Gigi Becali a comentat în termeni de fair-play reducerea suspendării lui Marius Șumudică. Inițial, antrenorul Astrei a primit șase luni de suspendare pentru că a pariat, dar Comisia de Recurs i-a redus pedeapsa la două luni, pe care le va execută după finalul campionatului.
Gigi Becali s-a arătat foarte supărat după acest de an greoi al Stelei. Patronul Stelei spune că cel mai dezamăgit a fost de meciul cu Dinamo, din campionat. În ciudat calculelor făcute în iarnă, Steaua […]
Unul dintre secunzii echipei de volei CSM Târgoviște a fost surprins în timp ce paria. Zeljko Bulatovic a intrat în casa de pariuri chiar în echipamentul echipei la care antrenează. În acest moment, Federația Română de Volei nu le interzice antrenorilor, jucătorilor sau oficialilor unui club să parieze.
Andrei Marc susține că a vorbit cu Ciprian Marica și și-a cerut scuze, după ce fundașul dinamovist a declarat că nu-i pare rău de accidentarea suferită de atacant în derby. Marc susține că afirmațiile sale au fost ușor interpretate.
Alan Shearer și Robbie Savage au participat la un meci caritabil care a durat nu mai puțin de 57 de ore. S-a jucat cinci la cinci și scorul final a fost 547 la 529 în favoarea echipei lui Alan Shearer.
Adrian Mutu spune că centralul Sebastian Colțescu a fost cel care a tensionat meciul dintre ASA și Pandurii 0-2. Centralul partidei le-a arătat mureșenilor nu mai puțin de patru cartonașe roșii.
Pandurii au reușit să se impună cu 2-0 la Târgu Mureș, în cel mai tensionat meci din acest an. Gazdele au avut nu mai puțin de patru eliminați. Săpunaru spune că nu înțelege de ce mureșenii au fost atât de agresivi, mai ales că au în componență jucători cu experiență.
Vineri și-a făcut apariția la Brașov reprezentantul Nilor Group LTD, care dorește preluarea FC Brașov. Giovanni Pellegrini (foto) a avut un program extrem de încărcat încă din prima zi. Italianul a solicitat celor de la […]
Carsten Cramer, un fost colaborator de-ai lui Jurgen Klopp la Borussia Dortmund, dezvăluie un episod interesant, care caracterizează filosofia antrenorului lui Liverpool. Klopp a refuzat un jucător, pe motiv că nu-i place cum se bucură la gol.
Anghel Iordănescu a asistat la derby-ul Dinamo – Steaua, scor 1-1, unde i-a urmărit pe cei pe care îi are în vedere pentru meciurile cu Lituania și Spania. Selecționerul României regretă accidentarea lui Marica și […]
Ionuț Negoiță, finanțatorul lui DInamo, a vorbit la finalul partidei despre egalul pe care echipa sa l-a reușit împotriva Stelei, în primul meci din play-off pentru cele două. Acesta nu l-a uitat pe Steliano Filip, […]
Steliano Filip, jucătorul dinamovist eliminat imediat după marcarea golului egalizator pentru echipa lui Mircea Rednic, a reușit să enerveze întreaga conducere a lui Dinamo, de la antrenor și până la finanțator, pentru gestul copilăresc în […]
Eric Bicfalvi a reușit să marcheze primul său gol în tricoul lui Dinamo chiar împotriva fostei sale echipe, Steaua. Mijlocașul a egalat în minutul 81 și a închis tabela, dar a avut numeroase alte ocazii […]
În play-off, FCSB și Dinamo au încheiat tot la egalitate, scor 1 – 1, un meci în care portarii au ieșit în evidență de ambele părți, iar rezultatul pare să-i avantajeze mai mult pe jucătorii […]
Dinamo și Steaua a remizat din nou, scor 1-1, după egalul din semifinalele Cupei României. Mircea Rednic susține însă că jucătorii săi ar fi meritat să câștige.
Noi emoții pentru Ciprian Marica. Atacantul de 30 de ani s-a accidentat la meciul cu Dinamo, după un șut în diagonală. Marica a acuzat dureri la piciorul la care a fost operat.
Ultrașii lui Dinamo au avut ocazia să se dueleze din nou cu galeria Stelei, după 15 luni în care cele două peluze steliste nu s-au prezentat la meciuri. Și dinamoviștii n-au ratat ocazia să-și ironizeze rivalii.
Anghel Iordănescu a anunțat lista preliminară cu cei 15 stranieri care au primit telegrame de convocare pentru amicalele cu Lituania și Spania. Revin Raul Rusescu și Laszlo Sepsi, doi jucători care au impresionat în ultima perioadă la echipele lor de club.
O parte din galeria Stelei a acceptat să revină pe stadion, după mai bine de un an de la anunțul că nu vor mai veni la meciuri, în semn de protest pentru problemele cu marca. 370 de fani din Peluza Nord au mers pe stadion la derby-ul cu Dinamo.
Barcelona este într-o formă de excepție. Catalanii s-u impus cu 4-0 pe terenul lui Eibar și este aproape imposibil să mai piardă titlul în Spania. Tripleta Messi – Suarez – Neymar a atins noi recorduri.
Adriana Nechita a dezvăluit numele noului său iubit, după despărțirea de primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Handbalista de 32 de ani a postat pe contul ei de Facebook o poză cu Daniel Dan, un […]
Primul meci din play-out pune față în față două echipe aflate într-o situație foarte delicată. FC Botoșani este amenințată cu desființarea în cazul în care pică în liga secundă, în timp ce Petrolul are de recuperat opt puncte față de primul loc care asigură salvarea.
Două echipe din ligile a treia și a patra s-ar putea bucura de stadioane noi, care ar costa nu mai puțin de 16 milioane de euro. Arenele ar urma să fie construite în județul lui Liviu Dragna, Teleorman, anunță hotnews.ro.
FC Brașov ar putea avea noi proprietari. Giovanni Pellegrini, reprezentantul companiei Nilor Group LTD, a ajuns la Brașov pentru discuții. Acesta urmează să asiste și la meciul cu Unirea Târlungeni, programat sâmbătă.
Cezar Lungu, un portar crescut de Steaua, dar legitimat în prezent la Dunărea Călărași, a reușit faza zilei în meciul cu Rapid. Goalkeeper-ul în vârstă de 27 de ani a avut trei parade la o […]
Steaua încă nu și-a adaptat echipamentul la decizia impusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a trecut mai bine de un an de când a fost dată. Emblema veche de pe echipamentul de rezervă este în continuare acoperită cu un autocolant cu noua siglă.
Dorin Rotariu dă vină pe oboseală pentru egalul cu Steaua, scor 0-0, în semifinalele Cupei României. Mijlocașul lui Dinamo speră să câștige duminică, în campionat, când cele două echipe se vor întâlni din nou. „A […]
Laurențiu Reghecampf a rămas invicibil în derby-urile cu Dinamo, după 0-0 în Ștefan cel Mare, în turul semifinalelor Cupei României. Antrenorul Stelei susține că un gol marcat de echipa sa ar fi deblocat meciul și […]
Eric Bicfalvi a jucat pentru prima dată în derby-ul Dinamo – Steaua, de la revenirea în România. Fostul mijlocaș stelist și-ar fi dorit măcar un gol în poarta fostei sale echipe.
Dinamo și Steaua a terminat la egalitate, scor 0-0, în prima manșă a semifinalelor Cupei României. Marko Momcilovic, jucător aflat la primul debry, susține că este un rezultat bun, deoarece echipa sa nu a primit gol.
Galeria lui Dinamo a afișat un mesaj prin care și-a exprimat regretul pentru ceea ce se întâmplă în peluzele Stelei. De mai bine de un an, galeriile Stelei refuză să se prezinte la meciuri, în […]
Fanii lui Dinamo au luat cu asalt bătrâna arenă din Ștefan cel Mare, pentru a-și susține favoriții în derby-ul cu Dinamo. Forma prin care trece echipa lui Mircea Rednic a atras suporteri de toate vârstele, însă au lipsit din tribune spectacolul de altă dată.
Un parior înrăit a pus nu mai puțin de 2.500 de lei pe o victorie a Stelei în Ștefan cel Mare. Cota a fost 2.75, iar câștigul, în cazul unei victorii, în jur de 6.500 de lei.
Laurențiu Reghecampf a lăsat în plan secund semifinala cu Dinamo, din Cupa României. Antrenorul Stelei a reținut un singur atacant în lot, pe Gregory Tade, în timp ce Marica a fost lăsat în afara lotului.
Primarul Clujului s-a supărat după ce antrenorul Stelei a spus că organizarea meciului cu Spania la Cluj este o pată pentru România. Edilul din Cluj Napoca i-a transmis lui Reghe să se uite în propria […]
Gregory van der Wiel a fost aproape să facă un gest regretabil. Fundașul lui PSG a fost la un pas să pocnească un tânăr de 15 ani, care i-a strigat „Hai, Marseille!”.
Josep Maria Bartomeu, președintele lui FC Barcelona, a avut o întâlnire discretă cu Andoni Zubizarreta, într-o cafenea din capitala Cataluniei. Fostul mare portar a fost demis din funcția de director sportiv pe 5 ianuarie 2015, după un eșec cu Real Sociedad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER