primit banii ce recompensează rezultatele obținute în China. Un gest firesc ce reașează lucrurile în normalitate și readuce respectul unei instituții pentru sportivii ei, totul
Gabriela Mărginean a fost MVP‑ul partidei
Trei săptămâni s-au scurs între între debutul CSM-ului în Euroligă, ratat la finalul unui joc dramatic cu Famila Schio, și prima victorie stagională, 79-76 cu rusoaicele de la Nadezdha. Coordonatele celor două partide au fost oarecum identice: un joc pe muchie de cuțit și un final decis la un singur coș distanță. Numai că, acel coș a fost acum în favoarea formației CSM Târgoviște. Oaspetele au căutat trei puncte în ultimele secunde, care ar fi trimis meciul în prelungiri, dar inelul a ținut cu Târgoviște.
„E un moment istoric pentru noi. Meritam această victorie. Nu
Dorinel Munteanu va fi antrenorul „câinilor” până în vara lui 2015 Ieri seară, în timp ce Bonetti semna rezilierea contractului, antrenamentul a fost condus de Birindelli
Acționarii lui Dinamo au reușit să clarifice situația la nivelul băncii tehnice, după ce în ultimele patru zile incertitudinea a fost cuvântul perfect care să descrie atmosfera din „Ștefan cel Mare”. Dario Bonetti și-a reziliat aseară contractul, iar astăzi Dorinel Munteanu va fi prezentat oficial ca noul antrenor al „câinilor”.
Ziua de ieri a fost, finalmente, cea decisivă pentru dinamoviști, iar roș-albii au instalat în sfârșit un nou tehnician. Marți seara, lucrurile păreau clare, după ce Dorinel Munteanu se înțelesese cu șefii din „Groapă”. Lucrurile s-au amânat, însă, după ce Dario Bonetti le-a transmis acționarilor condițiile pe care și le dorea pentru a accepta rezilierea contractului. Din acest motiv, Dorinel nu a dorit să fie prezentat oficial și a așteptat ca lucrurile să se lămurească în privința italianului.
Își aduce inclusiv maseurii Ieri, acționarii au negociat toată ziua cu avocații lui Bonetti pentru a ajunge la un acord comun. Din acest motiv, programul echipei a fost alterat drastic. Dacă inițial antrenamentul „câinilor” era programat la ora 15, la Săftica, ulterior a fost decalat cu patru ore. Într-un final, în speranța că lucrurile se vor lămuri, s-a schimbat chiar și locația, ședința de pregătire fiind efectuată la stadionul „Dinamo”. Până la urmă, antrenamentul a fost condus de Ales
Dinamo va încasa cel mai târziu săptămâna viitoare suma de 1,5 milioane de euro, rezultatul unui împrumut bancar
„Nu vorbesc, îmi pare rău”, a fost replica dată de Raul Rusescu jurnaliștilor la ieșirea de la vestiare după partida câștigată de Steaua, scor 4-0, în f
Alexandru Maxim spune că partida cu Belgia a demonstrat că România contează din nou în fotbalul din Europa. Autorul golului egalizator – o execuție superbă – jucătorul Pa
Ciprian Marica spune că victoria cu Belgia este semnul că România poate spera iar la o națională care să se califice la turneele finale. Atacantul lui Schalke spune c
Dumitru Dragomir se laudă cu „materialul” pe care-l dă Liga I la națională, după ce România a reușit să învingă Belgia cu 2-1. Președintele LPF a fost impresionat de Florin Ga
Victor Pițurcă a optat la meciul cu Belgia pentru o apărare improvizată, în care Vlad Chiricheș a fost trimis să joace fundaș dreapta. O decizie luată de
Brazilianul Weldon, unul dintre cei mai buni atacanți străini care au trecut prin Liga I, se întoarce la CFR Cluj. Vârful în vârstă de 32 de ani a fost
Antonio Semedo și-a încheiat conturile cu cei de la Khazar Lankaran, însă la 33 de ani nu are de gând să renunțe la fotbal. Într-un interviu pentru
După „U”, și CFR Cluj a intrat în vizorul procurorilor. După ce au făcut percheziții la sediile lui „U” Cluj și Petrolul, a venit și rândul CFR-ul să fie luat la bani mărunți
Michael Owen și-a surprins fanii cu o poză foarte amuzantă, care ne duce cu gândul direct la Ion Țiriac. Atacantul în vârstă de 32 de ani a pus mâna pe lama de bărbierit și a considerat că are nevoie de o schimbare, așa că și-a lăsat imaginația să zburde.
Astăzi, procurorii DIICOT au realizat o percheziție la sediile cluburilor „U” Cluj și Petrolul, într-un caz care-l vizează pe Florian Walter. Omul de afaceri este acuzat că a prejudiciat Statul cu 11 mili
Brazilianului Wesley (32 de ani) îi este dor de Porumboiu, dar în special de Becali, căruia îi transmite „multă sănătate” și pe care îl atenționează „să nu facă prostii” cu Reghecampf Golgheterul Arabiei Saudite recunoaște că nu se va putea adapta niciodată culturii islamice
Fotbalul românesc mai bifează o situație ieșită din comun. Valter Heil și Sergiu Popovici, doi jucători de perspectiva, au fost plimbați în ultimele luni de l
Campioana nu e de acord cu faptul că în decembrie se vor disputa și trei etape din retur. CFR joacă, între 16 noiembrie și 15 decembrie, 5 meciuri în
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER