Ajax e numai una!

Finalul de meci de la Arnhem ne dă speranțe. Am văzut pe ecranul televizoarelor că se poate, că Ajax poate primi goluri și că fotbalul total, inițiat acum vreo 40 de ani de Rinus Michels și continuat de Ștefan Kovacs, mai e valabil doar cu referire la faza de atac.

În apărarea lui Frank de Boer, tocmai a lui, fostul fundaș, e destul loc să intre aerul, iar Vitesse s-a prins de asta. Totul pare să se fi dereglat de la eliminarea de etapa trecută a fundașului dreapta Van Rijhn. Belgianul Aderweireld a fost mutat în bandă, în centru a intrat Veltman, iar pe stânga Daley Blind nu ne-a prea adus nicicum aminte de ilustrul său tată. Străpungând cu privirea prin meciul de la Arnhem, parcă i-am și zărit pe Chipciu sau pe Adi Popa primind în spatele lateralilor olandezi! Dacă e o pâine de mâncat, acolo e!

Sigur că Ajax atrage mai mult decât a atras Twente anul trecut, iar motivul e simplu. Ajax e Ajax, a fost echipa copilăriei și a adolescenței multora dintre noi, nu neapărat doar pentru Cruyff și Neeskens, dar și pentru Johnny Rep, Rensenbrinnk, Van Basten, Kluivert, Seedorf și care or mai fi fost. Și, din păcate, n-a ajuns în România decât o singură dată, acum trei ani și ceva, când a jucat cu Timișoara.
Cu toate astea, românii au botezat mai multe echipe cu titulatura celei numite după legendarul companion grec al lui Achile. Povestea celor de la Ajax Botoroaga o aveți în aceste pagini. Am să recurg la alta, a unui alt Ajax de acum mai bine de treizeci de ani.

Cînd vii dinspre Sebeș spre Deva, vezi din mașină un deal cu formă de pâine coaptă pe vatră. Se numește Măgura Uroiului, iar satul de la poalele lui, Uroi. Ca să ajungi la el, trebuie să intri în Simeria, să treci Mureșul și imediat acolo, lângă pod, este, sau era în anii aceia îndepărtați, un teren de fotbal. De-o parte, Mureșul, în care mingea pica de mai multe ori și era scoasă cu prăjini. Pe marginea cealaltă, porumb, iar printre cucuruz, cum îi spuneau ardelenii, creșteau bostani.

Echipa din Uroi se numea Ajax și naiba știe prin ce divizie era. Sătească, Onoare, Promoție, n-are importanță. Juca în Cupa României, pe la un început de septembrie, când bostanii sunt copți să crape, iar adversară îi era Știința Petroșani, la care fusese mutat disciplinar, de la Jiul, Florea Dumitrache. „Mopsul” n-a jucat în acel meci, deși toată suflarea satului îl aștepta. Poate ca să se răzbune, un localnic a făcut o trăsnaie. A vopsit un bostan ca pe o minge de fotbal, iar la un aut, cu obiectul muncii scurs în porumb, a aruncat înapoi nu mingea, ci bostanul desenat cu hexagoane de ziceai că-i minge adevărată. Unul de la micul Ajax a cântărit noul balon în brațe, s-a prins imediat care-i șpilul, a făcut complice cu sprânceana și l-a aruncat în teren. Un adversar a sărit la cap, iar în secunda următoare bietul om vedea stele verzi! În jurul lui era doar zeamă, semințe și coajă, iar meciul se termina brusc din cauza acestei glume, proastă sau bună, greu de spus.

Dar acestea sunt Ajaxurile rurale, botezate de români de dorul fotbalului în haită. Ajaxul original e numai unul și e printre cele mai serioase și profesioniste lucrări din fotbalul mondial.