Mijlocașul spaniol Fernando Miguel Carralero Garcia, care a ajuns la o înțelegre cu FC Botoșani, a declarat, luni, că venirea la gruparea botoșăneană este un pas înainte în cariera sa, după ce a jucat în […]
Transferul lui Anthony Martial la Manchester United ar putea depăși 100 de milioane de euro. Jurnaliștii de la publicația Le Figaro au făcut rost de contractul încheiat între AS Monaco și Manchester United și clauzele sunt incredibile pentru un jucător care atunci avea 19 ani.
Adi Mutu a revenit în Liga 1, unde a semnat cu ASA Târgu Mureș, dar spune că a avut și alte oferte. Însă nu de la Steaua, așa cum a anunțat soția lui Laurențiu Reghecampf. […]
Mario Felguieras ar putea ajunge la Steaua în această iarnă. Laurențiu Reghecampf își dorește să aducă și un portar și DigiSport.ro susține sunt discuții cu fostul portar al lui CFR Cluj.
Transferul lui Guilherme la Bari a picat, după ce jucătorul n-a trecut testele medicale. Fundașul brazilian ajunsese la un acord cu oficialii clubului, afacerea era bătută în cuie, însă a picat din cauza examenului medical.
Naționala României a avut în 2015 cel mai tânăr jucător din lume, Cristi Manea, care avea 17,4 ani când a intrat pe teren, se arată într-un studiu făcut de CIES Football Observatory.
Chelsea – Everton a fost cel mai spectaculos meci al zilei din Premier League, scor 3-3, după ce londonezii au fost conduși cu 0-2 și 2-3. Echipa lui Guus Hiddink se află la doar șase punte de retrogradare.
Paul Pogba își dorește o schimbare de peisaje și vrea să meargă la FC Barcelona, anunță un jurnalist italian. Mijlocașul lui Juventus este disputat și de Real Madrid și Manchester City.
Gigi Becali a scris cinci cărți în închisoare, însă exprimarea sa în scris lasă mult de dorit, așa cum se poate observa într-o scrisoare adresată conducerii penitenciarului Poarta Albă.
Michael Ngadeu este pe locul doi în topul jucătorilor din Liga 1 care au marcat cu capul în acest sezon. Cornel Șfaițer este de părere că fundașul camerunez abia de aici încolo își va arăta adevărata valoare.
Liță Dumitru a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Fostul mare internațional român s-a operat la prostată după ce a aflat că are cancer. Fostul mijlocaș spune că nu i-a fost niciodată atât de frică, […]
Transferul lui Ciprian Marica la Steaua a fost aproape să pice, după ce Levante a făcut o ofertă pentru atacantul de 30 de ani. Până la urmă, Marica a ales să semneze cu Steaua.
Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat că legislația nu permite intonarea imnului național înaintea competițiilor interne, astfel că FR Baschet a încălcat legea când a introdus în propriul regulament obligativitatea intonării acestuia înaintea […]
Întârzierea de 24 de ore cu care Marica a semnat contractul cu Steaua are o explicație pe care conducerea clubului s-a ferit să o prezinte publicului. Joi, conducerea clubului și avocații jucătorului au negociat intens o parte din contract legată de starea medicală a atacantului.
Gigi Becali a anunțat în Gazeta Sporturilor că l-a transferat și pe Tha’er Bawab, un jucător cu un CV impresionant. Iordanianul a crescut la juniorii lui Real Madrid și Barcelonei și s-a antrenat alături de […]
Steaua a reușit încă un transfer. Tha’er Bawab, ultima oară la CS U Craiova, a semnat cu echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf un contract valabil doi ani.
Are 22 de medalii olimpice, câștigate la trei ediții ale întrecerii supreme (2004, 2008 și 2012), dintre care 18 de aur – un record mondial absolut. Michael Phelps, ajuns acum la 30 de ani, a șocat printr-o declarație preluată de Business Insider.
Astra mută și ea pe piața transferurilor. Marius Șumudică a anunțat că l-a transferat pe Damien Boudjemaa, fost mijlocaș la Petrolul, care ultima oară a jucat la Slavia Praga.
Daniel Ivan, tatăl lui Andrei Ivan, a avut o replică dură pentru Gigi Becali, pe contul de Facebook al fiului său. Dorind să-l motiveze, tatăl atacantului Craiovei i-a cerut nu în termeni foarte aleși să […]
Un fost jucător de la Schalke a furat un lingou de aur dintr-un magazin de bijuterii din Aarau. Ulterior, a revenit, și-a cerut scuze și a înapoiat obiectul furat.
Alexandre Pato este aproape de a reveni în fotbalul european. Fostul atacant al lui AC Milan a respins oferta chinezilor de Tianjin Quanjian și este aproape de a semna cu Chelsea.
Campania de transferuri a Stelei nu s-a încheiat odată cu aducerea lui Ciprian Marica. Presa italiană susține că Laurențiu Reghecampf îl vrea și pe Matheus Cassini, un atacant brazilian de 19 ani, care este legitimat […]
Goran Karanovic este unul dintre atacanții pe care Steaua i-a ofertat în această iarnă. Gigi Becali susține însă că pretențiile lui Angers – club de care aparține – sunt exagerate. Cu toate acestea, impresarul jucătorului […]
Manchester United este pregătită să arunce din nou sume importante pe piața transferurilor. De această dată, oficialii grupării engleze vor să plătească nu mai puțin de 40 de milioane de euro pentru un jucător de doar 16 ani.
Lukasz Szukala susține că cei de la Al Ittihad nu i-au oferit explicații pentru faptul că i-au reziliat contractul în vară. Fostul fundaș al Stelei joacă acum la Osmanlispor, unde se reface după o accidentare suferită în urmă cu o lună.
Helmuth Duckadam spune că Steaua ar putea anunța alte două-trei transferuri până la finalul săptămânii. Președintele de onoare al campioanei susține că oficialii clubului se luptă și cu timpul, deoarece finalul perioadei de transferuri se apropie.
S-ar potrivit Budescu la Steaua? Șumudică nu vrea să răspundă la întrebarea aceasta pentru că speră încă să-și păstreze vedeta și în primăvara lui 2016. „E o diferență între ce oferă Steaua și ce sumă […]
Lionel Messi a câștigat al cincilea Balon de Aur în carieră – record absolut – însă nu toți l-au văzut cel mai bun din lume. Stephane Mbia, căpitanul naționalei Camerunului, a ținut să fie original și nu i-a votat pe niciunul dintre cei trei finaliști – Messi, Ronaldo și Neymar.
FC Dinamo București și FC Brașov au ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului Vlad Olteanu (19 ani) la clubul din Ștefan cel Mare, a anunțat gruparea dinamovistă pe site-ul oficial. Internațional de juniori, noul […]
Mijlocașul spaniol Jose David Casado Garcia a semnat cu FC Botoșani un contract pentru o perioadă de un an și jumătate din postura de jucător liber, a declarat, luni, la reunirea lotului, președintele clubului, Cornel […]
Anthony Martial este implicat într-un grav scandal de infidelitate, după ce o fostă concurentă la X Factor a declarat că a petrecut o noapte romantică alături de atacantul lui Manchester United. Martial a fost unul […]
Guilherme a ajuns la un acord cu Bari și urmează să semneze un contract. Fundașul brazilian și-a reziliat contractul cu Steaua în această dimineață și urmează să facă vizita medicală cu echipa italiană.
Costel Gâlcă a suferit prima înfrângere în Primera, 1-2 la Eibar. Antrenorul lui Espanyol a dat vina pe oboseala acumulată în meciurile cu Barcelona, dar și pe lipsa de atitudine a jucătorilor săi.
Zlatan Ibrahimovic continuă să stârnească interes, în ciuda faptului că a împlinit în toamnă 34 de ani. Atacantul lui PSG este pe lista de achiziții a lui Chelsea.
Costel Gâlcă s-a trezit cu un sprijin nesperat. Fanii lui Real Madrid au scandat încurajări pentru Espanyol, în perspectiva returului din Cupa Regelui Spaniei, programat miercuri, de la 22:00.
Cristiano Ronaldo a fost unul dintre cei care au pus umărul la demiterea lui Rafa Benitez. El Confidencial, citat de El Mundo Deportivo, publică o declarație tăioasă a jucătorului portughez.
Oficialii Barcelonei s-au interesat de Sebastian Giovinco, jucător care acum un an a lăsat-o pe Juventus pentru FC Toronto. Mijlocașul de 28 de ani a recunoscut că a discutat cu cei din conducerea clubului catalan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER