Înaintea meciului cu CFR Cluj, problemele cu care se confruntă steliștii sunt și cele legate de bani.
Conform Regulamentului de Ordine Interioară al roș-albaștrilor, jucătorii Stelei au stipulată o primă specială pentru partidele contra echipelor CFR Cluj, Dinamo și Rapid, care se adaugă la cea privitoare la pachetul de patru jocuri consecutive. Prin urmare, deși Gigi Becali a declarat ieri că intenționează să le ofere fotbaliștilor ca stimulent înaintea confruntării de mâine 5.000 de euro, jucătorii spun că ar trebui să
Finanțatorul Gigi Becali își dorește foarte mult ca Mirel Rădoi să intre în derby-ul cu CFR Cluj, însă șansele căpitanului Stelei de a fi în teren sunt tot mai mici. „Rezultatul la RMN-ul pe care l-a făcut Rădoi nu a fost foarte elocvent. Se face prea multă tevatură în cazul lui și nu cred că ar fi potrivit să se mai discute de revenirea lui, pentru că este foarte incertă situația”, a declarat un conducător stelist. Deși Rădoi face de câteva zile alergări ușoare, acesta nu a revenit la antrenamentele normale alături de echipă, fiind în continuare supravegheat de preparatorul fizic Horia Codorean și urmând să repete investigațiile medicale zilele următoare.
Transferat la Steaua de aproape o lună, bolivianul Pedriel Suarez, pentru care s-au plătit 250.000 de dolari, nu a apucat până acum să joace niciun meci oficial, pentru că la clubul din Ghencea nu a ajuns cartea verde. În disperare de cauză, Steaua a apelat la FRF, iar ajutorul Federației a venit prompt. „FRF a trimis o solicitare Federației din Bolivia pentru a elibera certificatul de joc al fotbalistului în maximum 48 de ore (n.r. – ieri). Ei au refuzat fără nicio justificare să trimită cartea verde din moment ce banii Stelei au fost virați în timp util în contul propus de Wilstermann. Steaua a respectat procedura. Vom apela la FIFA, dacă nu ne trimit răspuns pozitiv”, a afirmat Prunea, directorul pe probleme internaționale al FRF.
Gigi Becali își taxează jucătorii dacă obțin doar un punct cu o echipă clasată sub locul 6 . Gigi Becali a hotărât că jucătorii Stelei nu vor avea o primă specială pentru meciul de vineri, cu CFR Cluj, și că aceștia vor fi premiați la pachete de câte patru partide, în aceste zile urmând ca roș-albaștrilor să le intre în cont 10.000 de euro. Jucătorii steliști ar fi trebuit să încaseze 12.000 de euro dacă ar fi avut patru victorii consecutive, dar cum aceștia au avut în ultimele întâlniri trei succese și un egal, finanțatorul a decis să le mai taie din porție.
Astfel, la egal ei vor lua 1.000 de euro, iar pentru victorie 3.000 de euro. „Nu le dau nicio primă la m
Costel Matei, tatăl puștiului de 15 ani pentru care Steaua este pe cale să ofere 75.000 de euro, a dezvăluit pentru ProSport greutățile prin care a trecut cu Florentin Matei (foto). „De șase ani îl aduc cu mașina la antrenamentele Stelei. Mi-am sacrificat tot timpul pentru a avea grijă de băieți. Cinci ore pe zi, de când era mic, am petrecut cu Florentin pe terenul de fotbal, fie la Steaua, fie pe maidan, pentru a-l pregăti așa cum trebuie la fotbal. Un copil între 7 și 12 ani aleargă și consumă energie natural, fără a resimți oboseala. Îl puneam să facă „lansate scurte” sau să exerseze loviturile libere”, mai spune acesta. Tatăl fotbalistului a dezvăluit și motivele pentru care fiul său ar fi dorit să nu joace în România. „În țară, copiii de la tineret nu sunt bine îngrijiți. Au condiții precare. Nu se poate să se desființeze campionatul pentru tineret între 15 și 17 ani, iar eu să-l las acum să joace cu echipe de la marginea Bucureștiului. Eu vreau ca băiatul meu să vadă și să cunoască fotbalul care se practică măcar în țară, la Cluj, la Iași sau la Timișoara, dar și în străinătate.”
Valeriu Argăseală încearcă să rezolve cât mai repede problema legată de permisul de joc al atacantului bolivian al Stelei, Pedriel Suarez. Asta după ce problema legată de contul unde au fost virați cei 250.000 de dolari de clubul din Ghencea către Wilstermann nu a fost rezolvată, banii fiind blocați în instituția bancară ce intermediază tranzacția. „Nu a ajuns deocamdată cartea verde a lui Pedriel. Acum vom încerca să obținem de la FIFA permisul provizoriu de joc, dar am promisiunea de la clubul bolivian că săptămâna aceasta se va rezolva problema”, a spus președintele Stelei la Sport.ro. Oficialul stelist a lămurit și divergențele care au generat această problemă și care l-au privat pe Pedriel de debutul în Ghencea, după ce acesta fusese transferat în urmă cu o lună. „Este o problemă cu conturile, dar ea aparține lui Wilstermann, pentru că noi am trimis banii. Contul pe care ei ni-l trimiseseră nu era pe numele clubului”, a încheiat Argăseală.
Ieri, ProSport s-a interesat de calitățile fotbalistice ale lui Florentin Matei, jucătorul în care Gigi Becali își pune mari speranțe, oferindu-i 40.000 de euro pe an, la numai 15 ani. Contactat telefonic, antrenorul tânărului jucător, Ioan Toma, a acceptat să discute despre fotbalistul său. „Eu aveam la Steaua o grupă de juniori. Îl luam să joace pentru echipa mea, deși el era cu un an mai mic, pentru că are calități foarte bune. Este un fotbalist talentat, cu un dribling foarte bun.
Ultimul transfer al Stelei, Andrei Ionescu (foto), nu a apucat încă să debuteze pentru formația din Ghencea. Fostul mijlocaș al Universității Craiova a disputat până acum doar meciuri la Steaua II, deoarece nu are jocuri în picioare. Așa că se pregătește din greu la „satelit” și își așteaptă rândul la titularizare în echipa lui Marius Lăcătuș. „Perioada de dinainte de trans-ferul la Steaua a fost una nefastă pentru mine, iar acum trebuie să recuperez cu antrenamente, cu jocuri la echipa a doua a clubului. Nu știu când voi juca și la prima echipă, dar sper să am șansa să o fac. Bineînțeles, sunt conștient că va fi o concurență mare”, a povestit Ionescu despre săptămânile petrecute până acum în Ghencea.
Problemele lui Pedriel legate de primirea permisului de joc de la fostul său club nu s-au terminat. Astfel, așa cum ProSport a anunțat, banii trimiși de Steaua în Bolivia, circa 250.000 de dolari, pentru transferul lui Pedriel nu au ajuns miercuri, când era data limită, ei fiind blocați de Citybank America pentru erorile legate de numele contului. Cu toate acestea, impresarul atacantului bolivian, Jesus Rodriguez, a afirmat că echipa Wilstermann, căreia i-a aparținut Pedriel, a creat un nou cont la banca respectivă cu număr și nume nou, unde poate fi virată suma, iar jucătorul ar putea primi cartea verde în cinci sau zece zile. „Jucătorul poate juca în cinci zile dacă Steaua trimite alți bani în noul cont sau în zece zile maximum dacă așteaptă ca Citybank America să returneze suma deja trimisă, pentru ca apoi ea să ajungă în noul cont”, a afirmat agentul lui Pedriel.
După partida cu Galatasaray, când s-a pecetluit calificarea în grupele Ligii, conducătorii roș-albaștrilor se așteptau să încaseze sume record de pe urma vânzării biletelor la primul meci de pe teren propriu, mai ales că Bayern era un nume mare al fotbalului mondial. Cu toate acestea, steliștii nu au depășit suma maximă de bani realizată cu prilejul confruntării cu Real Madrid din sezonul 2006-2007, aproape 1,3 milioane de euro, asta cu toate că prețul tichetelor de la ora meciului cu Bayern era puțin mai mare decât cel de acum doi ani. La capitolul cauze putem trece și condițiile meteo de la ora partidei, ploaia agasantă și frigul făcând ca stadionul din Ghencea să nu fie arhiplin.
Florentin Matei, un fotbalist în vârstă de doar 15 ani, ar putea deveni cel mai bine plătit junior din istoria României dacă va accepta oferta de 3.000 de euro pe lună de la Gigi Becali.
Considerat unul dintre cei mai talentați juniori ai Stelei din ultimii ani, căpitan de echipă la Under 15, Matei a refuzat în urmă cu câteva luni să semneze cu gruparea din Ghencea, părăsind la vremea respectivă echipa bucureșteană.
Anunțat de antrenorii de la Centrul de Copii și Juniori ai Stelei de valoarea tânărului fotbalist, Valeriu Argăseală a făcut eforturi în tot acest timp pentru a-l convinge pe tatăl lui Florentin, Costel Matei, ca băiatul acestuia să semneze în cele din urmă cu Steaua, promițându-i o sumă fabuloasă pentru România.
Îmbrăcat la costum și cu o mină a feței războinică, Marius Lăcătuș a pășit hotărât pe teren încă de la începutul partidei cu Bayern, sfidând ploaia care cădea neîntrerupt.Fiara” era decisă să realizeze un rezultat mare pe Ghencea, în fața suporterilor cărora le oferise ca jucător meciuri de vis. Prima repriză nu a fost așa cum își dorea, chiar dacă se aștepta să întâlnească un adversar de temut. A ieșit de câteva ori de pe bancă, și-a îmbărbătat jucătorii mai ales după primirea golului, și le-a cerut să joace rapid.
Gigi Becali îl considera pe Toja „optarul ideal”, însă mijlocașul columbian a dezamăgit în noua postură pe care a fost utilizat. Evoluția din meciul cu Farul l-a propulsat pe Janos Szekely printre titulari, fostul gălățean fiind trimis să acopere flancul stâng. Cum Ovidiu Petre n-a putut fi utilizat din primul minut, antrenorul Stelei a optat pentru o formulă de joc ofensivă, Lovin rămănând singurul „închizător”. Alături de acesta a fost reprofilat Toja, columbianul primind sarcina de a face legătura între compartimente. Din păcate, sud-americanul și-a dezvăluit limitele în acest rol, fiind depășit de miza meciului și de valoarea adversarilor direcți. „Am vorbit cu Lăcătuș, care are de gând să joace cu Toja în centru”, a spus patronul Stelei în preziua partidei. Ideea cu mijlocașul columbian la coordonare îi aparține însă lui Gigi Becali. „Cred că Toja se apropie mult de acel optar pe care îl căutăm de doi ani de zile. Astfel ar putea juca în același timp atât Nicoliță, cât și Szekely”, declarase patronul roș-albaștrilor la începutul sezonului
Pentru meciurile cu Bayern, Lyon și Fiorentina, jucătorii Stelei nu vor avea prime de joc, Gigi Becali fiind decis să-i recompenseze în funcție de rezultatele obținute.
Accesul în Liga Campionilor în dauna turcilor de la Galatasaray a sporit veniturile lui Rădoi și compania, care au primit între 60 și 120.000 de euro, în funcție de aportul fiecăruia. Banii oferiți de Gigi Becali au provenit în special din sumele încasate de la UEFA, peste cinci milioane de euro. Aceeași politică va fi aplicată de finanțatorul stelist și pentru faza grupelor.
Jesus Rodriguez, impresarul lui Pedriel Suarez (foto), a declarat că, dacă Steaua nu trimite banii de transfer la numele corect al contului, atunci fotbalistul nu va putea juca.
Jesus, care este situația cu „cartea verde” a lui Pedriel? Steaua a trimis banii pentru transÂÂferul lui Pedriel, dar au apărut anumite probleme pentru că nu au ajuns la clubul bolivian.
Păi ce s-a întâmplat? Numărul de pe extrasul de cont pe care au fost virați banii la bancă este corect, însă numele contului a fost scris greșit.
Dorin Goian (foto) a declarat pentru Sport.ro că nu se teme că Steaua va juca mâine cu cea mai puternică echipă din grupă și își dorește ca în acest sezon din Champions League să depășească performanțele din anii anteriori.
Cum va fi meciul de mâine? După partida cu Farul avem un moral bun pentru cea cu Bayern, poate cea mai puternică echipă din grupă. Sperăm să nu dezamăgim și mi-aș dori să ne depășim în acest an performanțele precedente din Ligă. Vom da totul pe teren mâine.
Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a sperat până în ultimul moment că poate evolua contra celor de la Bayern München mâine-seară. A crezut asta pentru că durerile nu i s-au mai părut foarte mari la revenirea în țară, mai ales după ce s-a odihnit o zi. El le-a transmis celor din staff-ul medical al echipei lui Marius Lăcătuș că dorește să-și reprogrameze examinarea medicală pentru luni (n.r. – ieri) special pentru a ști mai devreme dacă poate forța revenirea pe gazon, cu scopul de a avea timp să efectueze măcar un antrenament cu echipa. Steliștii i-au îndeplinit dorința căpitanului, și ieri acesta s-a prezentat la un control medical. A efectuat o rezonanță magnetică, în urma căreia s-a confirmat practic diagnosticul de vinerea trecută. Astfel, fotbalistul nu poate juca sigur contra lui Bayern München și nici în partidele de campionat cu Gaz Metan și cu CFR Cluj. Staff-ul medical speră să-l recupereze pentru meciul de pe 30 septembrie, cu Fiorentina, dar sunt șanse mari să rateze și această partidă! Din cauza leziunii fibrilare de 1,5 mm și a hematomului de la coapsa dreaptă, Rădoi nu poate reveni mai devreme de patru săptămâni.
Suporterii Stelei de la Peluza Nord pregătesc un spectacol special pentru partida de miercuri, cu Bayern München, de pe Ghencea, când se așteaptă ca stadionul să fie plin, după ce până ieri se vânduseră 15.800 de pachete pentru Ligă. Fanii steliști lucrează de aproape trei zile la ceea ce se vrea a fi cea mai importantă coregrafie de până acum la meciurile roș-albaștrilor de acasă, peste ce se realizează de obicei cu ocazia derby-urilor cu Dinamo din campionat. Mesajele fanilor vor fi dedicate în principal lui Mirel Rădoi, absent la acest meci din cauza accidentării de la națională, precum și celei de-a treia participări consecutive în grupele Champions League.
Portughezul Semedo a confirmat din plin încrederea acordată de Marius Lăcătuș la primul său meci la Steaua.
Titularizat pe partea dreaptă în locul lui Bănel Nicoliță, accidentat, fostul jucător al CFR-ului a creat în permanență panică în defensiva constănțeană. El a fost la originea autogolurilor marcate în prima repriză de echipa gazdă, a alergat foarte mult atât cât a jucat, a colaborat foarte bine cu Toja
Să începem cu trăirile dinaintea meciului din Feroe. Mirel avea un tonus bun miercuri la prânz. Fusese înlocuit cu câteva zile în urmă la accidentul cu Lituania, dar Pițurcă nu l-a pedepsit și i-a oferit din nou tricoul de titular. Vremea urâtă din Insulă l-a sâcâit în măsura în care îi indispunea și pe ceilalți tricolori. Au urmat plimbarea de prânz, odihna și deplasarea spre micuțul stadion din Torshavn. Un prim contact cu gazonul… Umed, alunecos, poate un pic moale, dar OK. Ceaiul din vestiar, glumele obișnuite, un pic de tensiune, inerentă la fiecare joc, și încălzirea. Imnul, cântat ca de fiecare dată în ultimul timp, și startul unui joc aparent simplu, dar cu o încărcătură teribilă.
Suporterii Stelei au luat cu asalt casele de bilete pentru meciurile din Champions League, după primele trei zile vânzându-se circa 14.000 de pachete, aici fiind luate în calcul și cele achiziționate online. Partidele roș-albaștrilor cu Bayern, Lyon sau Fiorentina lui Mutu îi determină pe oficialii steliști să se gândească că în acest sezon vor bate toate recordurile în materie de încasări. Astfel, până acum, surse din cadrul clubului ne-au informat că după calculele care s-au făcut, Steaua a încasat aproape două milioane de euro, cele mai multe dintre pachetele vândute până ieri fiind în principal la tribuna a II-a, apoi la peluze, tribuna I și tribuna 0. Dacă în primul sezon în Ligă fanii au cumpărat bilete în valoare de 2,5 milioane de euro, iar anul trecut cu un milion mai puțin, se pare că în acest an rețeta financiară a conducătorilor din Ghencea a dat roade, așteptându-se ca în următoarele zile să se bată și recordul primului sezon.
Mirel Rădoi s-a accidentat la coapsă și va rata meciurile cu Bayern și Fiorentina din Liga Campionilor. Căpitanul Stelei nu a apucat să-și conducă echipa decât în două meciuri în Ligă, doar în unul ca titular. Rădoi ar putea rata al treilea sezon la rând să evolueze în grupele Ligii după accidentarea din Feroe. Chiar dacă este liderul și jucătorul reprezentativ a actualei generații de la Steaua, Rădoi nu a apucat să-și conducă echipa în cea mai importantă competiție intercluburi.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Emeghara a revenit încă de marți la antrenamentele normale ale Stelei, el fiind refăcut medical după accidentarea de la genunchiul drept. Jucătorul a alergat cot la cot cu colegii săi, ieri participând chiar și la o miuță. Fundașul a terminat însă mai repede pregătirea, deoarece are un program mai special și pentru a nu se forța revenirea. Nigerianul mai are nevoie de o perioadă de reacomodare la efort pentru a evita posibilele tendinite, inerente după o perioadă mai lung
Lăcătuș se vede nevoit înaintea meciului cu Farul, de sâmbătă, să găsească soluții pentru a acoperi golurile lăsate de accidentări. Ovidiu Petre e apt, dar șansele acestuia de a fi prezent la Constanța sunt destul de mici, el având un program de recuperare special pentru a se evita problemele la genunchi. În aceeași situație se află și Pawel Golanski, care ar putea rata meciul cu Bayern. Pleșan a început alergările fiind supravegheat de medicii Stelei, la fel fiind și Emeghara sau Szekely. Totodată, Nicoliță, accidentat la naționala României, va fi menajat în meciul cu Farul.
Ovidiu Petre s-a întors ieri de la Bologna, unde a fost supus unei serii de investigații medicale efectuate de o echipă condusă de doctorul Maurillo Marcacci. Asta după ce, la finalul returului cu Galatasaray, mijlocașul s-a plâns de dureri la genunchiul piciorului drept, motiv pentru care a ratat toate meciurile de atunci. Analizele efectuate în Italia de „Sârmă” au relevat faptul că fotbalistul este apt de joc, însă recomandarea doctorilor italieni a fost ca stelistul să rămână la pregătiri sub o strictă supraveghere medicală, pentru a evita eventualele complicații. În Italia, Petre a făcut un RMN și i s-a prescris un program complet de recuperare. Pentru a fi sută la sută apt în vederea primului meci din grupele Champions Le
Clubul din Ghencea a prezentat ieri la palatul lui Gigi Becali de pe Aleea Alexandru ultimele patru achiziții în valoare de peste 1,5 milioane de euro, cu care va ataca obiectivele din acest sezon: Pedriel Suarez, Ogăraru, A. Ionescu și Semedo.Finanțatorul Stelei și-a lăudat noii jucători și a dezvăluit că Mirel Rădoi a avut un cuvânt important în alegerea lor. „La Steaua, când aduc jucători, vorbesc cu toată echipa. În primul rând cu Lăcătuș și apoi cu Mirel Rădoi, care m-a sfătuit că ar fi bine să fac aceste transferuri, iar când i-am zis că Semedo face doar un milion, a rămas mirat”, a afirmat Becali, care a ținut să-i spună ieri lui Ogăraru că Steaua este mai puternică acum decât Ajax.
Carlos Toja a devenit în foarte scurt timp de la sosirea sa în Ghencea unul dintre jucătorii preferați ai fanilor steliști. Deși se spune că sud-americanii se acomodează mai greu în Europa, columbianul pare să se fi adaptat destul de bine în București Cea care l-a ajutat să se adapteze la viața din București a fost chiar mama sa, venită special în România odată cu jucătorul. Cei doi au locuit inițial într-un apartament la Hotelul Lido, după care Toja a primit din partea clubului o locuință în care stă cu chirie.
Deși nu a disputat nicio partidă oficială în tricoul Stelei și nici nu a fost păstrat pe lista trimisă la UEFA pentru grupele Champions League, Pedriel (foto) se anunță a fi o mare speranță. Mihai Teja a spus în cadrul unei emisiuni TV că are calități de marcator de rasă. „Pedriel este mai mobil în joc decât Arthuro. Are execuții foarte bune, este imprevizibil și are calități de marcator”, a afirmat antrenorul secund al roș-albaștrilor.
Aflat la primul antrenament cu echipa roș-albastră după revenirea de la Ajax Amsterdam, George Ogăraru a avut parte de o surpriză plăcută, ieri, în Ghencea. Aproximativ 50 de fani steliști de la Peluza Sud l-au întâmpinat cu aplauze și au cântat în semn de respect pentru fotbalistul a cărui carieră este legată de clubul din Ghencea. Suporterii roș-albaștrilor i-au făcut cadou lui Ogăraru un tricou inscripționat cu numele și numărul său pe spate și cu un mesaj sugestiv: „Ogăraru, fanii Stelei te vor iubi mereu!”.
Problemele medicale ale lui Ovidiu Petre, căruia i se umfla genunchiul drept după fiecare meci, i-au determinat pe steliști să-l trimită pe mijlocașul lor înapoi la clinica din Bologna pentru noi investigații. Internaționalul român a plecat ieri-dimineață în Italia, însoțit de un reprezentant al clubului, unde după-amiaza a și fost primit de doctorul Maurillo Marcacci, cel care a efectuat intervenția chirurgicală.
Oficialii Stelei nu au reușit aseară să ajungă la un punct comun cu impresarul lui Semedo în privința detaliilor contractuale ale mijlocașului portughez în Ghencea, negocieriile intrând în impas după aproximativ patru-cinci ore de discuții. Sosit în București la orele 15:30, cu o cursă aeriană de la Cluj, Antonio Semedo a plecat direct la stadionul Steaua, însoțit de un oficial al roș-albaștrilor, acolo unde a făcut cunoștiință cu noii săi colegi aflați în cantonament pentru meciul cu Pandurii de azi, după care a mers la hotelul Lido. În același timp, la palatul de pe Aleea Alexandru, conducerea roș-albaștrilor împreună cu Victor și Giovanni Becali îl așteptau încă din jurul prânzului pe impresarul lui Semedo, Fernando Da Silva. Negocierile dintre părți au început abia după orele 18:45.
Portughezul lui CFR va semna un contract de trei ani și va primi 250.000 de euro pe sezon. Lucrurile par să se lămurească în privința transferului lui Semedo la Steaua, Gigi Becali dezvăluind ieri că impresarul portughezului va fi prezent în cursul zilei de azi la palatul său de pe Aleea Alexandru pentru a negocia salariul jucătorului în Ghencea. „Am negociat cu Iuliu Mureșan, ne-am înțeles în privința banilor, 950.000 de euro plus TVA. Rămâne să mă înțeleg acum cu jucătorul. Mâine (n.r. – azi) vine impresarul și cu asta-basta”, a spus Becali.
Dorin Goian este fericit pentru că Steaua s-a calificat pentru a treia oară consecutiv în Liga Campionilor, însă el spune că pauza de aproape două săptămâni pe care a luat-o din cauza accidentării l-a afectat mai ales în repriza secundă a partidei cu Galata, când a simțit că nu mai poate rezista din punct de vedere fizic.
Nicoliță a marcat singurul gol al meciului dintr-o poziție neregulamentară.Bănel a luat al doilea galben și va lipsi în primul meci din grupă. Roș-albaștrii au avut aseară un Bănel într-o formă de zile mari. Nicoliță a înscris din nou contra Galatei, după ce la Istanbul marcase golul al doilea, dar de data aceasta reușita sa a fost din ofsaid.
Deși calificat în Liga Campionilor, căpitanul Stelei regretă că nu s-a transferat în această vară în străinătate
Mirel, cum ați obținut această calificare? Peste puterile noastre. Nu este ușor să elimini fotbaliști care au salarii de peste 3 milioane de euro, față de noi, care avem 200.000-300.000 de euro. Nu vreau să se interpreteze greșit, dar cred că ar trebui să ni se facă câte o statuie pentru această calificare.
Patronul Stelei nu vrea să-și sfârșească revoluția fotbalistică doar la trei calificări consecutive în cea mai importantă competiție europeană. Gigi Becali țintește acum să se bată de la egal la egal cu forțele continentului. „Lăcătuș este un antrenor mare, a egalat performanța lui Olăroiu, s-a calificat în grupe. Acum să vedem, poate-l întrece”, a spus mândru Becali la finalul meciului. Ca de obicei, a plâns. „Nu am făcut-o neapărat de bucurie. M-am gândit la cât de bun a fost Dumnezeu cu mine. Mi-a dat prea mult noroc și nu-l merit”, s-a destăinuit șeful roș-albaștrilor, strângând și mai tare relația dintre divinitate și Steaua. A continuat pe aceeași linie și l-a lăudat pe Lăcătuș: „Are un suflet de aur și l-a ajutat Dumnezeu. A făcut tactica perfectă, am jucat la 0-0 și am lovit pe contraatac”
Asistenții italieni au fost în zi proastă. Roș-albaștrii au beneficiat aseară de o greșeală a asistentului Copelli, care nu a semnalizat un ofsaid destul de evident la Nicoliță. În minutul 57, pasa „printre” a columbianului Toja l-a găsit demarcat pe Bănel, mijlocașul Stelei ajungând în poziție de unu la unu cu portarul Aykut. Reluările TV au demonstrat însă faptul că stelistul se afla într-o poziție de „afară din joc”, cu o jumătate de metru înaintea ultimului fundaș advers. „Nu mai este nimic de comentat. Niciun dubiu, a fost ofsaid clar”, ne-a zis Adrian Porumboiu. Turcii au protestat vehement, însă fără efect.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER