Era undeva departe și demult, iar cei care umpleau gradenele de pe 23 August sau sunt bătrâni, sau foarte bătrâni, sau nu mai sunt decât în amintiri. Veneau de la 80.000 de oameni în sus, niciodată până când s-au pus scaune, adică până spre 1990, capacitatea Marelui Stadion nu s-a știut cu exactitate. Nu criticați majusculele M și S, sunt complet reale. Așa scria pe troleibuzele care mergeau spre arenă: 92. Universitate – B-dul Marelui Stadion.
Întotdeauna Steaua-Dinamo sau Dinamo-Steaua se disputau în vedetă. În deschidere erau Rapidul, Sportul, Progresul, cine se nimerea. Uneori, când încă nu se începuse plata datoriei externe, se aprindea chiar nocturna, iar meciurile erau împinse în întuneric. Spectatorii își făceau torțe din ziare, se bea bere în sticlă de sticlă, sus pe coronament sfârâiau grătarele, printre rânduri trecea celebrul Iliuță cu semințe, dar și zeci de subalterni ai acestuia, specializați pe aceeași activitate care în anii de-atunci nu însemna neapărat evaziune fiscală.
Pe teren erau foiletoane de neuitat, cu jucători care meritau mult mai mult decât au obținut. De o parte, tehnica și inventivitatea Stelei, cu Iordănescu, Dumitru, Marcel Răducanu, de cealaltă, rigoarea nemțească a lui Dinamo, cu Dinu, frații Nunweiller sau cu eficiența lui Dudu Georgescu. Sunt greu de uitat un 3-3 în 1975 sau un 5-2 pentru Dinamo un an mai târziu. Cine nu crede, poate să arunce un ochi pe Youtube, să vadă cum dribla Marcel sau cum sărea Dudu la cap.
Prin 1977, odată cu retrogradarea Rapidului, cuplajele s-au întrerupt. Oficial, fiecare echipă bucureșteană dorea să-și valorifice terenul propriu. Neoficial, pe Marele Stadion erau o grămadă de spectacole omagiale dedicate Daciadei și lui Ceaușescu. Gazonul se stricase îngrozitor, într-atât cât și rugbyștii și-au mutat victoriile constante împotriva Franței pe Giulești.
Joaca s-a reluat în 1983, întâmplător sau nu, concomitent cu repromovarea Rapidului. Au fost încă vreo doi ani memorabili, cu tribune arhipline, cu galerii din ce în ce mai greu de ținut în frâu. Probabil că acesta a și fost motivul renunțării. Pe gradenele de lemn ale arenei suiau grupurile de suporteri dinamoviști, steliști, rapidiști, cam câte 20.000 de fiecare. Nicio jandarmerie contemporană și nicio companie privată de pază înarmată până în dinți nu și-ar asuma astăzi un asemenea risc. Era greu și pentru Miliția deceniului nouă, mai ales că nemulțumirile creșteau, în case era frig, iar rafturile magazinelor rânjeau goale-pușcă.
Astăzi, cuplajele n-ar mai fi posibile, pentru că au rămas pe prima scenă doar Dinamo și Steaua. Dar parcă Marele Stadion la care ajungea troleibuzul de odinioară, botezat acum Național Arena, ar fi meritat acest derby de Mărțișor, cu riscul de a mai clătina o brazdă-două din calea lui Messi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER