Mijlocașul piteștenilor Cristi Tănase a declarat pentru ProSport că momentan nu a aflat numele echipei la care va juca din sezonul următor.
„Nu pot să vă spun acum mai multe, nici dacă FC Koln este la Pitești să trateze pentru mine, nici dacă luni voi semna cu Steaua. Tot ce pot să vă declar este că Andrei Penescu mi-a spus să aștept azi un telefon de la el, iar atunci voi afla care va fi următoarea mea destinație. Acum sunt în Pitești, iar în această dimineață am avut un amical cu FC Argeș contra echipei FC Sakhnin din Israel, scor 0-0 , dar eu nu am jucat. Am făcut doar alergări. Sper să se rezolve cât mai repede situația mea, deoarece se apropie meciul României cu Ungaria și nu vreau să ies din circuitul echipei naționale”, ne-a spus Cristi Tănase.
În altă ordine de idei, surse ProSport susțin că oficialii formației FC Koln sunt deja în Pitești și în aproximativ o oră urmează să se întâlnească cu Ilie și Andrei Penescu penturu a discuta detaliile transferului. Totodată, agentul jucătorului, Victor Becali, se află în drum spre Pitești unde va încerca să obțină semnătura mijlocașului pentru Steaua.