Deschizând site-ul oficial al Rapidului, te aștepți să găsești informații referitoare la greva jucătorilor, la data plății salariilor sau la momentul în care mult invocatul BabbyRapid va fi într-adevăr o echipă alcătuită din tineri, nu dintr-o formulă cu media de vârstă de vreo 29 de ani. Când colo, dai peste o elucubrație de comunicat, „Mizeria din sufletul dușmanilor”, pe care presa proletcultistă ar fi fost invidioasă. În centrul evenimentelor se află persoana domnului Taban, mai importantă în aceste zile decât salariile sau decât viața însăși.
Care mizerie? Care dușmani? ProSport a scris cu o zi în urmă că la meciul cu Pandurii, în loc de doisprezece copii de mingi ar fi trebuit să fie doar patru, și că micuții sunt răsplătiți pentru asta cu câte o banană și o sticlă cu apă. Plus că ordinul acestei drastice reduceri de personal auxiliar juvenil ar fi venit de sus de tot, adică de la domnul Taban, pentru că în aceste momente la Rapid mai sus de domnia sa nu există nimeni. Aprigul comunicat înfierează ziarul, îl trece în genul celor mondene și îi sugerează schimbarea profilului spre publicațiile de umor, totul într-o retorică pe cât de naivă (afirmații de tipul „minți bolnave”), pe atât de lipsită de logică. Se spune în compunerea giuleșteană că dl. Taban n-ar fi fost prezent la ședința tehnică a partidei, dar nimeni n-a pretins c-a fost, ci că doar s-ar fi propus o economie importantă la buget prin reducerea unor cheltuieli care nu depășeau 50 de lei. Ca să-și argumenteze încercarea literară, autorul nesemnat al acestei Miorițe de cale ferată a încheiat apoteotic, anunțând retragerea acredintărilor ziarului începând de la meciul cu Steaua. Încă o economie la buget, pentru că tipărirea respectivelor cartonașe ar mai fi costat probabil câțiva lei, iar la vreme de insolvență orice firfirel e important.
În plin aplomb literar și în plin război cu ei înșiși, celeștii prozatori din Giulești au bătut în retragere. După ce-au lăsat comunicatul pe site două-trei ceasuri, către seară l-au retras, probabil să nu-l plouă, că afară se făcuse urât de tot. Apoi l-au pus la loc, să-l ude ploaia. Dacă au vrut să se joace de-a retrasul acreditărilor, sunt de înțeles. Dar îi anunțăm că vom fi acolo la meciul cu Steaua și că n-avem nevoie de banane. Dați-le copiilor, că noi ne-aducem de acasă! Și căutați-vă dușmanii acolo unde sunt, nu în altă parte. Cât despre mințile bolnave, noi încă nu ne-am pus gaj rațiunea la masa credală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER