Florina Chintoan (foto) a avut o aniversare tristă marți seara, când a împlinit 26 de ani, egalul înregistrat de România în fața Japoniei (scor 28-28) fiind o amintire pe care cu siguranță și‑ar dori să o uite cât mai repede. Pivotul României este convins că lucrurile se pot îndrepta printr-un joc convingător, azi, în fața Braziliei.
Ți-ai fi dorit o altfel de aniversare la meciul de ieri (n.r. – marți seara cu Japonia)?
Mi-aș fi dorit o victorie, dar, din păcate, am făcut un egal. Ne pare rău și regretăm acest rezultat. Pe greșelile noastre am ajuns să facem egal cu o echipă în fața căreia ar fi trebuit, în mod normal, să câștigăm.
Ce i-a lipsit României pentru a învinge în fața Japoniei?
În primul rând am făcut egalul pe greșelile noastre, ne-am grăbit, ne-am dorit prea mult să facem lucruri bune și ne-au ieșit invers. Ne-a lipsit concentrarea în unele faze de apărare, chiar și eu, din păcate, am greșit. Așa au venit japonezele peste noi și ne-au egalat.
Aveți forța să vă reveniți, să o luați de la capăt?
Contează să avem încredere în noi și în ceea ce putem face. Numai noi ne putem scoate după acest eșec, că până la urmă e un eșec egalul cu Japonia. Luptând împreună și dăruind pe teren tot ceea ce avem noi mai bun, vom reuși să izbăvim.
A fost o presiune mai mare pe tine, având în vedere că ai fost singurul pivot la aceste meciuri?
Au fost momente când m-am gândit, Doamne ferește!, să nu se întâmple ceva, dar am reușit să trec peste asta și am încercat să-mi ajut echip