De câteva zile, colegii de la departamentul de Fotbal Internațional vă tot bat la cap cu noua Olandă. Vechea n-a făcut nici un punct la Euro 2012, noua apare cu greu la orizont. Au problemele lor, deși stau pe o bază solidă. De vreo douăzeci de ani, cam de la Detari încoace, tot auzim de reconstrucția Ungariei. E șantier, nu glumă, dar chiar și așa, printre mistrii, Ungaria tot ne e la îndemână.
De vreo cinci sute de ani și mai bine ne temem de turci. Mai nou, le venerăm fotbalul, unul care-și permite vedete de ultim moment ca Raul Miereles, dar unul care produce mai încet și mai puțin decât investește. Olandezii, ungurii, turcii. Cu ei ne batem la o calificare pe care încă nu ne e clar dacă ne-o propunem. Personal, Pițurcă și-o propune din orgoliu. Căpitanul Raț zice și el cam același lucru. Dinspre Federație ni se sugerează însă reconstrucția, ca și cum echipa națională ar fi vreun sit rural de acum două milenii, ale cărui pridvoare trebuie date din vreme în vreme cu baiț.
Nu, naționala nu se reconstruiește! Ea se reînnoiește mereu pentru că înseamnă o îngemânare a celor mai buni și a celor mai în formă jucători. Ea poate fi una în septembrie și alta la dubla de luna viitoare. Naționala nu presupune cumpărare și vînzare de jucători, ci doar selecție. De exemplu, neconvocatul și mult discutatul Sânmărtean poate deveni în octombrie omul care ne aduce victorii cu Olanda și cu Turcia.
A-ți propune reconstrucția nu e neapărat rău, numai că vine cam alăturea cu drumul. A nu-ți propune însă calificarea e fundamental eronat. Asta înseamnă a nu aborda fiecare meci cu gândul victoriei, adică o boare toxică sufocând ideea de fotbal.
Nu poți să te duci la Tallin și să zici că nu-ți dorești victoria. Pițurcă zicea ieri că dacă un egal vine după mai multe ocazii ale adversarilor, e bun și el. Dacă însă Estonia are o grămadă de ocazii la poarta ta, înseamnă că n-ai nicio șansă și niciun motiv să aspiri la calificare.
În mod normal, cu tot barajul pe care l-a jucat în toamna trecută, Estonia n-are cum și n-are de ce să fie peste România. Nu contează dacă joacă Mățel sau Luchin, Goian sau Găman, Lazăr sau Bourceanu. Cu toții provin dintr-o școală de fotbal în fața căreia Estonia n-are niciun motiv să emită pretenții.
O națiune poate exista doar vremelnic prin calificările cluburilor în grupe. Aceste performanțe ar putea da uneori o dimensiune falsă, pentru că, în ceea ce ne privește, dacă Steaua are prea puține influențe străine, CFR se definește și se pronunță în alte limbi decât româna. În schimb, echipa națională îți arată exact unde ești pe hartă, la ce longitudine a valorii și la ce latitudine a performanței te afli. Dacă nu credeți, luați exemplul Spaniei. Dacă Real și Barcelona au fost întotdeauna mari, acum, de când au alături o echipă națională de mare valoare, parcă sunt și mai mari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER