În primăvară, 50.000 de oameni, ranforsați de calificarea cu Ajax, veneau s-o vadă pe Steaua cu Chelsea (fără Mourinho) și plecau bucuroși. Acum au fost 36.713. Puțin, foarte puțin. Probabil că restul de 13.287 au anticipat dezastrul. Sau poate că doar au simțit că Steaua nu mai e acea echipă în stare să alerge, să-l chinuie pe David Luiz și să-l bage în ședință pe Petr Cech.
După meci am audiat la declarațiile live o amănunțită prelegere a lui Mihai Stoica despre prezentul lui Chelsea. Din cunoștințele sale enciclopedice am aflat câte selecții are Schurrle, ce mare fotbalist e Ramires sau că David Luiz e cel mai bun fundaș din lume. De acord cu toate paginile teleenciclopediei, pe multe dintre ele le cuprindeau și modestele noastre cunoștințe de diletanți în fotbal. Numai că tot acest fir de aur țesut în jurul unei echipe care a luat bătaie cu Everton în campionat și cu Basel acasă în ligă nu făcea altceva decât să încerce să ridice atât cât se mai putea o campioană a României care fusese ghem de ață pentru Oscar, Mata și chiar și pentru Lampard, un bărbat între două vârste, la a cărui etate pe teren nimeni din lotul Stelei, în afară de Tatu, nu dă semne c-ar putea ajunge.
Chelsea era la fel de mare și-n martie, Ramires alerga la fel, iar David Luiz era și-atunci cel mai bun fundaș din lume, iar Schurrle, deși încă priza paracetamol în Germania, alerga la fel de iute. Steaua era însă alta, iar cei 13.287 au simțit asta. Când au venit peste 40.000 cu Vardar, n-au venit să vadă campioana Macedoniei, care ajunsese la București cu autocarul. Au urcat scările tribunei încrezători în Steaua, în jucătorii ei, în antrenorul ei, în forța ei. Acum sunt din ce în ce mai puțini pentru că această încredere începuse să se piardă și s-a pierdut și mai mult după carnagiul în direct pe care l-au suportat cei 36.713.
Cu Basel probabil că vor fi și mai puțini, chiar dacă boardul va invoca acea cauză națională a calificării în Europa League. Cum victoriile cu Boldea, Șeroni,, Acsinte (cam greu!) sau Marincean de la Bârsana nu atrag cine știe ce, e greu de crezut că oamenii vor mai plăti prețul a douăzeci de kile de carne pe un bilet la tribuna a doua ca să vadă încă un episod cu de-acum cunoscuții rătăciți în Champions League. Probabil că după Basel o să auzim ce antrenor de perspectivă e Murat Yakin, că pe Salah îl caută toate marile cluburi și că Streller e un mare golgeter, incomparabil mai mare decât Marincean de la Bârsana.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER