Golubovici, Aganovici, Mitrea, Dan Popescu, Enceanu și Vâlceanu n-au mers în primul cantonament cu FCSB și situația lor este în continuare incertă. Clubul le-a transmis că vacanța lor se prelungește până pe 19 ianuarie, apoi se va lua o decizie în cazul lor.
Marius Șumudică susține că negocierile cu Lucian Sânmărtean au picat, dar spune că oricum nu și-l dorea prea mult. În schimb, antrenorul Astrei anunță discuții cu câțiva jucători foarte valoroși, care ar urma să vină sub formă de împrumut.
Majoretele din SUA sunt celebre în toată lumea, însă există într-o parte a Europei câteva grupuri de fete care ar merita mult mai multă atenție :). Majoretele din Lituania sunt mult mai spectaculoase decât colegele […]
Mircea Rednic l-a cooptat pe Mihai Teja în staff-ul lui Mouscron. Teja va fi secundul lui Rednic, însă acesta nu va renunța la belgianul Laurent Demol, cel care i-a fost asistent până acum.
Gigi Becali a dezvăluit că are o ofertă de un milion de euro pentru Adi Popa, de la Panathinaikos. Mijlocașul de 28 de ani a intrat în ultimele șase luni de contract și în vară poate pleca gratis.
Gigi Becali susține în continuare că Junior Morais se afla în ultimele șase luni de contract și a semnat cu FCSB, deși Dani Coman a declarat că jucătorul n-a intrat încă în ultima parte a înțelegerii cu Astra. Patronul FCSB spune că i-a făcut o ofertă Astrei pentru a-l transfera încă de acum.
Ioan Andone spune că nu regretă că Harlem Gnohere a plecat la FCSB și susține că atacantul francez are mari probleme de caracter. În plus, ar avea probleme și cu greutatea, deoarece n-a făcut efort în perioada vacanței.
Dani Coman susține că Junior Morais nu avea cum să semneze cu FCSB, deoarece încă n-a intrat în ultimele șase luni de contract. Gigi Becali și jucătorul au anunțat deja că și-au pus semnăturile pe […]
Șansele ca Piotr Celeban să ajungă la FCSB sunt sub semnul întrebării. Fundașul polonez se află în ultimle șase luni de contract cu Slask Wroclaw, însă polonezii susțin că jucătorul n-a fost contactat până acum.
O imagine cu patrupedul lui Lionel Messi a fost în aceste zile printre cele mai viralizate fotografii. Hulk, pe numele său, a ajuns la dimensiuni incredibile, comparabile cu cele ale starului argentinian. Câinele lui Leo […]
Mircea Lucescu este pregătit să lucreze din nou cu jucători români, după o pauză de aproape patru ani. Ultimul român antrenat de „Il Luce” a fost Răzvan Raț, la Șahtior Donețk.
Fostul mare internațional român, Iosif Rotariu (54 de ani), a comentat pentru ProSport transferurile realizate de FCSB în pauza competițională. Actual membru în conducerea grupării ACS Poli Timișoara, ultimul loc în Liga 1, fostul mijlocaș […]
Oficialii lui Dinamo nu regretă despărțirea de Gnohere, chiar dacă în vară l-ar fi putut ceda la FCSB contra sumei de 800.000 de euro. Surse din cadrul clubului susțin că atacantul francez a ajuns doar variantă de rezervă pentru Ioan Andone, din cauza caracterului său.
Junior Morais a semnat cu FCSB, însă oficialii Astrei par surprinși de această mutare. Dani Coman susține că nu știe despre vreun contract și că va încerca să-l păstreze pe fundașul de 30 de ani.
Sârbii susțin în continuare că Steaua Roșie Belgrad este prima opțiune pentru Constantin Budescu. Oferta pentru atacantul de 27 de ani ar fi mult mai bună decât cele de la FCSB și Karabukspor, însă n-a semnat până acum deoarece încă nu și-a reziliat contractul cu Dalian Yifang.
Odată ce pariurile online au început să devină populare, furnizorii de ponturi plătite au început să răsară precum ciupercile după ploaie. Din păcate, deoarece nu există foarte multe platforme de încredere pentru verificarea pronosticurilor la […]
Junior Morais (30 de ani) a confirmat că a semnat un contract cu FCSB, însă va trece sub comanda lui Reghecampf abia din vară, când îi expiră contractul cu Astra. Gigi Becali a dezvăluit încă de vineri că l-a transferat și pe fundașul Astrei.
Cota lui Florin Niță a atins o bornă istorică, după un sezon în care a fost cel mai bun jucător al lui Laurențiu Reghecampf. Portarul de 29 de ani este cotat acum la 1,8 milioane de euro.
Dumitru Dragomir este în continuare de părere că Gică Popescu ar fi cel mai potrivit pentru funcția de președinte FRF. Fostul șef al Ligii consideră că Răzvan Burleanu nu va reuși să câștige încă un […]
Cristi Balaj s-a retras din arbitraj după o carieră de 17 ani. În vârstă de 45 de ani, fostul central susține că ar fi vrut să mai continue, însă Kyros Vassaras – președintele CCA – l-a pus într-o situație incomodă.
Gigi Becali își schimbă planul de la o zi la alta, din cauza problemelor pe care le are cu MApN. Acum, patronul FCSB susține că este interesat să cumpere Concordia Chiajna, după ce în zilele trecute a afirmat de mai multe ori că va investi la Metaloglobus, în liga a treia.
Fernando Boldrin a revenit în țară, deși trebuia să se prezinte la reunirea echipei încă de acum două zile. Mijlocașul brazilian și-a motivat absența prin faptul că a fost nevoit să rezolve o problemă cu pașaportul fetiței.
M-am gândit că te-ai săturat de eșecuri și că vrei să pui piciorul în prag pentru a te redresa. Află de ce majoritatea pariorilor nu reușesc să realizeze profit și aplică soluțiile simple propuse pentru […]
Suspendată în continuare pentru dopaj, Maria Șarapova se reaxează pe plajele din insula Lanai, Hawaii, alături de câțiva prieteni. Frumoasa sportivă va reveni pe teren abia în aprilie 2017. TAS a decis să-i reducă suspendarea […]
Decizia Curții de Apel București prin care clubului lui Gigi Becali a primit interdicția de a folosi numele „Steaua” a fost punctul de plecare în planul celor de la CSA. Potrivit surselor ProSport, noul club […]
Virgil Lăscărache a făcut parte din lotul cu care Steaua câștigat titlul în sezonul 1997-1998. Avea doar 18 ani atunci și era considerat un jucător de perspectivă. Acum, a ajuns să lucreze ca taximetrist pentru […]
Constantin Budescu surprinde din nou și acum se află în negocieri avansate cu Steaua Roșie Belgrad. Jucătorul de 27 de ani a mai discutat în această iarnpă cu FCSB și Karabukspor, dar și cu cei de la Astra.
Harlem Gnohere este decis să rămână la Dinamo până la finalul contractului. Atacantul francez a negociat cu FCSB, dar n-a ajuns la un numitor comun cu Gigi Becali.
Fernando Boldrin nu s-a prezentat la reunirea FCSB și a confirmat astfel declarațiile lui Marius Șumudică, cel care a dezvăluit că mijlocașul brazilian are probleme cu revenirile din vancanță. Cătălin Liță, impresarul său, susține că are de această dată un motiv întemeiat.
Nathy Ekeng, soția lui Patrick Ekeng, îi acuză pe cei de la Dinamo că sunt răspunzători pentru decesul jucătorului. Nathy Ekeng se plânge și că șefii lui Dinamo nu i-au plătit cei 52.000 de euro promiși, banii pe care Ekeng ar fi trebuit să-i încaseze până la finalul contractului.
Steliano Filip a fost în probe la Juventus Torino și le-a luat, pe vremea când era doar un puști și juca la Avicola Buziaș. Neseriozitatea patronului Avicolei a împiedicat însă transferul.
Marius Lăcătuș este încrezător că CSA Steaua va începe din Liga a 4-a, nu din a 5-a, așa cum ar fi normal. Directorul tehnic al CSA Steaua susține că este în plin proces de conturare a lotului pentru sezonul viitor.
Perechea formată din românca Raluca Olaru și ucraineanca Olga Savchuk, favorite numărul trei, au obținut, joi, calificarea în finala probei de dublu a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale în valoare […]
Gabi Enache se bucură în continuare de încrederea lui Gigi Becali, chiar dacă evoluțiile sale au fost dezastruoase. Patronul FCSB îl asigură că va fi în continuare titular pe postul de fundaș dreapta, deoarece n-are alte soluții.
Fernando Boldrin este din ce în ce mai aproape de o despărțire de FCSB, deși a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai primei părți din campionat. Cătălin Liță, impresarul său, lasă de înțeles că nu numai unele jocuri slabe făcute de brazilian contează în decizia pe care o va lua Gigi Becali.
Filipe Teixeira este unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali vrea să-i transfere în această iarnă, însă jucătorul spune că n-a fost contactat până acum. Portughezul în vârstă de 36 de ani va intra în ultimele șase luni de contract.
Astra și Dinamo îl vor pe Florin Cernat, dar cei de la Voluntari susțin că mijlocașul de 36 de ani încă n-a intrat în ultimele 6 luni de contract și cele două cluburi riscă sancțiuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER