Rapidiștii sperau ca trupa lui Marius Șumudică să câștige la Galați, micșorând astfel distanța față de locul 1, însă, după un joc slab, totul s-a prăbușit. Oțelul a câștigat cu 1-0, iar giuleștenii se tem acum și pentru locul de Europa League. În Liga I, țapul ispășitor nu poate fi altcineva decât antrenorul.
George Copos își dorește foarte mult ca Rapid să câștige anul acesta campionatul și să se califice în grupele Ligii Campionilor, iar pentru a reuși acest lucru a stabilit un bonus consistent.
Patronul giuleștenilor a avut o discuție cu Dinu Gheorghe, Marius Șumudică și veteranii din echipă și le-a promis că fiecare jucător va primi câte 100.000 de euro dacă Rapid va termina pe primul loc actuala ediție de campionat. În vară, obiectivul fixat de Ge
Rapid va juca sâmbătă cu Oțelul un meci de foc, iar antrenorul Marius Șumudică încearcă să alcătuiască cea mai bună echipă posibilă. Chiar dacă a câștigat partida de debut în 2011, cu Unirea Urziceni, victoria n-a încântat decât prin prisma celor trei puncte obținute. Altfel, pe tehnician l-a nemulțumit evoluția câtorva jucători, dar în special cea a lui Mihai Roman, care va plăti cu postul din primul „11″.
Șumudică risca să vadă meciul cu Oțelul Galați din tribună din cauza gestului pe care l-a făcut la finalul meciului de vineri. A scăpat după un dialog în direct cu „reclamantul” Mircea Rădulescu. Gluma pe care a încercat-o Marius Șumudică la conferința de presă de după victoria cu Unirea (1-0) era să-l coste pe antrenorul Rapidului. Acesta a răspuns invitației unei ziariste, care l-a rugat să arate ce are pe sub pantaloni, iar „Șumi” s-a dezbrăcat imediat până la… colanți! De aici au apărut însă și problemele: Mircea Rădulescu, directorul Școlii de Antrenori a FRF, s-a sesizat și voia chiar să-l trimită pe Șumudică în fața Comisiei de Disciplină pentru a-l suspenda la meciul cu Oțelul!
La finalul acestui an se va lămuri o mare dilemă în ceea ce-l privește pe George Copos. Ori planeta vișinie se scufundă definitiv, ori patronul mai dă un tun fantastic, în stilu-i caracteristic, ștergând datoria de opt milioane de euro către Taher.
Patronul giuleștenilor încearcă să amâne plata datoriei către Taher până după data prescripției, iar iordanianul s-a prins de mișcare și va încerca să-l execute silit pe acesta la vară. Dacă va reuși, Rapid va intra în colaps!
Fathi Taher a venit la Rapid în vara lui 2008 cu ambiții mărețe, care l-au costat într-un timp scurt nu mai puțin de opt milioane de euro. Acești bani au fost investiți sub forma unui împrumut acordat societății lui George Copos, care trebuia la un moment dat restituit iordanianului. Patronul din Giulești a beneficiat doi ani și jumătate de clemența omului de afaceri, care n-a făcut presiuni pentru recuperarea banilor, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Arabul începe să resimtă presiunea timpului, pentru că și-a dat seama că se apropie cu pași repezi de o prescriere care l-ar sărăci cu opt milioane de euro.
Copos rămâne cu banii sau Rapidul intră în colaps? Practic, în vară se împlinesc trei ani de la acordarea împrumutului, iar articolul 696 din Legea 134/2010 spune că orice drept de executare silită se prescrie după această perioadă. Asta înseamnă că Fathi Taher are la dispoziție maximum șase luni pentru a-și recupera în instanță banii, iar dacă nu va reuși, va fi nevoit să spună adio sumei colos
În acest moment, stadionul Giulești se află într-o stare foarte proastă, iar pentru noul campionat, rapidiștii nu vor primi licența! În plus, mai mult ca sigur, din toamnă vor disputa meciurile de pe teren propriu pe noul stadion Național Arena. George Copos caută soluții să reconstruiască stadionul și să-l aducă la standardele impuse de UEFA, pentru ca Rapidul să-și poată disputa partidele pe vechea arenă.
Patronul giuleștenilor are un plan prin care dorește să refacă stadionul: vrea să poarte o discuție cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, pentru a-l convinge să concesioneze arena oficialităților locale – Primăriei Generale sau Primăriei Sectorului 6 -, care par dispuse să investească în bazele sportive. Copos își dorește de mult timp ca stadionul să ajungă sub comanda lui Cristian Poteraș, edilul sectorului 6, care este cunoscut drept un susținător al rapidiștilor și care este dispus să colaboreze cu vișiniii pentru construirea une
Transferul lui Lacina Traore la Kuban s-a făcut la recomandarea marelui antrenor olandez, bun prieten cu Anatoli Seliuk, cel care l-a cumpărat pe atacant de la CFR. În vară, atacantul ar putea ajunge la Ajax.
Lacina Traore va ajunge în maximum doi ani la una dintre marile forțe ale Europei. Nu e o previziune a ziariștilor sau a lui Paszkany și Mureșan, ci o afacere bine gândită de Anatoli Seliuk, cel care l-a cumpărat pe Traore de la CFR, și de marele Johan Cruyff.
Înainte de începerea returului, George Copos s-a întâlnit cu jucătorii și cu Marius Șumudică, transmițându-le că trebuie să câștige campionatul pentru a ajuta clubul să iasă din impasul financiar în care se află în acest moment. Iar pentru asta e gata să scoată și bani din buzunar.
2010 a cunoscut un moment istoric pentru fotbalul românesc. Nu pentru vreo victorie răsunătoare sau pentru cine știe ce înfrângere dureroasă, ci datorită unui amănunt mai „românesc” decât ați crede: a fost prima oară (din câte știm noi!) când un meci a fost amânat datorită unui majorat!
Ciprian Selagea (foto, în alb) este unul dintre cei mai de perspectivă tineri fotbaliști din România și poate unul dintre cei mai chinuiți. Vă prezentăm mai departe prin ce trebuie să treacă un jucător de 21 de ani din Liga a II-a care își dorește să ajungă la Rapid.
Fotbalist de bază la Unirea Alba Iulia până de curând și aflat în aria de selecție a echipei naționale de tineret, Ciprian Selagea trăiește de ceva vreme o adevărată dramă. Totul a început în momentul în care, sătul să mai aștepte banii pe care trebuie să-i primească din partea clubului, și-a depus memoriu la FRF pentru a deveni liber de contract. Toate bune și frumoase, comisia i-a dat dreptate, doar că ardelenii au contestat decizia, împiedicându-l să devină fotbalistul Rapidului, acolo unde este dorit cu insistență de Dinu Gheorghe. De aici, totul a devenit un coșmar, conducerea Unirii pregătindu-i o pedeapsă draconică pentru faptul că a îndrăznit să-și ceară drepturile. Astfel, după ce nu a mai fost primit să se pregătească alături de prima echipă, Selagea va avea parte de trei antrenamente pe zi! Unul la 8 dimineața, unul la 15:00 și ultimul la ora 19:00.
Cu o zi înainte de startul unui retur de la care rapidiștii așteaptă cel puțin participarea în cupele europene, deși pe ascuns speră și la titlu, ProSport a organizat o întâlnire inedită între omul care a contribuit decisiv la câștigarea primului titlu din istoria Rapidului, fostul atacant Ion Ionescu, și cel de la care se așteaptă al patrulea campionat, Ovidiu Herea. Istorie, emoție, trecut frumos, prezent promițător, viitor nesigur. Pur și simplu,
Rapidiștii s-au săturat să-l mai aștepte pe „fugarul” Rui Duarte și i-au pregătit acestuia o surpriză. Președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, vrea să trimită actele la FIFA și să-l suspende pe fundașul portughez pe toată durata contractului, adică încă un an și jumătate. Duarte refuză să vină în România, motivând faptul că a fost păcălit de Dinu Gheorghe, care nu i-ar fi dat 40.000 de euro, bani pe care trebuia să-i primească în vară de la FC Brașov. Între timp, Comisia de Litigii din cadrul LPF i-a dat dreptate jucătorului, iar gruparea ardeleană trebuie să-i plătească restanțele contractuale până la începutul returului. De asemenea, giuleștenii au renunțat definitiv la serviciile apărătorului lusitan, iar în locul lui l-au transferat deja pe bulgarul Pavel Vidanov.
Clubul de Fotbal Rapid are multe datorii în această perioadă, dar cea pe care a ignorat-o cel mai mult este către Clubul Sportiv Rapid. Practic, George Copos amână de trei ani plata utilităților la Stadionul „Valentin Stănescu” din Giulești pe care îl are închiriat, iar datoria strânsă se ridică la șase miliarde de lei vechi, aproximativ 150.000 de euro! Ajuns la capătul răbdării, președintele CS Rapid, Mihai Zaharia, a dat în judecată pe 9 februarie clubul de fotbal patronat de George Copos pentru a rezolva problema. Acțiunea n-a avut însă efectul scontat, deoarece Tribunalul București a programat prima înfățișare peste mai bine de un an, mai exact pe 5 iunie 2012. În aceste condiții, factorul de constrângere nu mai există, pentru că oricum din vară bătrânul stadion nu va mai îndeplini condițiile pentru organizarea jocurilor din Liga I. Termenul fixat de lege, exagerat de îndepărtat față de data depunerii dosarului – aproximativ un an și jumătate -, l-a ajutat pe Copos să amâne plata exact cât îl interesează, iar Rapid va juca fără probleme în retur pe Giulești.
Rapid va debuta vineri în primul meci oficial din 2011 acasă, cu Unirea Urziceni, iar Marius Șumudică s-a decis asupra echipei de bază nu doar pentru jocul cu ialomițenii, ci pentru tot restul sezonului!
Rapid a făcut sâmbătă, la Ploiești, ultima repetiție înainte de începerea returului. Giuleștenii au câștigat cu 2-1, prin golurile marcate de Herea și Candido da Costa, însă Dani Coman (foto, în dreapta) a fost un nedorit erou al acestui meci.
Dinu Gheorghe a fost weekend-ul trecut la Sofia aparent pentru a rezolva transferul lui Valentin Iliev, dar președintele a mers la două capete. El s-a asigurat că, în cazul în care Iliev nu va putea fi luat, va avea o variantă de rezervă. Este vorba de Pavel Vidanov, de la ȚSKA Sofia.
„Vacanța” lui Rui Duarte s-a prelungit cu mai bine de o lună, dar este aproape de a lua sfârșit. Portughezul va reveni în România în zilele următoare, după ce a aflat că își va primi banii de la FC Brașov. Dinu Gheorghe era gata să pună la cale un adevărat commando pentru repatrierea lui Rui Duarte. Dispărut de la începutul anului, atunci când era fixată reunirea giuleștenilor, fundașul dreapta nu a fost de găsit sub nicio formă de către conducerea alb-vișiniilor. Duarte și-a permis să lipsească de la întreaga perioadă de pregătire, invocând faptul că nu și-a primit o datorie de 40.000 de euro de la FC Brașov. Acum, lusitanul a primit o decizie favorabilă din partea LPF, urmând astfel să își primească drepturile financiare, renunțând totodată și la concediul luat fără acordul clubului.
Din cauza problemelor de lot, Rapid n-a reușit să joace în Spania suficiente amicale și a organizat în țară încă două, cu Gloria la Buzău și cu Astra la Ploiești. Primul s-a disputat aseară la Buzău, pe o vreme geroasă, fiind câștigat la pas de giuleșteni în fața a aproximativ 1.000 de spectatori care au plătit câte cinci lei ca să urmărească jocul.
Marius Șumudică a început meciul cu ceea ce ar trebui să fie „11″-le de start din partida cu Unirea Urziceni, singura excepție fiind Glauber, care, din lipsă de variante, a evoluat titular, deși este suspendat pentru meciul cu ialomițenii, iar în locul lui va apărea Marius Constantin.
Cel mai bun marcator al Rapidului în tur, cu nouă goluri înscrise, spune că va face totul ca dorința conducerii să se îndeplinească și numele lui să se alăture lui Gheorghe Ene, Ion Ionescu sau Ionel Ganea în galeria golgheterilor rapidiști.
Deși s-a așezat pe poziții de forță față de Rui Duarte, conducerea Rapidului este nevoită să-și calce pe orgoliu. Dinu Gheorghe n-a putut să transfere niciun fundaș dreapta, așa că problematicul portughez devine indispensabil pentru retur. „Vamă” speră să rezolve totul în această săptămână.
Valentin Iliev, jucătorul ce așteaptă să fie declarat liber de contract după ce nu și-a primit banii de la Craiova
Rapid s-a întors miercuri de la Alicante, unde a stat 17 zile în cantonament, iar Șumidică (foto) a făcut două analize ale stagiului: una imediat după aterizare în fața lui George Copos și Dinu Gheorghe și una pentru ProSport. Concluziile antrenorului sunt pozitive: e mulțumit de pregătirea în sine, de rezultatele din amicale și spune că, dacă mai primește doi fundași, nu ratează Europa.
Rapidiștii au schimbat tactica: dacă în vară au adus fotbaliști consacrați, acum sunt gata să transfere doi puști de la naționala de tineret. Sebastian Mladen (foto stânga) de la AS Roma e rezolvat și se pregătește Alex Maxim (medalion) de la Espanyol.
Marius Șumudică și-a pierdut entuziasmul din momentul în care a devenit antrenorul Rapidului. Tehnicianul se gândește chiar să părăsească Giuleștiul în vară, atunci când ar putea ajunge
Senegalezul Ladji Keita este la un pas de a semna cu Rapid, care tinde să fie dominată de jucătorii străini
Rapidiștii se pregătesc să se despartă de Ovidiu Herea, care este aproape să semneze cu Dnepr Dnepropetrovsk. În locul lui, Dinu Gheorghe vrea să-l aducă din Portugalia pe atacantul senegalez Ladji Keita (27 de ani), de la Sporting Braga.
Conducerea lui Dnepr Dnepropetrovsk a încercat din greu în ultimele două săptămâni să-l transfere pe fundașul de 21 de ani al Universității Craiova, Valerică Găman. Argumentele erau vârsta jucătorului și perspectiva de a face din internaționalul român de tineret, în scurt timp, un produs de mare valoare. Numai că scandalul dintre Adrian Mititelu (foto dreapta) și Victor Pițurcă pe subiectul Găman a avut consecințe nefaste asupra carierei fundașului central: Dnepr s-a reorientat către Marius Constantin!
Marius Șumudică (foto) trece printr-o situație foarte grea pe finalul pregătirilor. Mai are 12 jucători valizi la antrenamente și îi cere cu disperare lui Dinu Gheorghe întăriri, pentru a avea timp să le integreze în sistemul său de joc.
Rapid a luat la rând campioanele nordice, după norvegienii de la Rosenborg urmând suedezii din Malmö. Deși s-a observat un progres în joc, giuleștenii dominându-și adversarul aproape tot meciul, rezultatul a fost identic: 0-0 în timp regulamentar și înfrângere la penalty-uri.
Deși jucătorii sunt cu salariile la zi, problemele continuă în Giulești. Căpitanul Costin Lazăr și Vladimir Bozovic nu și-au prelungit înțelegerile care expiră în vară, iar Marius Șumudică le-a dat termen o săptămână să parafeze contractele. Dacă în cazul căpitanului discuțiile sunt pe ultima sută de metri, problema muntenegreanului este ceva mai greu de soluționat.
Rapid speră să-l vândă în această perioadă pe Ovidiu Herea (foto), care este monitorizat de trimișii în Spania ai lui Dnepr Dnepropetrovsk. Ghinionul giuleștenilor e însă acela că ucrainenii l-au cumpărat pe Matheus Leite Nascimento de la Braga și îl vor pe Herea doar pentru a asigura concurența pe post.
Rapidul a jucat aseară în La Manga primul meci din cadrul Copei del Sol, cu norvegienii de la Rosenborg. Giuleștenii n-au mai repetat jocul bun din amicalul cu Dnepr (3-1) și au fost eliminați la penalty-uri de campioana Norvegiei (3-5). Partida a scos în evidență problemele lui Șumudică.
Rapidiștii sunt aproape să facă rost de bani pentru a-și asigura bugetul de salarii până la finalul campionatului. Iar în acest moment, Ovidiu Herea (foto) este omul care pare să salveze finanțele giuleștenilor. Evoluția bună pe care a avut‑o golgheterul rapidist în meciul amical cu Dnepr l-a impresionat pe Juande Ramos, iar tehnicianul spaniol a cerut detalii despre fostul „bancar” și la meciul de azi cu BK Rosenborg (azi, ora 17:00, în direct DolceSport), unde va trimite un scouter să-l monitorizeze. Transferul lui Herea la gruparea ucraineană depinde foarte mult de evoluția pe care o va avea cu campioana Norvegiei. Dnepr a cumpărat un mijlocaș brazilian, Giuliano, de la Internacional, pentru care a plătit aproximativ 10 milioane de euro, iar cele 2,5 milioane pe care le vor rapidiștii în schimbul lui Herea nu sunt o problemă pentru fosta echipă a lui Mazilu. „Mi-ar plăcea ca Ovidiu să meargă la Dnepr, dar așteptăm o ofertă concretă”, a declarat Dinu Gheorghe.
Febra licențierii este mai mare în Liga I anul acesta, iar Rapid nu scapă nici de această dată de emoții. Motivul: giuleștenii trebuie să convingă comisia de la UEFA că bătrânul „Valentin Stănescu” poate găzdui meciuri oficiale și în sezonul 2011-2012.
Aceasta este cea mai mare grijă a șefilor, care se tem că din toamna acestui an vor trebui să-și găsească o nouă arenă. Problema pare mai greu de rezolvat și decât cea a datoriilor către stat sau jucători, care sunt aproape stinse. „Trebuie să pregătim dosarul pentru martie și nu cred că vom avea probleme, pentru că nu prea mai avem datorii. Mai trebuie să plătim 350.000 de euro către Brașov și ceva către niște furnizori. Teama mare este legată de stadion. De data asta nu știu dacă vom mai putea convinge pe cineva că Giuleștiul e în regulă”, a afirmat, îngrijorat, președintele Rapidului. UEFA a trimis de curând cluburilor un set de condiții pe care fiecare stadion trebuie să-l îndeplinească pentru a putea organiza jocuri din Liga I. Iar „Valentin Stănescu” stă prost la facilitățile pentru public, la cele pentru persoanele cu handicap, dar și la cele legate de media. În total ar fi nevoie de 112 WC-uri funcționale, lucru realizabil doar cu o investiție foarte mare. La alte lipsuri mai pot fi trecute locurile speciale pentru oameni du dizabilități, generatorul de lumină, sistemul de încălzire a gazonului, dar și wireless-ul pentru presă.
După masivele plecări din această iarnă, Universitatea începe să mai aducă și fotbaliști. Managerul sportiv Laurențiu Reghecampf a reușit ceea ce puțini suporteri mai sperau: să transfere în Bănie, în ciuda lipsei banilor, un jucător cu experiență: Andre Zoro Kpolo (Benfica).
Giuleștenii încearcă să transfere un jucător pentru a reuși să-și asigure bugetul de salarii până la finalul campionatului. Aceștia speră ca în turneul de pregătire de la Alicante, echipa să aibă o evoluție bună, iar Marcos Antonio, Marius Constantin sau Ovidiu Herea să-i convingă pe scouterii echipelor din Ucraina și Rusia care sunt în acest moment în Spania că merită să fie transferați.
Cum fundașul Marcos Antonio este accidentat, iar Constantin se află pe lista lui Răzvan Lucescu pentru turneul de pregătire din Cipru, doar Herea poate juca toate meciurile de pregătire. În prima partidă de pregătire, elevii lui Marius Șumudică au câștigat cu 3-1 în fața celor de la Dnepr Dnepropetrovsk, iar Herea a avut o evoluție bună, reușind o „dublă”. Jucătorul român a fost apreciat și de antrenorul ucrainenilor, Juande Ramos. Tehnicianul spaniol vrea să-l vadă pe golgheterul giuleștenilor și în următoarele meciuri de pregătire, în special la partida cu Rosenborg, și în funcție de evoluția sa este posibil ca Ovidiu să facă obiectul unui transfer. În afară de ucraineni, mai este o echipă din prima ligă din Rusia care îl monitorizează de mai mult timp pe mijlocașul rapidist, reprezentanții acesteia fiind prezenți și la confruntarea cu Dnepr. Este posibil ca în zilele următoare să înainteze o ofertă concretă Rapidului pentru cedarea lui Herea, suma oferită de gruparea rusă fiind de aproximativ 1,2 milioane de euro. Giuleștenii vor însă dublu.
Telenovela Moraes la Steaua părea să aibă final fericit pentru toată lumea. După câteva runde bune de negocieri și zeci de telefoane date către Bistrița, bossul de la Gloria s-a lăsat convins duminică să-i dea drumul atacantului la Steaua pe aproape 800.000 de euro. Steliștii au rezolvat între timp și problema salariului jucătorului, iar totul părea să meargă de minune. Asta până când Tata Jean a primit un telefon.
La doar o zi după ce au ajuns în cantonamentul din Spania, giuleștenii și-au organizat un amical de încălzire cu ucrainenii de la Dnepr Dnepropetrovsk, echipă ce a terminat pe locul patru în prima ligă ucrainiană. Lucrurile au ieșit perfect, Herea a marcat de două ori, iar Sburlea o dată pentru o victorie cu 3-1.
Șumudică a început meciul cu ucrainenii cu câteva surprize în primul „11″. Pe lângă titularizarea lui Dani Coman, care a jucat din primul minut, deși poate pleca în orice moment în Grecia sau Turcia, tehnicianul a început cu Daniel Pancu în locul lui Herea, în spatele vârfurilor, Candido da Costa pe postul dezertorului Duarte și Grigorie mijlocaș dreapta, în locul lui Roman. Prima repriză s-a jucat dur și pe contre, așa cum s-a întâmplat întotdeauna cu ucrainenii, fiecare echipă având câte o mare ocazie de gol. Din fericire pentru români, Dnepr l-a pierdut din cauza unei accidentări pe cel mai bun jucător al ei, Matheus Nascimento, vârful venit de la Braga în această iarnă.
Joi, cu Rosenborg, în Copa del Sol La pauză a fost 0-0, dar Marius Șumudică a ieșit de la cabine cu șase jucători noi și meciul s-a rupt în favoarea Rapidului. Nou-intrații Herea și Sburlea, care i-au înlocuit pe Pancu și Cassio, au marcat trei goluri între minutele 56 și 66, rezolvând astfel partida. O dovadă că pe antrenorul giuleștenilor l-a interesat mult rezultatul acestei partide o constituie faptul că n-a mai efectuat nicio schimbare, pe lângă cele șase făcute simultan la pauză.
De altf
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER