Penultimul joc din acest campionat, cel disputat în Giulești contra Aradului, le-a lăsat un gust amar oficialilor rapidiști. Înfrângerea, dar mai ales atitudinea unora dintre jucători, a determinat conducerea alb-vișiniilor să demareze o anchetă internă.
„Jucătorii puteau da mai mult”, a fost concluzia la care s-a ajuns, trimiterea fiind mai mult decât evidentă. Deși i-au pasat responsabilitatea „disponibilizărilor” lui Bölöni, oficialii din Grant s-au gândit deja la fotbaliștii ce urmează să-și facă bagajele. În capul listei sunt cei doi jucători transferați de Rednic în iarnă, Vasco Matos și Joao Paulo, dar și nume grele precum Emil Dică sau Lucian Burdujan, care au refuzat în mai multe rânduri să-și prelungească angajamentele. „Veteranilor” Dănuț Perjă și Mugurel Buga li s-a promis că nu li se vor pune piedici în eventualitatea unor transferuri, în timp ce Ionuț Stancu pare dornic de o nouă experiență, după cinci ani în care n-a convins în Giulești.
Fathi Taher a dezvăluit pentru Pro Sport că Ladislau Boloni a dat curs ofertei venite din partea Rapidului, ba mai mult acesta se consultă cu directorul general Constantin Zotta și tehnicianul Marian Rada în vederea stabilirii lotului pentru sezonul viitor.
„Numai Boloni va decide ce jucători vor fi aduși. Loți discută cu Rada și Zotta legat de ce jucători vor rămâne și pleca din Giulești”, a precizat Taher.
De asemenea, Taher a precizat și naționalitatea jucătorilor doriți în Giulești.
„Știu că Boloni își dorește patru jucători, dintre care un brazilian, un argentinian, un portughez și unul din Emirate. Cu toți am demarat negocieri”, a încheiat iordanianul.
După meciul cu Dinamo, Rădoi a anunțat că este decis să părăsească gruparea din Ghencea din vară. Imediat, noul patron al giuleștenilor, Fathi Taher (foto), a dezvăluit că este gata să-i ofere oricât fostului oltean pentru a semna cu Rapid.
După ce Gigi Becali a declarat că va face oferte pentru Săpunaru și Bozovic, nici Taher nu se lasă mai prejos. Iordanianul spune că este interesat de liderul Stelei, Mirel Rădoi!
Ladislau Bölöni urmează să semneze un contract pe trei ani, omul de afaceri iordanian oferindu-i un salariu astronomic pentru România. Iar dacă va face eventul și va merge în Ligă, va câștiga triplu!
Fathi Taher i-a împlinit în sfârșit visul lui George Copos, acela de a-l vedea pe Ladislau Bölöni antrenând echipa din Grant. Planul pe care iordanianul i l-a prezentat lui Loți, dar și asigurarea unui salariu nemaivăzut până acum în Liga lui Mitică par să fi fost argumentele care l-au convins pe reputatul tehnician să încerce o nouă aventură în România. „Am discutat, ne-am înțeles la toate condițiile, așteptăm să i se termine contractul cu
Fathi Taher, finanțatorul Rapidului, a declarat pentru ProSport că dacă Rădoi este dispus să plece de la Steaua, el l-ar vrea la Rapid:
„Dacă Rădoi vrea să plece de la Steaua așa cum a anunțat aseară sunt dispus să-i fac o ofertă lui Rădoi pentru a veni la Rapid”
Dincolo de marcajul strâns pe care îl fac în aceste zile lui Ladislau Bölöni, oficialii rapidiști mai au în vedere și aducerea unui preparator fizic din străinătate.
Dezamăgiți de atitudinea jucătorilor în meciurile cu Dinamo și cu UTA, conducătorii din Grant și-au îndreptat atenția și asupra m
Meciul de miercuri, de la Vaslui, va reprezenta ultima șansă pentru elevii lui Marian Rada de a încerca să salveze imaginea unui sezon ratat.
Mai mult, jocul contra galben-verzilor ar putea fi ultimul pentru mai mulți fotbaliști giuleșteni. Asta deoarece jumătate dintre elevii lui Marian Rada sunt pasibili de a părăsi Giuleștiul la sfârșitul acestui sezon. Cum nimeni nu este de neînlocuit, oficialii din Grant sunt dispuși să se despartă chiar și de titularii de drept, în condițiile unor oferte
Giuleștenii pun la cale o campanie de achiziții din care fac parte jucători străini și români.
Rapidiștii vor să-l aducă în Grant pe golgheterul Craiovei, Florin Costea. Aceștia sunt dispuși să-i pună pe masă lui Mititelu două milioane de euro! Pe lista oficialilor vișinii se mai află Tătărușanu, Szekely și Cordoș.
„Florin Costea este un fotbalist foarte bun, pe care vrem să-l aducem la Rapid. După ce vom numi antrenorul, vom face o ofertă pentru atacant”, a dezvăluit pentru ProSport președintele CA, Constantin Toma.
După câteva luni de negocieri, Fathi Taher a reușit să-l aducă în Grant pe Ladislau Bölöni. Și este pe cale să dea și o altă lovitură prin aducerea lui Ovidiu Sabău, pe postul de antrenor principal!
Înfrângerea cu UTA, scor 3-2, a adus schimbări pe banca tehnică a Rapidului. „Mi-e rușine, sper să le fie rușine și jucătorilor, și echipei tehnice. Mă duc să mă închid în cameră după acest meci, pentru că nu pot să suport o asemenea umilință. Rada a avut o șansă”, a tunat Copos, care a anunțat astfel demiterea lui Marian Rada.
Duminică, la prânz, Fathi Taher a intrat în scenă. Aflat în Dubai, omul de afaceri iordanian l-a chemat la negocieri pe Ladislau Bölöni. După câteva ore de tatonări, omul de afaceri iordanian a reușit să obțină acordul fostului selecționer, care va ocupa în Giulești postul de manager!
George Copos este convins că anul viitor va aduce lucruri bune pentru Rapid, iar pentru acest lucru noua conducere de la Rapid este gata să investească masiv, dar noul manager, oricare ar fi, va trebui să taie în carne vie.
Contactat de Prosport, ac’ionarul rapidist, George Copos, a declarat că nu poate spune nimic concret de eventuala venire a lui Boloni la Rapid, până nu vor fi actele semnate. Totodată Copos îl descrie pe tehnician drept „un om complicat”, dar un foarte bun antrenor.
În acest moment, noul acționar majoritar al echipei Rapid, Fathi Taher se află în Dubai unde negociază cu Ladislau Boloni prosibila preluare a clubului giuleștean pentru sezonul viitor.
„Sunt la masă cu domnul Boloni și îi expun planul pe care vreau să îl realizez la Rapid în următorii ani
Prietenia dintre Taher și Copos pare să fi luat sfârșit mai repede decât s-ar fi crezut. Patronul de la ANA este nemulțumit de faptul că omul de afaceri iordanian nu i-a achitat încă banii pe Rapid. Taher are și el o nemulțumire: Copos „a suflat” în presă despre negocierile pe care le poartă cu Bölöni.
Arena are nevoie de investiții, altfel riscă să se prăbușească în cazul unui cutremur.
Azi e ultimul meci al Rapidului pe teren propriu, iar teoretic de luni s-ar putea demara construcțiile, dar lucrurile se urnesc greu. Reprezentanții Rapidului au înaintat o ofertă de concesionare a stadionului pe 49 de ani, dar până în prezent conducerea Ministerului Transporturilor nu a luat nicio decizie.
Jocul prestat de Maftei și compania i-a nemulțumit pe conducătorii rapidiști. La finalul derby-ului, acționarul majoritar, iordanianul Fathi Taher, s-a rezumat să spună că îi pare rău că echipa sa nu a reușit să câștige jocul cu Dinamo.
Meciul cu Dinamo e unul important pentru rapidiști, care vor juca pe o primă de 4.000 de euro.
În Regulamentul de Ordine Interioară este stipulat faptul că, dacă vor întâlni o echipă clasată în primele șase locuri, suma se va dubla. Constantin Toma a declarat că giuleștenii vor evolua împotriva dinamoviștilor doar pe patru mii de euro, jumătate din recompensa promisă cu Steaua. Unul dintre motivele pentru care prima nu a fost suplimentată este faptul că ambele echipe s-au calificat deja în Cupa UEFA, iar singura miză pentru rapidiști este câștigarea ultimelor trei meciuri din campionat. „Partida cu Dinamo este foarte importantă pentru noi și vrem să o câștigăm pentru a le face o bucurie suporterilor noștri cu ocazia sărbătorilor pascale”, a spus bossul de la Omniasig.
„Robocop” va primi 350.000 de euro pe sezon timp de trei ani
Rapidul nici nu vrea să audă de o eventuală despărțire de unul dintre cei mai în formă jucători ai săi.
Astfel, la începutul lunii mai, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație, se va discuta despre termenii noii înțelegeri ce urmează a-i fi propusă lui Dani Coman.
Goalkeeperul alb-vișiniilor a fost primul care a aruncat mănușa: „Am o vârstă și este normal să mă gândesc la viitorul meu”, spunea Coman. Surse din cadrul clubului din Grant au precizat pentru ProSport: „La începutul lunii mai, când domnul Taher se va întoarce în țară, îi vom propune lui Coman o nouă înțelegere. Îi vom face o propunere pe măsura valorii lui, ceva ce nu s-a mai oferit până acum la Rapid”.
Antrenorul Rapidului, Marian Rada, i-a liniștit pe suporterii giuleșteni, anunțând că Daniel Pancu a mai semnat pe un an cu Rapid și se va baza pe el sezonul viitor. „Pancu va rămâne la Rapid. El nu poate evolua acum, dar în sezonul viitor ne va ajuta,
Cele două echipe fiind deja calificate în Cupa UEFA, meciul dintre Rapid și Dinamo devine doar o confruntare a orgoliilor, dar și a celor doi portari ai echipei naționale, Coman și Lobonț.
În ultima perioadă, goalkeeperul rapidist a făcut câteva meciuri de senzație, cireașa de pe tort fiind penalty-urile apărate cu Universitatea Craiova și cu Pandurii Târgu – Jiu. În schimb, dinamovistul nu a fost chiar în apele lui, având pe conștiință două dintre cele patru goluri primite de Dinamo în meciul cu Universitatea Craiova. Pe siteul său personal, www.boglobon, coman, ti
Cea mai încinsă fază a primei reprize a fost acordarea unui penalty Pandurilor. Ilie Iordache a pătruns în careu, a protejat mingea, fiind atacat de Maftei. Căpitanul Rapidului a atins balonul, dar a luat și picioarele atacantului, arbitrul Teo Crăciunescu acordând lovitură de pedeapsă pentru Pandurii.
Iordanianul anunță remanineri în lotul Rapidului și dă garanții că Dani Coman va rămâne și din vară în Giulești. Sunteți supărat pe jucători după meciul de la Cluj? Băieții au făcut tot ce-au putut, dar nu au reușit să câștige. Au întâlnit o echipă tare, ce se luptă pentru primul loc. La Cluj ne-au lipsit doi jucători foarte importanți, Pancu și Cesinha, și acest lucru s-a văzut. Pentru noi, campionatul este compromis. Obiectivul nostru este acum calificarea într-o cupă europeană.
Ladislau Bölöni este curtat insistent pentru o revenire în Liga I. Rapid și Dinamo îl doresc pe tehnicianul în vârstă de 55 de ani, telefonul fostului jucător al rivalilor din Ghencea fiind înroșit de către oficialii celor două formații. Chiar dacă s-au înțeles cu Mircea Rednic, cei din „Ștefan cel Mare” sunt încurajați de faptul că antrenorul a fost deschis la discuții, iar cerințele acestuia au fost acceptate de cei de la Dinamo
Cinci ore și tot nu s-a luat nicio decizie. Atât a durat ședința de ieri a Comisiei de Apel care a judecat memoriul depus de Rapid la decizia Comisiei de Disciplină din urmă cu o săptămână și jumătate, când s-a decis ca Steaua să câștige la masa verde meciul cu Rapid.
Nemulțumit de statutul de rezervă, Mugurel Buga a dezvăluit pentru CANCAN că ia în calcul o eventuală plecare de la Rapid din vară. Trimis la formația a doua de către Rednic și reprimit ulterior în lotul echipei mari, Mugurel Buga traversează cea mai dificilă perioadă a carierei sale.
Deși a cedat pachetul majoritar de acțiuni lui Fathi Taher, George Copos este în conti-nuare aproape de echipa sa de suflet. Sâmbătă a fost în tribună la meciul cu Ceahlăul, iar după meci a coborât la vestiare și i-a felicitat pe jucători.
Cunoscut mai mult în lumea business-ului, șeful de la Omniasig îi asigură pe suporterii rapidiști că în cel mai scurt timp echipa
Dacă se va considera că litera regulamentului nu a fost aplicată în totalitate, apărătorii echipei alb-vișinii amenință că vor cere despăgubiri pentru a compensa o eventuală ratare a obiectivelor echipei din Giulești.
Comisia de Disciplină s-a întâlnit încă de la ora 15:00, însă membrii săi au început să analizeze cazul „Bricheta” de-abia la ora 19:00! Explicația oficialilor FRF a fost una lapidară: „Am avut de analizat peste 18 cazuri minore. Din acest motiv abia la această oră începem să luăm în discuție și acest caz”.
Giuleștenii au de ieri un nou antrenor, Marian Rada. Tehnicianul se confundă practic cu istoria modernă a Rapidului. A reprezentat clubul giuleștean atât ca jucător, cât și ca antrenor secund și, indiferent de cine a fost pe banca tehnică a vișiniilor
SCHIMBĂ‚RI Demisia lui Mircea Rednic și venirea lui Fathi Taher la cârma clubului implică aducerea unui nou antrenor și a unui nou președinte George Copos s-a întâlnit ieri, la Crowne Plaza, cu omul de afaceri Fathi Taher. Discuțiile au început la ora 16:00 și s-au finalizat noaptea. Cei doi au negociat intens, avocații terminându-și treaba abia la ora 21:30.
La finele partidei de la Buzău, Mircea Rednic a anunțat că nu intenționează să plece de la Rapid. În aceeași noapte s-a și răzgândit. Antrenorul a fost deranjat de afirmațiile lui Copos, care a declarat la o emisiune televizată că Rednic a pierdut vestiarul, că a făcut compromisuri și că nu a avut o strategie coerentă.
Eșecul cu Gloria Buzău i-a făcut pe giuleșteni să privească cu resemnare finalul acestui campionat, unul în care nu își mai pun multe speranțe după ce au căzut pe locul 4, iar Steaua s-a distanțat la cinci puncte.
Destul de nervos, George Copos a părăsit val-vârtej stadionul de la Buzău. Nu înainte însă de a pune tunurile pe propria
Joi seară, după meciul cu Steaua, Mircea Rednic anunța că își depune demisia. Copos „a făcut planton” la baza sportivă de la ProRapid, iar în cele din urmă a reușit să-l convingă pe „Puriu” să rămână la Rapid. Tehnicianul Mircea Rednic a anunțat după meciul cu Gloria Buzău că nu va părăsi Grantul. „Nu mi-am dat demisia, vreau să rămân pentru jucători, dar aștept să văd și decizia comisiei, și apoi se vor mai clarifica unele lucruri”, a spus tehnicianul.
Până la verdictul Comisiei de Disciplină a FRF, de miercuri, Rapidul își face planul de contraatac. Radio Info Pro a redat ieri o declarație a patronului rapidist, conform căreia, mâine, acesta va face publică dovada că întreruperea meciului de către Alexandru Deaconu a fost premeditată de Gigi Becali.
Giuleștenii vor ca partida cu Steaua să se decidă pe teren, și nu la masa verde, și sunt gata să dispute ultimele 17 minute chiar în Ghencea. Jucătorii Rapidului au ieșit ieri la antrenament purtând tricouri pe care era inscripționat mesajul: „Ce vină avem noi?”.
Daniel Pancu crede că Rednic va rămâne în continuare antrenor la Rapid. Alți jucători nu-l agreează însă pe
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER