Când am spus, acum doi ani și jumătate, că Messi face ce vrea din noi, am avut dreptate. Atunci n-a mai venit la București să inaugureze Arena Națională, acum mută derby-ul Steaua-Dinamo pe Ghencea!
Știți deja, clasicul din 1 martie a fost dislocat din locul său tradițional și programat pe stadionul din Drumul Taberei, pentru ca gazonul arenei Primăriei să n-aibă de suferit. Decizia e o luare la mișto din partea edililor, dar și din partea unora dintre chiriașii lor de nădejde, cei de la FRF.
În viziunea celor de la ALPAB, ramura desprinsă din Primărie care în afară de lacuri se ocupă și de Arenă, dar și în viziunea FRF, ghetele steliștilor și dinamoviștilor ar afecta iarba, punând în pericol călcătura lui Messi și a cui o face parte din echipa României. Adică dacă joci pe 1 martie, e posibil să n-ai un teren bun și pe 5 martie. De sâmbătă până miercuri nu se pot pune brazdele la loc, nu se poate zvânta suprafața! Dar acoperișul? De ce nu s-ar disputa și derby-ul, și partida cu Argentina cu acoperișul tras? Probabil pentru că ar trebui tras de două ori, iar asta presupune costuri suplimentare. Că dacă-l tragi pe 1 martie și-l lași tras până pe 5, se poate usca iarba!
În Spania, Atletico Madrid are meci de campionat pe 1 martie, iar pe 5 se joacă pe Vicente Calderon amicalul Spania-Italia. În Anglia, pe Wembley, se dispută finala Cupei Ligii sâmbătă, iar apoi, miercuri, meciul cu Danemarca. ALPAB-ul Coroanei britanice își vede de lacuri și n-are nimic împotrivă, după cum nici oficialii lui Atletico n-au. Nu se mută meciul lui Simeone undeva la țară, cum nici finala Cupei Ligii nu e dusă în alt loc decât acolo unde se joacă ea de când lumea și pământul.
La noi, mutându-se derby-ul pe Ghencea, pierde toată lumea. Steaua, că în loc de 50.000 de spectatori va avea doar jumătate din ei. ALPAB-ul, că nu mai încasează încă o chirie de la Steaua. Spectatorii, că în loc să vadă meciul în condiții civilizate, cu acoperiș deasupra, se vor cocoța, sub cerul liber, pe scările roase de vreme din Ghencea și se vor așeza pe acele scaune care datează din vremuri imemoriale, de pe care i-au aplaudat cu ani în urmă pe Didi Prodan și pe Adi Ilie. Doar poate că de-aia s-au dat vreo 200 de milioane de euro din banii publici pentru noul stadion, ca să vedem derby-urile în ctitoriile PCR din 1974!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER