Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani.
Un an mai târziu a intrat în presa de sport, pășind într-una dintre cele mai puternice redacții din România - Gazeta Sporturilor (2012-2020). În tot acest timp, a semnat peste 2.000 de articole, exclusivități, subiecte de pagina 1, interviuri cu personaje marcante ale societății și anchete jurnalistice. Începând cu anul 2019, a moderat, alături de Costin Ștucan, emisiunea online GSP LIVE.
Ianuarie 2020 este momentul în care Victor a acceptat oferta ”rivalilor” de la ProSport și a schimbat ”taberele”, cum se spune în fotbal, reușind astfel să își treacă în CV primele două cele mai importante publicații sportive din România.
În acest moment, Victor este project manager al publicației ProSport și realizator al emisiunii online ProSport LIVE.
În paralel cu activitatea redacțională, a participat constant la emisiuni de specialitate (Digisport, Pro TV, B1 TV) în calitate de invitat.
Din iunie 2021, a acceptat să preia, în paralel, și postul de redactor-șef al site-ului cancan.ro, aflat în același grup de presă cu ProSport (Gândul Media Network).
Gaz Metan a pierdut vineri cel de-al treilea amical al stagiului de pregătire din Marbella, împotriva celor de la FC Luzern, locul 8 din prima ligă elvețiană, scor 0-3. Elevii lui Edward Iordănescu au mai […]
UPDATE | Într-un material video postat de către dinamo1948.club, Tahnoon Nimer, cel care conduce grupul Abu Dhabi Business Development, a vorbit și despre varianta de a cumpăra Dinamo, după ce compania respectivă a achiziționat de […]
FCSB a susținut în această dimineață un nou antrenament pe tărâm spaniol, în Marbella. De această dată, jucătorii lui Bogdan Vintilă s-au pregătit și sub ochii selecționerilor Mirel Rădoi și Adrian Mutu (U21). Cei doi […]
Mattia Montini are probleme medicale și ar vrea să plece la București pentru a se recupera. Atacantul italian simte dureri în talpă și nu s-a antrenat deloc în cantonamentul din Spania. Conform surselor ProSport, atacantul italian […]
Adrian Mutu, noul selecționer al naționalei U21, i s-a alăturat lui Mirel Rădoi în Spania și și-au făcut apariția împreună la antrenamentul de vineri al FCSB-ului. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți […]
Dinamo este la un pas să mai piardă un jucător important în perioada de mercato din iarnă, toate acestea după ce oficialii din „Ștefan cel Mare” au primit o ofertă pentru Ricardo Grigore, internaționalul român […]
Prosport.ro a aflat că Sergiu Buș, atacantul celor de la Gaz Metan Mediaș, a ajuns la spital joi seara, toate acestea după ce a întâmpinat probleme de sănătate. Sergiu Buș a ajuns la spital joi […]
Alex Pașcanu pleacă de la CFR și va juca sub formă de împrumut la ultima clasată a Ligii 1, FC Voluntari. În august 2019, Alex Pașcanu semna cu CFR, fundașul sosind de la echipa U23 […]
Mattia Montini este la un pas să plece din cantonament! Atacantul italian are probleme la laba piciorului, simte înțepături și deși s-a antrenat separat azi în sala de forță, nu a putut duce tot antrenamentul. […]
Ionuț Larie de la Gaz Metan Mediaș a sărbătorit împlinirea a 33 de ani în cantonamentul de la Marbella, în Spania. Reporterii ProSport, Victor Vrînceanu și Alin Grigore, sunt prezenți în Spania și transmit toate […]
Disciplina este cuvântul de ordine în cantonamentul lui Dinamo, iar antrenamentele lui Dusan Uhrin fac victime în Spania. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în Spania și transmit toate informațiile din cantonamentul […]
Este voie bună la antrenamentele lui Dinamo din Marbella. Dusan Uhrin și Florin Prunea glumesc unul pe seama celuilalt. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în Spania și transmit toate informațiile din […]
Al doilea antrenament al zilei pentru Dinamo scoate la iveală noi talente. Alexandru Răuță se pregătește pentru a-i lua locul lui Cătălin Straton în poartă. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în […]
FCSB a pierdut primul amical al iernii, scor 0-1 cu FC Basel, iar elvețienii le-au dat o lecție de organizare românilor. Au venit cu bucătarul pe teren. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt […]
Mirel Rădoi (38 de ani), noul selecționer al echipei naționale, a urmărit din tribune meciul dintre FCSB și FC Basel, scor 0-1, și le-a făcut pe plac românilor prezenți în Marbella. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu […]
FCSB a pierdut primul meci amical din Marbella, scor 0-1 cu FC Basel, iar Dragoș Nedelcu (22 de ani) a anunțat că este pregătit să îi îndeplinească dorința patronului Gigi Becali de a juca pe […]
Daniel Popa (24 de ani) este optimist că Dinamo va prinde play-off-ul în acest an și spune că pe el nu l-au afectat problemele financiare. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în […]
FCSB a pierdut cu FC Basel, 0-1, în primul meci amical al bucureștenilor disputat în cantonamentul din Marbella. Partida a avut doar trei ocazii care pot fi trecute în revistă, în rest a fost un […]
Ioan Filip (30 de ani) a preluat banderola de căpitan de la Dan Nistor și, spune el, va fi diferit de jucătorul transferat la Craiova. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în […]
Deian Sorescu (22 de ani) a surprins în cantonamentul din Spania. Tânărul mijlocaș al lui Dinamo este printre cei mai preocupați jucători de la Dinamo de pregătirea de iarnă. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin […]
Mihai Popescu (26 de ani) a vorbit în exclusivitate pentru ProSport, despre plecarea jucătorilor Dan Nistor și Denis Ciobotariu și a dat de înțeles că dacă va primi o ofertă va pleca și el de […]
Dinamo continuă pregătirea în Marbella, după ce a pierdut primul amical al iernii, scor 0-1, contra celor de la Dynamo Dresden, locul 18 în liga a doua germană. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore […]
Marian Pleașcă (29 de ani), fundaș cu 14 meciuri în echipa lui Gaz Metan în acest sezon, a vorbit cu Prosport despre planurile pe care le are cu medieșenii, despre trecutul său la FCSB, unde […]
Sebastian Moga, antrenorul secund al dinamoviștilor, a oferit momente impresionante în cantonamentul lui Dinamo. În holul hotelului la care este cazată Dinamo, Sebastian Moga a cântat, pentru câteva secunde, la pianul expus. Reporterii ProSport, Victor […]
Așa cum ProSport a aflat în exclusivitate, Denis Ciobotariu o va părăsi pe Dinamo pentru a ajunge la CFR Cluj. Despărțirea de dinamoviști nu a fost una ușoară, însă fundașul central consideră că mutarea la […]
Dinamo se pregătește de reluarea campionatului și încearcă să-și completeze lotul după despărțirile din pauza competițională. Atacantul de 30 ani va avea în cursul zilei de astăzi o ultimă discuție cu șefii dinamoviști, în care […]
Dinamo a pierdut jocul în fața celor de la Dynamo Dresda, locul 18 în liga a doua din Germania, scor 0-1, în primul meci amical în cadrul cantonamentului din Marbella. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și […]
Singurul transfer făcut de Dinamo în această iarnă este fundașul stânga Lukas Skovajsa, 25 de ani. Slovacul a debutat astăzi în tricoul ”câinilor”, în înfrângerea 0-1 cu Dinamo Dresda. ProSport este în cantonamentul din Spania […]
Dinamo a pierdut primul amical al iernii, scor 0-1 cu Dynamo Dresden, locul 18 din liga a doua germană, dar l-a pierdut și pe Denis Ciobotariu (21 de ani), vândut la CFR Cluj cu 500.000 […]
Dinamo a pierdut primul amical al iernii, scor 0-1 cu Dynamo Dresden, locul 18 din liga a doua germană, iar jucătorii au încercat și altă meserie. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți […]
Mirel Rădoi (38 de ani), noul selecționer al echipei naționale, și-a făcut apariția la primul meci amical al lui Dinamo din această iarnă, cu Dynamo Dresden, locul 18 în liga a doua din Germania. Reporterii […]
Ovidiu Popescu (25 de ani) a vorbit în cadrul unei conferințe de presă susținută în cantonamentul din Marbella, despre această perioadă de pregătire, dar și despre șansele FCSB-ului la titlu. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și […]
Primul mare transfer al CFR Cluj din această iarnă. Denis Ciobotariu pleacă la gruparea din Gruia, așa cum a anunțat Prosport la începutul acestei luni. CFR Cluj, transfer de titlu de la Dinamo. Prima lovitură […]
Dinamo a pierdut în fața celor de la Dynamo Dresden, locul 18 în liga a doua din Germania, scor 0-1, în primul meci amical în cadrul cantonamentului din Marbella. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin […]
Mattia Montini (27 de ani), atacantul lui Dinamo, a revenit după accidentarea la genunchi, dar nu forțează. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în Spania și transmit toate informațiile din cantonamentul celor […]
Mirel Rădoi (38 de ani), noul selecționer al echipei naționale a României, este cu ochii pe jucătorii din Liga 1 și în cantonament. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în Spania și […]
Laurențiu Corbu (25 de ani) a vorbit cu reporterii ProSport prezenți în cantonamentul de la Marbella, despre principalul său obiectiv din acest an, dar și despre situația de la Dinamo. Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER