Cristian Irimia (30 de ani) a deschis scorul luni, în meciul Sportului împotriva Concordiei Chiajna (1-2), în secunda 11. Reușita îl trimite direct în istorie, dar „studentul” rămâne modest: „E o fază lucrată”. Cu zâmbetul pe buze, mijlocașul a povestit pentru ProSport cum se simte după această performanță.
Devenit un miraj al echipelor bucureștene, Național Arena (foto) este un stadion frumos, dar piperat. Mutându-se acolo, Dinamo, Steaua și Rapid vor fi obligate să plătească bani grei pentru fiecare meci jucat în condiții de cinci stele!
Meciul din etapa a doua dintre Steaua și CS Mioveni va fi unul special pentru doi dintre jucătorii argeșeni. Rică Neaga și Nicolae Dică, piteșteni de origine, au un trecut strâns legat de echipa lui Gigi Becali.
Startul ratat de sezon pe care
După înregimentarera lui Bourceanu și a lui Nikolic, Steaua își caută acum și „creier”. Iar până la venirea lui Prepeliță, roș-albaștrii tatonează pista descoperită de Mihai Stoica
CFR Cluj știe să facă transferuri. „Feroviarii” au scos bani mulți în ultimii ani din afacerile cu jucatori. Numai în ultimii doi ani, în conturile grupării din Gruia au intrat 16.6 milioane de euro din vânzarea de jucători
Telenovela Junior Moraes a ajuns la un nou episod. Steaua l-ar putea transfera gratis, deși a semnat cu ȚSKA Sofia. Clubul din capitala Bulgariei
Dumitru Dragomir le dă speranțe suporterilor Universității Craiova. Președintele LPF spune că situația Științei s-ar putea rezolva în următoarea lună, nu în martie, cum se vorbea inițial,
Gigi Becali a vrut din nou să-l schimbe pe Dumitru Dragomir, cu care se află în conflict după vânzarea drepturilor TV. Patronul Stelei a organizat o ședință la Palat, convocându-i pe to
Anularea amicalului cu Argentina a bulversat apele la echipa națională. FRF caută de urgență o echipă dispusă să joace un amical, iar prima variantă este Portugalia,
Gică Popescu spune că știa încă de acum două săptămâni că argentinienii vor anula meciul cu România. Fostul mare internațional român a aflat de intenția sud-americanilor
Dusan Uhrin își va rezilia contractul cu Poli Timișoara, anunță site-ul oficial al clubului. „Tehnicianul va conduce mâine dimineață, de la ora 9,30, ultimul antrenament în calitate de „principal” al Politehnicii Tim
Schimbările din această vară din curțile echipelor românești au avut drept rezultat scăderea audiențelor pe stadioane, prezența fiind și așa mică în sezonul trecut.
Jucătorul Victor Hănescu, locul 63 ATP, a fost eliminat, luni, în prima manșă a turneului de la Gstaad, cu premii de 450.000 de euro, după ce a fost învins, cu scorul de 7-5, 6-2, de finlandezul Jarkko Nieminen, locul 53 ATP, într-un meci care a durat 73 de minute.
Fanii americani ai celor două rivale de moarte din Spania nu au nimic de împărțit, iar acest lucru s-a putut vedea la meciul dintre Real Madrid și Philadelphia Union, disputat în Statele Unite, câștigat de spanioli cu scorul de 2-1.
Antrenorul secund al FSV Mainz, Arno Michels, a declarat că Gaz Metan Mediaș, pe care echipa sa o va întâlni joi, în prima manșă a turului 3 preliminar din Liga Europa, este o formație redutabilă, iar Eric de Oliveira este cel mai periculos adversar, informează Allgemeine Zeitung.
Naționala de polo a României a fost învinsă, marți, de reprezentativa Canadei, scor 8-12 (2-2, 2-4, 3-3, 1-3), un meci contând pentru clasarea pe locurile 9-12, la Campionatul Mondial de la Shanghai.
Directorul general FRF, Ioan Angelo Lupescu, a declarat, marți dimineață, că federația poate cere daune Argentinei în cazul în care nu-și va respecta contractul pentru meciul amical de la București, programat la data de 10 august.
După ce Asociația Argentiniană de Fotbal a anunțat anularea amicalului de la București, care trebuia să se dispute la data de 10 august pe noul Stadion Național, suporterii se întreabă cine îi va despăgubi pentru faptul că nu vor mai putea să le vadă pe vedetele Argentinei.
Șeful scouterilor grupării FC Twente, Evert Bleuming, care a asistat la meciul Rapid – FC Vaslui din prima etapă a Ligii I, a declarat că formația moldoveană, adversară în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, este o echipă puternică din punct de vedere fizic, ce are în componență jucători abili.
Tenismanul Victor Hănescu a urcat două locuri, de pe 65 pe 63, cu 760 de puncte, în clasamentul ATP dat publicității luni.
Irina Camelia Begu a devenit jucătoarea română de tenis cel mai bine clasată în WTA, după ce câștigarea turneului BCR Ladies Open România i-a adus un salt de zece locuri în ierarhia profesionistelor, până pe poziția a 46-a (1.201 puncte), cea mai bună din cariera ei.
Gigi Becali a declarat că este încântat de modul în care evoluează mijlocașul Alexandru Bourceanu, pe care a reușit să-l transfere astăzi de la Poli Timișoara.
UPDATE 19:28: Dorin Goian s-a despărțit de Palermo și va juca, din sezonul viitor, la Glasgow Rangers. Fundașul român a semnat un contract
Directorul sportiv al Astrei Ploiești, Florin Prunea, s-a declarat impresionat de evoluția noului jucător de la CFR Cluj, Sougou, care a marcat un gol și a dat o pasă decisivă în victoria cu 2-0 din meciul cu gruparea ploieșteană.
Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că mijlocașul Andrei Prepeliță și atacantul Junior Moraes sunt ca și transferați la gruparea „roș-albastră”, sosirea lor sub comanda lui Roni Levi fiind o chestiune de timp.
După ce, săptămâna trecută, a câștigat titlul european, echipa feminină de spadă a României, a cucerit, duminică, medalia de aur la Jocurile Mondiale Militare de la Rio de Janeiro, după ce a învins în finală formația Poloniei, scor 45-31.
Managerul echipei Manchester City, Roberto Mancini, l-a pedepsit pe atacantul Mario Balotelli, după un gest incredibil al jucătorului făcut în timpul meciului amical cu LA Galaxy, informează site-ul football365.com.
Eroul Voinței Sibiu din partida cu Steaua, scor 1-1, Neguț, a declarat că s-a gândit și înaintea partidei că va marca în poarta lui Tătărușanu și le-a transmis un mesaj celorlalte echipe din Liga I.
Președintele Stelei, Helmuth Duckadam, a declarat că echipa sa trebuie să facă de urgență transferuri pentru a nu se chinui în campionat.
Recunoscut pentru felul în care se manifestă pe marginea terenului, antrenorul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, i-a uimit încă o dată pe ruși, făcând o declarație halucinantă.
Președintele delegat de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, a declarat că la venirea lui Liviu Ciobotariu pe banca tehnică a fost sceptic, însă antrenorul l-a convins după prima etapă, în care a câștigat cu scorul de 1-0 partida cu Târgu Mureș.
Oficialii Stelei au negociat astăzi cu reprezentanții lui Alex Bourceanu pe marginea cerințelor pe care jucătorul le are de la gruparea patronată de Gigi Becali.
Mihai Stoica își manifestă puterea la Steaua în cele mai ciudate moduri în ultima vreme. Mai nou, aflăm că Meme a vrut să-l concedieze pe… șoferul autocarului, măsură cu care a stârnit amuzamentul patronului Gigi Becali.
Inter-ul ar fi de acord să-l cedeze pe atacantul român, dar numai sub formă de împrumut. Alibec a împlinit 20 de ani, limita de vârstă pentru Primavera, iar milanezii au două variante:
Conducerea fobtalului din țara vecină se va reuni pe 28 iulie, pentru a da un verdict în acest caz. Până atunci, se așteaptă ca ȚSKA să-și rezolve problemele.
Echipa lui Zicu și Moraes riscă însă și o sancțiune din partea UEFA. În 1999, î
Nives Celsius, soția unui fotbalist care a recunoscut că a făcut sex pe terenul stadionului lui Dinamo Zagreb, a semnat cu o echipă masculină de fotbal, Slaven Belupo.
De câte ori l-ați văzut pe Anghel Iordănescu să propună antrenori la Steaua în direct la tv? A făcut-o la o emisiune de la Digi TV, iar ușurința cu care „Generalul” a aruncat în discuție numele lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER