Aflată în plină ascensiune pe plan intern, Oțelul ar putea suferi un șoc. Conform presei din Germania, antrenorul Dorinel Munteanu (foto, 43 de ani) este dorit în 2.Bu
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a cerut aseară autorităților competente să-l condamne la ani grei de pușcărie pe agresorul fundașului roș-albaștrilor, George Galamaz.
Giuleștenii au reușit, probabil, cel mai rapid gol marcat din corner din istoria fotbalului românesc. Burcă a înscris cu capul în secunda 30, după un corner bătut de Ciprian Deac.
Dan Petrescu a reușit să câștige derby-ul cu FC Krasnodar cu 2-0, chiar pe terenul rivalei, grație „dublei” reușite de Lacina Traore. Antrenorul român nu se declară însă 100% mulțumit.
Câte lucruri se pot face în 90 de minute? Un fotbalist ar răspunde că la capătul acestui timp ar alerga aproximativ 8 kilometri într-un meci. Sau 12, dacă e Bănel. Pentru jucătorii de la Steaua, aceste minute reprezintă timpul pierdut pe drum din Ghencea spre baza de pregătire, în fiecare dimineață. Când semnezi cu Steaua te gândești să î
O lună și 10 zile au trecut de la accidentarea suferită de Ciprian Tătărușanu în meciul pierdut de Steaua (1-2) cu Pandurii. Cu toate că estimările staff-ului medical al roș-albaștrilor
Becali calcă pe urmele lui Mititelu. Patronul Stelei i-a luat apărarea atacantului venit de la Craiova după ce acesta a plecat de pe bancă în minutul 80 al meciului cu Rapid. „Florin Costea trebuie să joace în meciurile următoare ca să demonstreze că e mare fotbalist. Cum poate să crească în valoare dacă el nu joacă?”, a fost discursul lu
Steaua se află în derivă și oricâte încercări a avut patronul de a redresa echipa, timpul a dovedit că își bate singur joc de banii lui, prin aducerea la fiecare cinci etape a unui nou antrenor și prin transferarea în bloc a unor jucători care nu au timp de a se acomoda unii cu alții. Steaua se duce tot mai jos, dar tot răul spre bine, pentru c
Procurorii au început ieri urmărirea penală împotriva membrilor Comitetului Executiv al FRF și, implicit, a șefilor FRF și LPF. Cinci dintre oamenii învinuiți în urma plângerii făcute de Adrian Mititelu la DNA au primit ieri rezoluția anchetatorilor și au la dispoziție două săptămâni pentru a-și pregăti apărarea. Pe 9 noiembrie încep audierile, i
UPDATE 10.18 – Recursul lui Vasile Avram și Sorin Țerbea a fost respins ca nefondat. Cei doi urmează a fi transferați la un penitenciar.
Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și Marian Rusen sunt urmăriți penal pentru trei infracțiuni. În sarcina celorlalți nouă membri ai CEx s-au reținut numai două capete de acuzare.
În ziua în care Doru Neagu și-a dat demisia, Comisia de Disciplină prezidată de acesta până cu câteva ore înainte a judecat incidentele de la Steaua – Rapid (0-0). Chiar dacă toată lu
„Florin e un jucător cu un potențial tehnico-tactic și fizic extraordinar. Problema este să știi să-l antrenezi.
Tehnicianul a pregătit „șepcile roșii” între 1985 și 1989 și a fost antrenorul „câinilor” în 1995. Remus Vlad e sigur că „U” Cluj va învinge sâmbătă liderul și așteaptă o cădere a dinamoviștilor.
A fost primul roman medaliat cu argint la un turneu mondial major. A fost primul care a castiga ESL Pro Series la FIFA. A fost primul care a ridicat „tricolorul” deasupra capului si a strigat pentru Romania! Patrascu „Ovvy” Ovidiu, se intoarce la rubrica de interviuri realizata de site-ul ESL, pentru a ne povesti ultimele sale realizari in materie de gaming profesionist.
Fotbalist fabulos în Europa, „copilul” lui Mourinho la Porto, Jorge Costa ascunde un trecut tumultuos atât din perioada petrecută pe gazon, cât mai ales din cea de antrenor. „Infidelități și plăceri bahice”, aceasta e pecetea pusă pe CV-ul de antrenor al lui Costa de către presa din Portugalia!
Personaj idolatrizat de „dragoni”, Costa ascu
Adus în „Groapă” la începutul lui august de Cristi Borcea, Dorel Stoica s-a impus rapid ca titular incontestabil în echipa lui Ciobotariu. Din momentul debutului, în repriza a doua a meciului cu
Dinamovist din copilărie, junior al clubului, fost acționar în „Ștefan cel Mare”. Acesta este CV-ul în fotbal al patronului de la „U” Cluj. Acum spune că prezentul său este alb-n
Valeriu Argăseală a strâns ieri materiale video care au surprins din mai multe unghiuri incidentele de la meciul de luni. Președintele Stelei va fi prezent azi la Comisia de Disciplină a LPF
Marius Șumudică vrea să facă un meci mare duminică în Giulești, cu Astra, și să-l facă pe George Copos să-i pară rău că l-a demis în returul sezonului trecut.
Fotbalul a trecut pe planul doi în derby-ul dintre Steaua și Rapid, bătaia generală din minutul 65 acaparând toată atenția. Parte importantă în incidentele de luni seară, Dani Coman este cel mai afectat dintre toți. Portarul are mâna umflată și va sta departe de antrenamente mai bine de o săptămână. Toată tevatura creată în jurul scandalului de la meciul cu Steaua
Meme Stoica a plecat din nou de la Steaua, după egalul de la AEK Larnaca, însă rezultatele care au urmat au fost pe placul fostului manager.
Lucas di Grassi a oferit primele imagini care redau cel mai aproape de senzațiile trăite de un pilot de Formula 1. Cu o
Aron Huzu, observatorul derby-ului Steaaua – Rapid, spune că giuleștenii pot fi privați în următoarele de etape de serviciile câtorva jucători implicați în bătaia din timpul
George Copos a încercat vineri, atunci când a anunțat că Dinu Gheorghe nu mai este președintele Rapidului, să arate că situația este sub control la clubul alb-vișiniu. Jucătorii nu sunt de acord cu mesajul, iar nemulțumirea cea mai mare ține de partea financiară: fără prime la derby și plata preferențială a salariilor sunt „capetele de acuzare”. La Steaua, cel puțin problema salariilor nu există. Iar primele? La fel ca la Rapid!
Deși în trecut era o practică obișnuită
Dacă e un om care își poate da cu părerea despre Rapid la orice oră și de care George Copos chiar să țină cont, atunci singurul care se încadrează în această descriere este Mircea Lucescu. Antrenorul lui Șahtior crede că patronul giuleștenilor nu s-a maturizat și mai ales că ar trebui să se împace cât mai repede cu Dinu G
UPDATE 11:26 – Casele de bilete de la National Arena sunt luate cu asalt de către fanii steliști și rapidiști. Foarte probabil, se vor vinde toate biletele puse în vânzare.
Manchester City, la care Costel Pantilimon a fost rezervă, a reușit o evoluție de zile mari în derby-ul de ieri cu Manchester United și s-a impus pe „Old Trafford” la scor de tenis, 6-1, sem
De asemenea, George Copos caută cu disperare un președinte, iar primul pe listă este chiar directorul general
Cu trei zile înainte de a se prezenta în fața procurorilor de la Anticorupție, unii membri ai Comitetului Executiv par speriați de ce li se poate întâmpla. Alții rămân tari pe poziții și susțin că ar vota din nou dezafilierea Craiovei.
După entorsa la gleznă pe care a suferit-o în meciul cu Pandurii, doctorii echipei se așteptau să îl recupereze pe Tătărușanu până la ora derby-ului cu Rapid. Totuși, jucătoru
Lumea sportului a fost zguduită din nou de o tragedie, după ce italianul Marco Simoncelli a decedat la MP Malayesia. Acesta a căzut căzut în turul doi al cursei, a rămas pe pist
Victorie istorică a „Cetățenilor” asupra marilor rivali de la United. Trupa lui Sir Alex Ferguson a fost umilită pe teren propriu de marii rivali din oraș, elevii lui Mancini reușind o partidă fabuloasă.
După prima repriză însă scorul nu lăsa să se întrevadă „măcelul” din actul secund. Balotelli a marcat în primele 45 de minute și alb-roșii încă sperau că pot surmonta diferența în ultimele 45 de minute. Eliminare lui Johnny Evans din minutul 47 le-a dat însă planurile peste cap. După ce au rămas în zece oameni, golurile au început să curgă în poarta lui United. Mai intâi Balotelli și-a trecut numele pentru a doua oară pe lista marcatorilor, apoi Kun Aguero a marcat. Fletcher a redus din diferență se credea la acel moment, dar s-a dovedit ca reușita mijlocașului lui United a fost doar golul de onoare al „Diavolilor”. Au mai înscris apoi Dzeko de două ori și Silva pentru un 6-1 desprins parcă din cele mai negre coșmaruri ale elevilor lui Ferguson.
Apărarea Stelei a fost pusă în mare dificultate la meciul cu Maccabi de viteza atacantului Amasha, cel care a înscris de două ori în poarta lui Stanca și a obținut și cele două penalty-uri ale echipei sale.
Conducerea dinamovistă este pusă pe schimbări și, după deciziile în privința suporterilor, a luat o serie de măsuri și în ceea ce privește administrarea clubului. Cea mai importantă dintre acestea se referă la dreptul de semnătură, care de acum încolo nu va mai putea fi exercitat singular, ci doar în duet.
După rezultatul dezastruos din Țara Sfântă, Gigi Becali i-a transmis clar lui Ilie Stan să schimbe echipa pentru jocul cu Rapid dacă dorește ca Steaua să nu sufere încă o umilință. Față de meciul din
Naționala feminină dispută azi, la Salonic, cu Grecia, al doilea meci din preliminariile Campionatului European. Cu o victorie ce pare previzibilă, România face încă de acum pasul decisiv spre turneul final din Olanda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER