Fostul component al echipei „viteziștilor” din anii 80, Gabi Balint, a jucat și el împotriva celor de la AS Roma în toamna lui 1984, când Steaua a fost eliminată de echipa italiană în Cupa Cupelor.
Domnule Balint, ce părere aveți despre noile achiziții? E prea devreme să ne proÂÂÂnunțăm despre valoarea nou-veniților. În afara lui Szekely, ceilalți nu prea s-au ridicat în pregătiri la nivelul cerințelor unui club ca Steaua.
Cine credeți că va fi vedeta echipei, după plecarea lui Nicolae Dică?
Suporterii Stelei se așteaptă ca Toja să fie înfățișat drept noul jucător al roș-albaștrilor odată cu prezentarea echipei la meciul cu AS Roma.
Totuși, lucrurile nu sunt atât de simple. Deși Valeriu Argăseală încearcă din răsputeri să-l aducă cât mai repede pe columbian la București, la Dallas sunt ceva probleme. Cel care bagă bețe în roate este antrenorul formației FC Dallas, Schellas Hyndman, care a solicitat conducerii clubului mărirea salariului lui Juan Carlos Toja tocmai pentru a nu pleca de la echipă.
Gabi Balint (foto mic), câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua în 1986, spune că roș-albaștrii vor putea avea un sezon bun numai dacă vor pune accent pe ofensivă și cu condiția ca jucătorii nou-veniți să se poată adapta cât mai repede.
„S-au adus mulți fotbaliști în această vară care au nevoie de acomodare. Trebuie să se integreze și să înțeleagă cât mai repede relațiile de joc. Cred că ar fi cazul să mizeze pe cartea atacului pentru a câștiga campionatul”, spune Balint. În plus, acesta mai afirmă că este prematur să se vorbească despre valoarea jucătorilor transferați și îl vede pe Szekely ca fiind vedeta Stelei în noul sezon.
Cu un pas în Ghencea, Juan Carlos Toja, columbianul dorit de roș-albaștri, vorbește pentru ProSport despre planurile sale de viitor la Steaua și spune că își dorește cel mai mult să arate că are valoare în România.
Juan, ești bucuros că vei juca pentru Steaua? Da, cum am spus și prima dată, mi-am dorit extraordinar de mult să vin în Europa și cred că acum am șansa de a evolua la una dintre cele mai cunoscute echipe din lume. Steaua este un club cu tradiție, care a
După ce steliștii au format cel mai important contingent al naționalei lui Pițurcă la Euro 2008, istoria se repetă și la lotul de tineret.
Astfel, în partida contra olimpicilor italieni, terminată la egalitate, scor 1-1, marți seară, la Pistoia, Emil Săndoi a avut pe teren nu mai puțin de șase jucători aflați în proprietatea Stelei: portarul Tătărușanu, fundașii Tudose și Ducu Ninu, mijlocașii Bicfalvi și Ochiroșii, respectiv atacantul Bogdan Stancu. Totuși, la Steaua nu evoluează decât ultimii doi, ceilalți fiind împrumutați la Buzău, iar Tătărușanu a fost lăsat încă un an la Bistrița.
Oficialii clubului FC Dallas sunt dispuși să negocieze dur cu Steaua pentru transferul lui Toja în Ghencea. Astfel, după ce Toja a marcat un gol în partida de aseară Rapids Colorado – FC Dallas 2-2, a doua sa reușită din acest sezon, columbianul își menține cu tărie opțiunea de a juca la Steaua și așteaptă ca oficialii clubului său să ajungă la un accord cu roș-albaștrii. „Evident visul fiecărui fotbalist este să joace în Europa. Dar trebuie să aștept și văd dacă se va ajunge la un accord după negocierile dintre cele două cluburi. FC Dallas așteaptă să se folosească de faptul că eu voi juca la All Star pentru a cere mai mulți bani pe mine”.
Igor Surkis, unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri din lume, a acceptat să ofere un interviu pentru ProSport, în care comentează transferurile lui Rădoi și Goian la Dinamo Kiev. Având o avere cotată la aproximativ trei miliarde de dolari, magnatul ucrainean investește anual circa 50 de milioane de euro la Kiev. Domnule Surkis, este Dinamo Kiev interesată de achiziționarea lui Mirel Rădoi sau a lui Dorin Goian? Da, vrem să aducem un fundaș central de la Steaua și ne-ar interesa Dorin Goian în mod deosebit. Rădoi rămâne și el în vederile noastre pe viitor.
ProSport a vorbit ieri cu fundașul lui Metz. Bassong spune că a avut trei runde de negocieri cu Mircea Rednic, a cărui propunere de transfer în „Ștefan cel Mare” a refuzat-o politicos.
Sebastien, de ce nu ai mai venit la Dinamo? Pur și simplu n-am avut chef să vin.
Gigi Becali i-a comunicat ieri lui Goian că, pe viitor, va fi rezervă la Steaua, fiind nemulțumit de declarațiile date de „Goe” luni în ProSport. „Goian o să stea pe bancă, ca să-i dau o lecție. El spune de vrăjeală la Steaua… Ce vrăjeală? Ar fi fost bine să vorbească cu mine. Când o să înceapă meciurile, o să-l vedeți pe banca de rezerve și să vedem dacă mai vorbește așa”. Finanțatorul spune că astfel îi va da o lecție fundașului, mai ales că pentru el nu a venit nicio ofertă oficială pe adresa clubului.
„Păi, dacă nu-l caută nicio echipă, trebuie să-l dau pe cât vrea el?”. Latifundiarul din Pipera a avut această reacție după ce Goian a spus că oficialii de Ghencea i-au fixat o sumă prea mare de transfer, cinci milioane de euro, lucru care nu l-a ajutat să ajungă la un club „de afară”. „Dacă tot sunt atât de multe cluburi care mă vor, de ce nu am fost transferat undeva până acum? Sunt sătul de vrăjeală! Ar fi fost un pas înainte să plec la Șahtior. Cui nu i-ar fi plăcut să fie antrenat de nea Mircea? Consider că nu e normal să se ceară atâția bani pe mine ținând cont de postul pe care joc!”, declarase Goian.
Transferul lui „Dicanio” la echipa lui Walter Zenga a dat naștere unui scandal de proporții. Asta după ce agenții de jucători Ana Maria Prodan și Dumitru Tudor au ieșit la rampă, spunând că nu au primit banii din înțelegerea pe care internaționalul român a avut-o cu firma Universal Sports Mana
După ce a aflat că Dică va merge la Catania, Ana Maria Prodan a lansat, ieri, un șir nesfârșit de amenințări la adresa ex-stelistului. Potrivit impresarei, Dică datorează firmei sale de impresariat o sumă de aproape jumătate de milion de euro. Astăzi a venit rândul și lui Dumitru Tudor să-l critice pe „Dicanio”.
Adus la sfârșitul campionatului în Ghencea de la Gloria Buzău, Claudiu Ionescu va fi împrumutat după al doilea cantonament din Austria, cel mai probabil la nou-promovata CS Otopeni sau la fosta sa echipă.
Ionescu ar putea avea soarta lui Guriță, cel care s-a transferat în vara trecută la Steaua, dar prima etapă a campionatului l-a prins în tricoul Gloriei Buzău. Se pare că mijlocașul nu s-a adaptat încă la cerințele de la Steaua, fiind muștruluit chiar de Gigi Becali, cel care a insistat pentru venirea sa în Ghencea. „Claudiule, am auzit că e cam greu la antrenamente! Băi băiatule, păi la Steaua e mai greu printre campioni”, i-a spus Becali la palat, acolo unde a sărbătorit aniversarea a 50 de ani.
Gigi Becali a confirmat ieri informația publicată de ProSport conform căreia Mircea Lucescu a încercat aducerea lui Mirel Rădoi și Dorin Goian la Șahtior Donețk. Așa cum a afirmat și antrenorul de la Donețk, impedimentul care stă în calea tranzacției este reprez
După mai bine de patru ani petrecuți în Ghencea, fotbalistul piteștean va evolua din nou sub comanda tehnicianului italian Walter Zenga. Aflat în vacanță alături de familia sa, după aventura naționalei României la turneul final, Nicolae Dică a primit din partea conducerii steliste o veste bună în ceea ce privește viitorul său ca fotbalist. Astfel, i
Palatul din Aleea Alexandru a găzduit ieri mai mulți oaspeți „regali” din lumea fotbalului românesc. Motivul? Gigi Becali și-a sărbătorit ziua de naștere, patronul Stelei împlinind 50 de ani.
Și cum fiecare sărbătoare respectă anumite ritualuri tacite de trecere, la poarta palatului latifundiarului din „moțul” Bucureștiului au venit în preajma prânzului să-l felicite prietenii și aliații săi, mai vechi și mai noi: verii Giovani și Victor Becali (foto 1), Dumitru Bucșaru, Dumitru Dragomir, Teia Sponte și Valeriu Argăseală.
Ce dorințe și-a pus de ziua sa unul dintre cei mai bogați români? A dezvăluit chiar el: „O ieșire din grupele Ligii Campionilor ar fi un cadou frumos. În plan sportiv nu vreau decât performanță și sper să luăm la anul și
După participarea cu echipa națională a României la Euro 2008, mai mulți fotbaliști ai Stelei sunt doriți de cluburile din străinătate, în special din prima ligă germană.
Conform unor surse autorizate, scouterii lui FC Köln au urmărit pe parcursul Campionatului European mai mulți jucători români, concentrându-și atenția în special pe stelistul Bănel Nicoliță (foto stânga), dar și pe Sorin Ghionea (foto dreapta).
După ce l-au luat pe brazilianul Arthuro, roș-albaștrii urmăresc acum un alt fotbalist din Țara Cafelei. E vorba de vârful lui Paulista Jundiai, Neto Baiano.
Cu o zi înainte de startul cantonamentelor din Austria, Marius Lăcătuș are motive de mulțumire. Rămas fără Pepe Moreno și Mendoza, „Fiara” va avea la dispoziție alți doi atacanți sud-americani, din patria lui Ronaldinho și Kaka. „Am zis: ‘Luați-i pe Arthuro și Neto, ca să terminăm bâlciul cu transferurile!’ „, a declarat ieri Gigi Becali. „I-am văzut pe amândoi pe DVD!”, a completat finanțatorul roș-albaștrilor, lăsând să se înțeleagă că tot el are ultimul cuvânt în campania de achiziții. Cum transferul lui Arthuro este ca și parafat, Adrian Ilie va purta în aceste zile discuțiile finale privind venirea lui Neto în România.
Deși Mircea Rednic încearcă să țină secret numele fotbaliștilor pe care îi vrea la Dinamo, ProSport a aflat că „Puriul” e interesat de doi jucători de la Metz. Directorul sportiv al francezilor, Joel Müller, a confirmat că roș-albii sunt interesați de fundașul Bassong și de mijlocașul Bong.
Domnule Müller, ați primit o ofertă concretă din partea lui Dinamo pentru vreun jucător? Da, într-adevăr, am fost contactați de oficialii clubului bucureștean chiar în această săptămână. Ei mi-au spus că sunt interesați de doi jucători de-ai noștri. Este vorba de Bassong și de Gaetan Bong.
Mihali n-a mai fost convocat la lot după greșeala din meciul cu Franța de la Euro 96 Fostul internațional spune că a fost pedepsit pe nedrept după acel meci
Gheorghe Mihali a rememorat pentru ProSport cel mai trist episod din cariera sa de fotbalist, greșeala fatală din meciul contra Franței de la Campionatul European din 1996.
Vă mai aduceți aminte de jocul contra Franței de la Euro ’96? Meciul ăla e coșmarul meu. De atunci nu m-a mai chemat nea Puiu la națională, cu toate că am evoluat în Franța mult timp și aveam experiență internațională.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, are încredere totală în stafful condus de Adrian Ilie, lăsat să decidă singur în ceea ce privește politica de achiziții.
Cu puțin timp în urmă, Gigi Becali spunea că va superviza cu atenție activitatea managerului sportiv al echipei și va avea ultimul cuvânt cu privire la transferurile de jucători.
Managerul Stelei nu dezminte faptul că atacantul francez ar putea să continue în Ghencea, deși, în cazul lui, s-a luat la sfârșitul campionatului hotărârea de a nu i se activa clauza de cumpărare definitivă.
„Nu comentez această posibilitate. Deși am luat o hotărâre în cazul lui Habibou, în fotbal este posibil orice”, a explicat Adrian Ilie cum stau lucrurile în privința atacantului francez. Așa cum afirma și președintele clubului Charleroi, Mogi Bayat, în ProSport zilele trecute, între cele două cluburi va avea loc o discuție finală săptămâna aceasta la București, unde se va clarifica situația lui Habib. Relația foarte bună dintre cele două echipe, precum și afinitatea managerului Stelei și a președintelui Argăseală pentru francez ar putea fi argumente importante care ar putea schimba decizia clubului din Ghencea referitoare laHabibou.
Adus în vara trecută la Steaua pentru un milion de euro de la Korona Kielce, Pawel Golanski este foarte aproape de a părăsi Ghencea după finele lui Euro 2008.
„E adevărat că Benfica a făcut o ofertă Stelei de două milioane de euro, numai că Pawel se poate transfera de la noi abia după ce se va termina Euro, când sperăm să câștigăm mai mult pe el”, a afirmat Valeriu Argăseală (foto).
Francezul trebuia să facă o operație dificilă la genunchi, iar peruanul solicita un salariu de 500.000 de euro pe an
După numai patru luni de la împrumutul lor în Ghencea, Habibou și Mendoza au părăsit Steaua lăsând în urma lor câteva semne de întrebare.
Clubul roș-albastru avea prima opțiune la un eventual transfer definitiv, dar această clauză nu a fost activată, chiar dacă evoluțiile celor doi nu au fost tocmai dezamăgitoare. Conform unor surse din cadrul grupării steliste, renunțarea la Habibou s-a făcut după ce s-au descoperit unele probleme medicale de care suferea acesta la genunchi, o eventuală intervenție chirurgicală urmând a-l scoate din circuit mai mult timp.
„Ardeți pădurile, otrăviți fântânile!” Tactica străveche a românilor va fi aplicată încă o dată, de data aceasta la Euro 2008.
Victor Pițurcă are de gând să trimită pe teren în primul meci de la Euro, cel cu Franța, o variantă de echipă asemănătoare cu cea din meciul cu Olanda, de la Constanța, cu trei mijlocași defensivi. Mai mult, selecționerul a păstrat în lot nu mai puțin de opt (!) jucători care au evoluat sau care pot evolua ca fundași centrali, un record pentru prezențele României la turneele finale.
Mihăiță Neșu (foto) rămâne în atenția cluburilor din Occident, dornice să-și asigure serviciile sale.
După ce în iarnă s-a vorbit de interesul lui Ajax sau al lui Olympiakos Pireu pentru fundașul stânga al Stelei, acum, „Bichonul” este urmărit de echipa franceză din Premiere Division, Saint Etienne. Conform footmercato.net, echipa din Hexagon, care a terminat ultima stagiune pe poziția a șasea, vrea să‑și întărească masiv lotul de jucători, printre cei vizați aflându-se și Neșu, în vârstă de 25 de ani.
Patronul roș-albaștrilor pare să fie în continuare consecvent principiului de a aduce la Steaua cei mai buni jucători de la echipele din Liga I, păstrându-și explicit interesul pentru Goga. Totuși, Becali condiționează tranzacția cu „U” Cluj de atitudinea pe care o va avea Toni Doboș vizavi de scandalul „Valizei cu 1,7 milioane de euro” atunci când se vor relua audierile la DNA: „Goga ne interesează în continuare, s-a văzut și din oferta pe care i-am făcut-o lui Doboș. Dar lucruril
Gigi Becali a recunoscut faptul că fundașul polonez al Stelei este curtat insistent de către o mare echipă din Portugalia. Cel mai probabil, FC Porto a pus ochii pe fundașul polonez.
Finanțatorul Stelei a confirmat informația furnizată de ProSport zilele trecute. „Joi am primit o ofertă pentru Golanski de la o grupare importantă din campionatul Portugaliei”, a spus Becali. Conform impresarului fotbalistului, FC Porto este echipa interesată de semnătura fundașului dreapta, lusitanii rămânând descoperiți pe acest post după plecarea lui Bosingwa la Chelsea. „Suma de transfer se apropie de 5 milioane de euro”, a completat Becali, care l-a adus pe Golanski pentru doar un milion de euro.
Gigi Becali spune că locul lui Nicolae Dică la Steaua va fi luat de fostul atacant al Unirii Urziceni Forțat de iminenta plecare a lui „Dicanio”, Lăcătuș caută soluții pentru schimbarea sistemului de joc.
Primele sfaturi le-a primit chiar de la finanțatorul echipei, care și-a prezentat public opțiunile tactice. „Dayro în locul lui Dică? Nu, îl vreau pe Stancu!”, ne-a spus Gigi Becali. Cum calitățile internaționalului de tineret sunt puțin diferite față de cele ale lui „Dicanio”, este de așteptat ca Lăcătuș să regândească partitura tactică, varianta ideală fiind trecerea de la sistemul 4-2-3-1 la clasicul 4-4-2.
Gigi Becali a găsit soluția ideală pentru a-i mulțumi pe cei doi oameni de fotbal implicați în politica de transferuri a roș-albaștrilor.
Împăcarea dintre finanțatorul roș-albaștrilor și impresarul Giovani Becali a creat confuzie în curtea echipei din Ghencea, responsabilitatea managerului sportiv Adrian Ilie fiind parțial încălcată.
Scandalul cu valiza de 1,7 milioane de euro, prin care Becali ar fi încercat să stimuleze jucătorii lui „U” Cluj pentru a încurca rivala Stelei la titlu, CFR Cluj, a ajuns de la DNA la Comisia de Disciplină a FRF, care se întrunește la sediul LPF.
Ședința preliminară a început la orele 15:00 și au fost audiate cinci personaje, Toni Doboș, Dorin Goga, Gigel Coman, Teia Sponte și Gigi Becali. Patronul Stelei a încercat să își dovedească nevinovăția, susținând varianta că banii erau pentru achiziționarea de terenuri. „Le-am arătat celor de la FRF documente, în care se ved
După Euro, decarul Stelei ar urma să ia drumul Italiei, în Serie A
Deznodământul de ieri de la polul retrogradării din Serie A a fost trăit nu numai de Walter Zenga, antrenorul Cataniei aflat în lupta pentru salvare, ci și, surprinzător, de Gigi Becali.
Finanțatorul Stelei a trăit cu sufletul la gură ultima etapă din campionatul Italiei. Și nu pentru că îi ținea pumnii lui Chivu în lupta la titlu a lui Inter cu AS Roma sau atacantului Fiorentinei, Mutu, în duelul cu AC Milan pentru
Gigi Becali și Adrian Ilie susțin că Pepe Moreno are mari șanse de a rămâne la Steaua.
Schimburile de faxuri pe ruta București – Buenos Aires s-au intensificat în ultimele zile, în condițiile în care 31 mai este data limită până la care Steaua își poate exercita opțiunea de cumpărare definitivă a sud-americanului. Astfel, după ce argentinienii au cerut inițial 1,7 milioane de euro, oficialii din Ghencea i-au convins pe omologii lor din Țara Tangoului să accepte doar un milion de euro, suma maximă pe care Gigi Becali este dispus să o investească în transferul definitiv al vârfului. „Cred că ne vom înțelege cu cei de la Independiente în privința lui Pepe. Asta dacă nu apare ceva mai bun pe postul lui. Pentru că orice jucător are un preț pe măsura valorii!”, a explicat Adrian Ilie, care urmărește în aceste zile și alte piste de transfer.
Mult timp, Becali a trâmbițat sus și tare că Steaua ar fi un fel de bastion al jucătorilor netransferabili, acesta lăudându-se cu strategia Stelei, aceea de a a aduna valorile, de a crea continuitate și, în final, de a ataca vârfurile competițiilor europene.
Acum, lucrurile se schimbă, Becali dorește să vândă pentru a face profit, ieftin și aproape fără limite. Istoria ultimilor ani arată că, odată cu perioada de transferuri din vară, finanțatorul din Ghencea a făcut un obicei din a anunța o serie de jucători considerați netransferabili. „Doi jucători nu îi dau pentru nimic în lume: Rădoi și Nicoliță, la fel, Goian și Ghionea”, afirma în iunie 2006, Becali. La fel s-a întâmplat și-n vara lui 2007: „Badea, R
Patronul Stelei a recunoscut că discuțiile în privința transferului jucătorului de la sud de Dunăre în Ghencea sunt în plină desfășurare, așteptându-se zilele următoare un răspuns din partea clubului Levski la propunerea înaintată de Steaua.
„Adrian Ilie a fost în Bulgaria sâmbătă să-l vadă și a fost mulțumit de ce a arătat pe teren. Deocamdată se negociază. Noi am înaintat o ofertă și așteptăm un răspuns din partea lor”, a explicat Gigi Becali care este situația în privința achiziționării lui Dimitrov, fotbalist care a fost în trecut în probe la Arsenal și care, momentan, este dorit și de Manchester City sau ÈšSKA Sofia. Finanțatorul Stelei este încântat de perspectiva aducerii mijlocașului stânga și dezvăluie că Steaua va continua să se întărească în această vară: „ Am auzit că e un fotbalist bun. Îl vreau la Steaua din moment ce negociem cu el, dar asta nu va fi ultima noastră achiziție. Mai urmărim câțiva jucători”. Becali va trebui să plătească aproximativ două milioane de euro pentru Dimitrov.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, vrea să-l păstreze cu orice preț pe Mirel Rădoi la Steaua și i-a promis jucătorului, pentru a-l opri să plece, că va face parte din stafful tehnic al roș-albaștrilor la finele carierei de fotbalist, preconizată să se încheie peste patru ani.
N-ar fi ceva chiar nou, de vreme ce, în sezonul 2004-2005, Rădoi a ocupat, timp de trei etape, funcția de secund al antrenorului de atunci al Stelei, Dumitru Dumitriu, alături de Florentin Dumitru și Dorinel Munteanu.
Odată cu aducerea ex-gălățeanului Szekely, problemele survenite pe partea dreaptă a liniei mediene steliste par să se fi rezolvat, Janos fiind principalul jucător vizat de Becali pentru titularizare.
În schimb, Nicoliță, după evoluțiile sale dezamăgitoare din returul campionatului și cu precădere din ultimele etape, pare să fi ieșit din grațiile lui Becali. Conform unor surse autorizate, finanțatorul Stelei este dispus să se despartă de Bănel cât mai repede, cel mai probabil după ce se va încheia Euro 2008, când cota de piață a lui „Jardel” ar putea crește.
Iminentul deznodământ al pierderii campionatului după înfrângerea cu Dinamo l-a silit pe Gigi Becali să anunțe reconstrucția cât mai rapidă a Stelei, hotărât fiind să facă transferuri de marcă pentru Liga Campionilor. „Trebuie să realizăm superachiziții pentru a face față în grupele Ligii. Ne trebuie cel puțin patru jucători pentru a acoperi posturile deficitare”, a anunțat patronul Stelei.
După perfectarea transferului atacantului Bogdan Stancu, despre care Becali a afirmat ieri că este „99,99% al nostru”, oficialii din Ghencea poartă în aceste zile negocieri intense pentru a-l aduce pe gălățeanul Szekely: „Sunt oferte de la mai multe cluburi, însă cele mai consistente au venit de la Steaua și de la o echipă din Moscova care îi oferă fotbalistului un salariu de 500.000 de euro. Jucătorul este de acord cu propunerea Stelei, dar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER