Deșteaptă-te române în altă limbă

Deja discuțiile cu privire la dispariția lui Pițurcă de pe această planetă au devenit plictisitoare. Publicul, doritor de vinovați și de sânge nu-l mai vrea, iar ziarele și televiziunile se fac de fiecare dată ecoul publicului, abandonând judecata rațională în favoarea judecății comerciale.
 
Dacă tot va fi ca Pițurcă să plece, deși contractual îl leagă de glie încă doi ani, tot mai multă lume, plictisită de nesfârșitele proceduri românești, își dorește un chip de altă nație pe banca primei reprezentative. Nu e nimic nou, modelul se practică la scară largă, jumătate dintre echipele calificate pentru Brazilia sunt conduse de antrenori străini, iar pe noi ne-a eliminat Grecia în frunte cu portughezul Fernando Santos.

Nu mai suntem acum 150 de ani să-l aducem pe principele de Sigmaringen care să devină Rege, să ne electrifice, să ne asfalteze, să ne lase căi ferate și să ne scape de păduchii din bărbile până la brâu. E altă activitate, fotbalul, și e și alt mileniu.

Variantele de antrenor străin sunt în linii mari cam astea două. Un nume mare, mare de tot, gen Capello la ruși, dar o asemenea persoană e extrem de costisitoare, iar o Federație necalificată de atâta vreme la un turneu final nu-și poate permite să dea măcar 5-6 milioane de euro pe an selecționerului. Ar mai fi antrenorii ceva mai ieftini, dar care cunosc peisajul, au antrenat pe la noi, ne știu metehnele și comportamentul. Așa e Fernando Santos, care înainte să ia echipa națională, a petrecut câțiva ani la cluburile grecești. Însă nici aici nu stăm prea bine. Zenga s-a calat pe lumea arabă, Mandorlini e în Serie A, iar neadaptatul la Vaslui Lopez Caro s-a adaptat imediat, cu dorada și linte cu tot, în Arabia Saudită, la echipa națională, unde prinții în țoale albe îi dau, din ce am cercetat, vreo trei milioane de dolari pe an.

Ne mai rămân variantele fanteziste. Vreun fost mare jucător tomnatic, ca Matthaeus, care s-a ales cu câte o nevastă cu 30 de ani mai tânără și cu câte un plod din mai toate capitalele est-europene prin care a avut loc de muncă. Să vedem atunci dacă e mai bine să nu te califici plătind două milioane unui străin sau să încerci să te califici dând o sumă decentă, căteva sute de mii, unui român.