Nu se teme de City!** Tamaș: „Sunt jucător în Premier League și sunt egal cu ceilalți”
Fotbalistul echipei West Bromwich Albion, Gabriel Tamaș, a
declarat, sâmbătă, cu o zi înaintea meciului cu Manchester City,
din etapa a XI-a a campionatului Angliei, că nu se teme de nicio
adversară și că el este egal cu ceilalți jucători din Premier
League, informează expressandstar.com.
„Cred că toți jucătorii așteaptă cu nerăbdare astfel de
meciuri. Dacă activezi în Premier League, ești la o echipă mare.
Joci 11 contra 11 și nu îți faci griji în privința adversarilor.
Indiferent dacă este Chelsea, Manchester City sau altă echipă, ce
importanță are? Jucăm 11 contra 11 și nu este vorba de cluburi mari
sau mici. Este o echipă împotriva alteia. Un club poate părea mai
mare decât altul, dar în teren suntem toți la fel. Sunt jucător în
Premier League și sunt egal cu ei”, a spus Tamaș.
Gabriel Tamaș a precizat că partida pe care West Bromwich a
pierdut-o, luni, cu scorul de 1-2, în fața formației Blackpool, a
fost foarte obositoare. „Meciul de luni a fost foarte greu
din punct de vedere fizic. Eu și colegii mei eram obosiți după
partidă deoarece am făcut eforturi mari. Dar acum suntem mai bine
și sperăm că vom avea un joc mai bun împotriva echipei Manchester
City”, a afirmat Tamaș.
Sursa: Mediafax