La 53 de ani te apleci mult mai greu ca la 27, la Sevilla. Atunci, avea aproape jumătate din vârsta de-acum. Probabil că și măcar vreo 30 de kilograme mai puțin. Picchi Alonso, Pedraza, Alesanco și Marcos au șutat degeaba. Între timp, în ani, a mai primit o grămadă de șuturi pe care a reușit să le pareze, plonjând de fiecare dată cu curaj, când în dreapta, când în stânga.
Ieri, încă un șut pe colțul din stânga, cel cu inima. Ca și la Sevilla, a prins, a aruncat mingea în sus și a zbughit-o spre trofeu. De data asta, trofeul a fost propria sa viață. Ca și atunci, iarăși se poate spune că e finalist, a câștigat Cupaaaaa!!!!
Nu e nici o pușcă a lui Nicușor Ceaușescu, nu e vorba de nici o legendă țesută la coadă la gheare de pui în întunericul anilor optzeci. E vorba doar de inima unui om trecut de 50 de ani, care acum pare mai preocupat decât în tinerețe. De câțiva ani, de când e la Steaua, Duckadam se consumă enorm. Cine-l întâlnește în studiourile televiziunilor de sport, îi află imediat zbuciumul. Teoretic e președinte de imagine și n-ar trebui decât să se plimbe dintr-un avion în altul și dintr-o lojă oficială în alta. Practic, Helmuth absoarbe și combustionează în pieptul său uriaș toate problemele Stelei. Se consumă la fiecare eveniment, transpiră la fiecare meci, încearcă să-i împace pe toți. E un zbucium care nu se vede, dar cine‑l cunoaște își dă seama că atunci când strivește țigară după țigară în scrumiera de la intrarea în studiou, odată cu chiștoacele ar vrea să strivească și toate necazurile care nu dau pace echipei.
Helmuth Duckadam se consumă atât de mult pentru că e un om bun, fără gânduri viclene, genul de om cu sufletul mai mare decât trupul. Când sufletul nu mai are loc în trup, așa se întâmplă. Te ia mai întâi o înțepătură în mâna stânga și apoi ajungi să mai aperi un penalty. Fă-te bine, uriașule, te așteptăm în platou!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER