Steaua a comis o crimă cu premeditare nu numai asupra acestei semifinale, sugrumând interesul asupra manșei retur, nu numai asupra bietei Dinamo, ci și asupra campionatului, asupra Cupei și asupra întregului fotbal românesc. Fără să-l revoluționeze neapărat, Steaua îl domină cu o voioșie dezarmantă din toate punctele de vedere. Fizic, tactic, financiar, mental.
În această iarnă Steaua s-a despărțit de un tâmplar destoinic, Bourceanu, și a adus în locul lui un bijutier, Sânmătrean. Multe dintre solo-urile interpretate pe Național Arena au plecat din bagheta lui Lucică, un vrăjitor bătrân, dar și un comndant de pluton care măsoară mental în fiecare clipă cadența pedestrașilor săi. De acolo, din gheata cu câte două exterioare la fiecare picior a numărului 18 au plecat pase de răsfăț pentru o cavalerie ușoară fabuloasă, în care nici nu ști ce să admiri mai întâi, buestrul măsurat al lui Tănase, sprintul tăios al lui Popică sau o amestecătură benignă între cele două calități lipită de picioarele lui Chipciu.
Crima strictă și lăudabilă în fața lui Dinamo a fost înfăptuită de ceva între rugby și hochei. Fie linia de treisferturi a Franței, fie crosele lui Harlamov și ale colegilor cu CCCP pe piept, alunecând mai repede decât pucul.
Victima Dinamo putea trăi mai mult și mai bine, dar s-a sinucis. Durimel pare luptător maghrebian de gherilă suburbană în periferia Parisului, înlocuitorul Adi Popa II a fost rezervă și la Cluj, și la Chiajna, Rus se poate autointitula jalon, Dragoș Grigore a avut momente de exorcist la Tanacu. Dar sinuciderea lui Dinamo n-a fost individuală, ci colectivă. La 2-1 pentru Steaua, scor deloc rău în mod aggregate pe două manșe, dinamoviștii și-au făcut sepuku în ultimele două-trei minute ale primei reprize. În loc să aștepte pauza, s-au dus în față după cai verzi pe pereți lăsându-le lui Chipciu și Popică la dispoziție o jumătate de teren să se desfășoare. Troacarii lui Reghe aproape că nici n-au mai avut ce obstacole să ocolească, iar la un moment dat vedeam contraatacuri de patru contra unu, cu două-trei pase între momentul intercepției și îmbrățișările de după gol. În plus, ca sinuciderea să fie perfectă și fără urme, Dinamo a avut pe tot parcursul meciului un suporter fără bilet. Pe Bălgrădean, care de sâmbătă până joi a văzut două meciuri în nocturnă fără să scoată un ban din buzunar, deși la centrarea șutată a lui Latovlevici ar fi avut timp să se caute în portofel și să dea și restul.
Și uite așa Steaua ucide toți balaurii dimprejur, lăsând-o pe Dinamo să-și numere răniții, iar pe Vamă și Răzvan să exerseze contraspionajul aflării formulei adversarului înainte de a ști ce poate și ce înseamnă propria echipă. Dumnezeu să ierte și campionatul, și Cupa! Le-a omorât Steaua pe amândouă, iar celorlalți le stau în gât pomenile de post.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER