Despre regi și oameni de rând

În ceea ce-l privește pe Hagi, mereu m-am ferit de apelativul de rege. Am avut și încă am senzația că titulatura conține ascunzișuri peiorative, cotloane de ironie sau măcar de spinare aplecată în fața cuiva. În modesta mea opinie, regii sunt cei de viță nobilă, născuți să domnească peste popoare. Doar aceia. Ceilalți poartă denumiri comerciale și inutile, fie că e vorba de regele fotbalului, regele manelelor, regele mezelurilor, regele sexului și cine mai știe ce alți regi. Sunt atâția regi câte ramuri de activitate, ba pot exista și regi pe subramuri, putându-se vorbi de regii mezelurilor vrac sau de regii mezelurilor cu amănuntul.

Românii i-au pus lui Hagi eticheta de rege destul de târziu, cam după Campionatul Mondial din America. Până atunci, în ochii compatrioților el trecea drept un fotbalist foarte bun, drept cel mai bun fotbalist român, dar nu era rege. Rege a devenit nu neapărat după ce-a scos oamenii în stradă, ci după ce ziarele acelor timpuri și televiziunile din acele vremuri au răscolit în magazia cu epitete și au găsit unul de-o banalitate revoltătoare și de-un simplism îngrijorător.

Azi, de ziua lui, ne aducem aminte de acei ani ai lui Hagi. Era cu totul altfel decât cel de azi. Nu neapărat mai tânăr și mai neexperimentat în viață, cât copleșit de povara acelei caracterizări. Regele în sus, regele în jos și așa mai departe. Această gratitudine necondiționată îl transformase într-un tip destul de dificil pentru presă, uneori ursuz, alteori imposibil de găsit cu săptămânile sau lunile, alteori agresiv sau năzuros în discuții, inclusiv in cele televizate, nepregătit să care cu el gloria pe care mediul înconjurător i-o punea în cârcă.

Au trebuit să treacă ani și ani până când Hagi a redevenit acel Gică dinainte. Despovărarea de titlul nobiliar atașat numelui său s-a făcut cam după mult prea scurtul său mandat la Steaua, curmat nemeritat, cum bine ne aducem aminte. De atunci probabil că și-a dat seama că gloria îl apăsa prea tare și că traiul printre greutățile sale și ale celor din jurul său e de multe ori dificil, dar e omenesc, pentru că se compune din trăiri asemănătoare cu ale celorlalți.

De atunci a luat-o de la lingură cu Academia, de atunci s-a făcut manager, a învățat să finanțeze și să facă bani din fotbal, de atunci a redevenit comunicativ, pentru că vorbește și are multe de spus nu doar despre el însuși și cariera sa extraordinară, ci despre tineri care învață fotbalul, despre fotbaliști care cresc și despre o echipa sa care se zbate să rămână în prima ligă în competiție cu alte echipe la fel de apăsate de griji.
Studiați-l atent pe Hagi și observați că nu e genul acela de narator emoțional care să rememoreze cum a bătut el cutare lovitură liberă în urmă cu douăzeci de ani! În schimb e în stare să povestească despre un fundaș dreapta găsit la Titu sau despre un vârf descoperit la Babadag. Sunt chestiuni care nu definesc un rege, ci un om care muncește pentru ziua de mâine.