De ce strigăm DEMISIA?

Pentru că e cald, pentru c-am întârziat cu rata la bancă, pentru că nu ni s-a mai mărit salariul de patru ani, pentru c-am dat bani pe bilet și am găsit sub așezător un scaun plin de praf, iar în fața ochilor un gazon peticit și plin de hârtoape.

Pentru că nu e Mutu, pentru că Marica n-are echipă de club și nu poate juca decât șapte minute, pentru că Tamaș a avut nopți lungi și nu-i mai stă mintea la fotbal. Pentru că Bourceanu are ce are și nu joacă, pentru că Găman e în echipa de start, pentru că Mățel, chiar dacă se mișcă neașteptat de bine, n-are valoarea lui Dan Petrescu sau Contra.

Pentru că am citit în ziare că Piți e selecționerul cu cele mai multe meciuri pe bancă, tocmai l-a depășit pe Nea Puiu, pentru că tot el, Piți, a îndrăznit să se ia cu Reghe, pentru că tot el, Piți, se încăpățânează să nu dea jucătorilor punguțe, ca neamțul ăla de pe banca Stelei. Pentru că ne plictisim, pentru că ne enervează Arena Națională cu numai șase mii de oameni, pentru că-l vedem pe Lato făcând prostii, pentru că Alexe nu intră nici măcar o secundă. Strigăm DEMISIA pentru că așa se strigă de obicei la 1-1 cu Slovacia, când mai sunt câteva minute și vedem că, de fapt, echipa națională s-a stins de la pauză, cam de când a ieșit Maxim și-a intrat Grozav. Care ne enervează și el, pare că i se cam rupe, și-atunci automat uităm golul lui de la Arnhem și ne aducem aminte de penaltyul bătut la zeflemea cu Pandurii. Și normal că strigăm  DEMISIA! Dacă ne întreabă cineva concret de ce, ne e lene să înșirăm toate aceste frânturi de gând, și ridicăm aiurea din umeri.
Cu Ungaria și cu Turcia nu mai e timp de demisii. Mai sunt trei săptămâni, am amânat, ca nimeni alții, o etapă de campionat ca să jucăm măcar cu 5-6 titulari care vin din străinătate. Totul pentru front, totul pentru victorie, totul pentru baraj. Teoretic, se poate, nici ungurii, nici turcii nu sunt cine știe ce, i-am avut în mână la ei acasă și ne-aducem aminte că de-a lungul istoriei  palmaresul e de partea noastră, fie că i-am întâlnit la Posada, fie la Rovine, adică tot pe terenuri proaste. Și-atunci, la acele meciuri, nu ne aducem aminte să fi strigat cineva DEMISIA!