Într-un singur punct au dreptate, nu doar acționarii, ci toți oamenii zdraveni la cap care au văzut meciul. Arbitrajul belgianului Boucault, cu accent pe prima silabă, a dezavantajat clar pe Dinamo, dar asta e doar o parte a discuției, foarte importantă, dar nu singura.
Cealaltă parte, importantă și ea, de-abia aici începe. Fără să fie în cea mai fericită seară a ei, Steaua a dominat clar, ceea ce înseamnă că în acest moment e mult peste Dinamo. Adică are jucători mai buni, deși dl. Badea a spus înainde de derby că nu e așa. Dar e cam așa. Și-atunci? Atunci, ca să nu se vadă că acționariatul unui club cu blazon și cu tradiție investește la nivel de liga a doua, se lansează petarde că nu știu care jucător abia aștepta să facă penalty. Adică trupa e bună, dar unii băieți au probleme morale și de-aia bate mereu Steaua, de vreo trei meciuri încoace.
Realitatea e că, fără câteva excepții, Dinamo e o garnitură modestă, care pe deasupra mai e și antrenată prost. O echipă care stă în apărare un meci întreg, dar ia golul decisiv pentru că e prinsă cu apărarea prea sus, la 1-1, când mai erau de jucat doar 10 minute. În asemenea situații, când vezi că te-ai și prăbușit fizic, stai pe două rânduri, strâns ca ariciul și nu e nici o rușine să bubui mingile, că oricum la capitolul estetică ești corijent de la începutul sezonului.
Ca Dinamo să poată bate Steaua și să înceapă să existe, acționarii nu mai trebuie să se bată în piept cu două trofee norocoase câștigate anul acesta, ci e nevoie să aducă jucători pe care să-i poată pune lângă cei puțini care sunt la un nivel rezonabil și trebuie să găsească un antrenor dedicat și priceput, care să nu le bage pe gât ruine afro-honduriene. Pentru toate acestea e nevoie de bani, de treabă bine făcută, de pricepere la fotbal și de comunicare la nivelul lojei oficiale. Așa e pe lumea asta, copilul se joacă, popa citește în biserică, valurile vălurește, malurile mălurește. Iar acționarii acționează, adică dau bani și conduc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER