Am văzut echipa Petrolului plecând de la hotel spre stadion. Ca să ajungă la autocar (mai contează oare că e colantat cu galben-albastru peste însemnele alb-negre ale lui U Cluj?), fotbaliștii au trecut printr-un culoar viu, însuflețit de dragostea suporterilor. Oare unde în România jucătorii mai sunt petrecuți cu încurajări în drumul spre arenă? În mod normal, atunci când agenții de pază fac cu greu față mulțimii care vrea să te atingă ți să te încurajeze, te încarci pentru zece vieți iar pe teren te descarci tot ce ai mai bun.
Cu Steaua, Petrolul a descărcat pe gazon chestiuni obișnuite, ale unei echipe obișnuite. Un stadion neobișnuit pentru România, un public extraordinar, poate cel mai în formă public românesc acum, în octombrie 2012, primesc în dar banalități. Petrolul ediție 2012 e o echipă corectă, clasică, așezată, fără nimic special. O echipă medie spre bunicică, mult sub cota de extraordinar pe care o cere o asemenea ambianță. Petrolul 2012 e o echipă înceată, care în fața Stelei a devenit și mai înceată în momentul în care l-a ascuns pe țiparul magrebiano-francez Boudjema undeva printre niștemijlocași centrali au relanti, ca să fim pe înțelesul lui Damien. A încercat să facă prin trei oameni, Boudjema, Marinescu și Cristescu, treaba unuia singur, suspendatul Mustivar. Soluția era pe bancă, se numea Hoban și putea substitui prin propria-i persoană absența căpitanului Sony.
Iarăși e dificil de înțeles cum pe benzi în locul unor jucători ușori, ca Boudjema sau Grozav, au apărut semigreii Oprița și Hamza. Ambii utili, pe rând sau separat, acolo în față, lângă Bokilla sau puțin în spatele lui. Când ești Hamza și joci în stânga, iar Giulherme nu urcă mai deloc, ești sortit pieirii. Lucru valabil și pentru Oprița în raport cu Achim.
Petrolul de astăzi se compune din cei care au însoțit autocarul de la Cluj, clasat anul trecut spre mijliocul clasamentului și definit de o lentoare funciară și bătrânească. Dacă nu credeți, uitați-vă la Prince Cristea, măsurați-i pașii și vă veți lămuri. Eșantionul doi e reprezentat de cei care au scăpat la muștață de retrogradare cu Petrolul, iar eșantionul trei de lipiturile de atlas geografic ale verii, care cuprind întreg planiglobul, din Haiti până-n Republica Centrafricană. În fine, în eșalonul patru îl găsim pe Geraldo, singurul exponent al calității autentice din întreaga echipă. Culmea, el a venit la sfârșit, după ce rafturile proiectului erau deja conturate și se aștepta doar așezarea proviziilor pentru toamnă.
Să nu fiu înțeles greșit. Actualul clasament, care dă Petrolul pe locul 9 e ușor nedrept. Poziția corectă e cam de locul șase sau șapte, ceea ce pentru o echipă abia asamblată nu e chiar dramatic. Dar acel public și acel stadion nu se vor mulțumi niciodată cu atât și mai ales nu vor înghiți la nesfărșit această peltea dulceagă care de lentă ce e, abia alunecă pe gât.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER