Australia este țara în care a avut loc probabil cea mai ciudată eliminare din istoria sportului mondial. Aaron Eccleston, jucător al echipei Wanderers Hill a fost reclamat la arb
Narcis Răducan a vorbit despre întâlnirea de astăzi, de la Palat, acolo unde jucătorii și antrenorii au fost invitați de Gigi Becali pentru a-i felicita că au ajuns în primăvara europeană. D
Mijlocașul echipei AS Bari, Adrian Stoian, a declarat, luni, că a fost felicitat de atacantul formației AC Cesena, Adrian Mutu, după ce a marcat două goluri în partida cu Brescia, informează site-ul il
Gigi Becali a anunțat primul transfer din această iarnă. Ovidiu Dănănae, un alt jucător care a evoluat la Universitatea Craiova, a semnat cu Steaua din postura de jucător liber de contract.
Arbitrul Cristi Balaj a reacționat, după ce Gigi Becali l-a acuzat că a luat mită de la CFR pentru a-i ajuta să ia campionatul. Centralul de la partida Steaua – CFR Cluj spune că
Președintele de onoare al „roș-albaștrilor” este entuziasmat și de interesul suporterilor pentru acest meci, fiind în continuare un susținăt
La Campionatul Mondial al Cluburilor, care debutează pe 11 decembrie, în Japonia, un duel extrem de așteptat este cel dintre Neymar (Santos) și Messi (Barcelona), doi dintre cei mai buni fotbaliști ai planetei.
Al Wasl și Al Ain, echipele lui Maradona și Cosmin Olăroiu, se întâlnesc din nou, prilej pentru fostul mare jucător argentinian să-l atace iar pe antrenorul
În 2009, înaintea primului meci din grupele Europa League dintre Poli și Dinamo Zagreb, Dan Alexa a anunțat conducerea clubului că a fost contactat pentru a „trânti” partida. Anul trecut, d
FC Basel, echipa care a eliminat Manchester United din Liga Campionilor, este una dintre cele mai vechi din Europa. Unul din primii căpitani ai elvețienilor a fost
Daniel Stanciu condamnă atitudinea jucătorilor lui Poli, care n-au mai repetat în Cupă atitudinea din partida cu Steaua și au fost eliminați de Gaz Metan Mediaș. Directo
Barcelona bate tot! Și adversari, și recorduri. Marți, în meciul cu BATE Borisov, echipa lui Guardiola a avut o medie de vârstă de 21,8 ani și a câștigat cu 4-0, devenind singura echipă care a marcat în 28 de meciuri consecutive în cupele europene! Bielorușii de la BATE și-au frecat mâinile de bucurie când au auzit că Guardiola va trimite pe teren echipa a doua, pentru a-și odihni titularii înaintea marelui meci cu Real Madrid. S-au gândit că pot obține un rezultat istoric pe „Camp Nou”, dar au plecat năuciți de puștii din echipa secundă a Barcelonei, care au arătat că oricând pot face față sub comanda lui Guardiola.
21,8 ani a fost media de vârstă a jucătorilor trimiși pe teren marți de antrenorul catalanilor, o cifră greu de atins de vreo altă echipă. Cel mai tânăr „extraterestru” a fost Deulofeu (17 ani), care în acest an a câștigat în România Campionatul European Under 17. Media a fost stricată de portarul Pinto (36 de ani) și de Maxwell (30 de ani). Fără cei doi, catalanii ar fi avut o medie de vârstă de 19,9 ani! „Știam că mă pot baza pe ei. Altfel nu i-aș mai fi introdus pe teren”, a spus Guardiola după victoria cu BATE.
Chiar și cu o echipă formată mai mult din copii, Barça a mai stabilit câteva recorduri marți. A devenit prima echipă din istorie care înscrie în 28 de meciuri consecutive în cupele europene (vechiul record îi aparținea lui West Ham, 27 de meciuri) și a egalat performanța lui Manchester United din sezonul 1998: cele mai multe goluri marcate în faza gr
FC Brașov joacă mâine în deplasare, la Târgu Mureș, iar tehnicianul „stegarilor”, Marius Șumudică, e convins că nu se va întoarce cu mâna goală de la FCM. Motivul? Partida se dispută vineri. „S
Ricardo Cadu spune că vrea să se întoarcă de la București cu toate cele trei puncte, jucătorii lui CFR nedorind să repete evoluția lui Dinamo, care a cedat cu 1-3 în fața Stelei.
Antrenorul Valeriu Răchită a anunțat lotul cu care va aborda meciul cu Dinamo, de mâine, din Cupă. Astfel, accidentat la meciul cu Panduri, când a suferit o entorsă, golgeterul Daniel Oprița va lipsi la acest joc, la fel ca și Pompiliu Stoica și Florentin Dumitru, menajați și ei. În locul celor trei vor intra în cantonament, azi, Ciprian Milea, Mihai Tudor și Nenad Djurovic.
Costel Pantilimon a reușit să le câștige respectul fanilor lui Manchester City cu abilitățile pe care le are, dar și cu
Hizo ar fi vrut ca Paul Papp (foto, în stânga) să își dea acordul să fie impresariat de Becali după meciul cu Lazio, pentru a fi sută la sută conectat la jocul cu italienii. În vestiarul moldovenilor se vorbește de un interes pe care chiar Lazio îl are pentru fundașul de 21 de ani.
Zarurile au fost aruncate. Sau bilele alese, în limbajul tragerilor la sorți. Ieri, Kievul, Alpha și Omega pentru Europeanul de anul viitor, locul unde se va juca finala, a fost și locul unde s-au ales grupele. Dacă Ucraina are parte de una dificilă, cealaltă gazdă a turneului, Polonia, parcă s-ar fi înțeles cu Van Basten, Zidane și cu Peter Schmeichel. Spectacolul va fi în grupa B, „grupa morții”.
Tango 12 se va numi coșmarul portarilor de la Campionatul European din Ucraina și Polonia. În ceremonia de la Kiev, Adidas
Valentin Cojocaru a fost invitat de Liverpool să dea probe, cu șanse reale de a semna un contract, dar Gigi Becali i-ar putea ucide visul de a juca la una
Meme Stoica a făcut pe pagina sa de Facebook unele aprecieri despre partida Stelei de la Schalke, dar și unele comentarii despre situația lotului d
Alexandru Pelici a vorbit azi despre meciul din etapa trecută cu CFR Cluj (0-1) dar și despre partida de mâine de pe teren propriu cu U Cluj (ora 13:00).
Tehnicianul a spus că formația sa ar dori să se rejoace meciul cu CFR, ca urmare a problemelor mari de arbitraj.
Marica nu a fost titular aseară în partida cu Steaua. A intrat în repriza secundă, iar la finalul meciului le-a strâns mâinile jucătorilor roș-albaștri și le-a promis că Schalke va da totul pe teren în ultimul joc, cu Maccabi Haifa, ca astfel Steaua și formația germană să meargă braț la braț în primăvara europeană.
Gigi Becali (foto) nu s-a aflat aseară în tribune la meciul Stelei de la Gelsenkirchen pentru că nu a vrut să-i de bani lui Ioan Niculae, care a zburat cu avionul privat în Germania. Inițial, patronul stelist înțelesese că omologul său de la Astra îl va lua gratis în aeronavă.
Săptămâna trecută, la Benfica – Sporting (scor 1-0), în numele rivalității, fanii „leilor” au incendiat sectorul din peluza care le-a fost rezervată, producând pagube de peste 500.000 de euro.
Gigi Becali susține că plecarea lui Bănel Nicoliță a lăsat un mare gol în echipă, travaliul și dăruirea lui fiind greu de înlocuit. Patronul Stelei spune că
Fundașul central al Barcelonei, Gerard Pique (24 de ani), ar putea rata „El Clasico”! Pique a încasat un cartonaș galben (al cincilea al său în campionat), marți seară, spre finalul partidei de campionat cu Rayo Vallecano (4-0), pentru tragere de timp. Catalanul este suspendat automat o etapă, meciul următor, cu Levante, ultimul înainte de Real, dar riscă să rateze „El Clasico”.
Asta pentru că de curând Federația Spaniolă de Fotbal a decis să sancționeze avertismentele încasate deliberat, iar Pique este expus acum unei suspendări de două etape! În cazul în care va fi pedepsit, internaționalul spaniol va deveni indisponbil pentru derby-ul de pe 10 decembrie, de pe „Santiago Bernabeu”.
Un film documentar intitulat „Povestea «U»”, realizat de Televiziunea Națională în colaborare cu Universitatea Cluj, a fost lansat miercuri, în cadrul unui eveniment la care au asistat mai multe foste glorii ale clubului și care s-a desfășurat la librăria „Cărturești” dintr-un centru comercial.
DVD-ul are 80 de minute și cuprinde mai mul
RCM Timișoara a dat lovitura pe piața transferurilor. Bănățenii i-au transferat ieri, de la Steaua, pe fundașul Florin Vlaicu și linia a treia Viorel Lucaci. Cei doi urmează să debuteze pentru Timișoara chiar sâmbătă, în finala Cupei, meci ce avea loc la Alba Iulia, de la ora 13:00. Astfel, la o săptămâna după ce au jucat finala SuperLigii cu Steaua, Vlaicu și Lucaci vor juca pentru un alt trofeu, cu o altă echipă, dar cu același adversar: Baia Mare. (Mirela BASESCU)
Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Xerox, Inga Media, Indoor Media, Phoenix Media și Kepi Consult s-au alăturat acțiunii de distribuire a afișelor campaniei „De ce iubesc România”, lansată simultan de Mediafax, Pro TV, Gândul, ProSport, Sport.ro, Ziarul Financiar.
Așa cum ProSport a anunțat, venirea lui Constantin Zotta la Rapid a produs mai multe tensiuni în vestiar, Dani Coman dorind să părăsească gruparea de lângă podul Grant.
„Câinii” voiau să profite de oboseala pe care steliștii o vor resimți în urma duelului cu Schalke de joi, astfel că a făcut presiuni în direcțiile LPF și Digi Sport, televiziunea care va transmite Dinamo – Steaua, pentru a programa derby‑ul duminică.
Când pasiunea pentru un idol atinge cote nebănuite, faptele care iau naștere din această dragostea sunt imprevizibile. S-a lămurit și Neymar,
Ion Crăciunescu și Dumitru Dragomir au avut o dispută pe seama gafelor din arbitraje, din ce în ce mai dese în ultima vreme. Cu o pornire surprinzătoare, șeful LPF spune că arbitrii români sunt slabi sau rău-intenționați, în vreme ce oficialul CCA susține că greșeala este omenească:
Dumitru Dragomir n-a rămas impresionat de jocul lui Dinamo, care a câștigat la limită meciul cu Dacia Mioveni, scor 1-0. Președintele LPF spune că a fost un meci încâlcit, dar liderul campionatului a meritat să câștige.
Gigi Becali știrbește din nou autoritatea staff-ului tehnic și îi ia apărarea lui Mihai Costea, după ce atacantul Stelei n-a vrut să-l lase pe Rusescu să bată penalty-ul din meciul cu Brașov și l-a înjurat pe Ed
Pandurii lui Grigoraș au reușit să producă o nouă surpriză în această etapă, după cea de la Sportul – Vaslui, învingând Rapidul la scor de neprezentare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER