Florența maxima

Când vă aruncați ochii peste aceste rânduri, niște oameni trecuți de vârsta a doua iau la pas dalele vechi de peste cinci sute de ani ale străzilor florentine, trec prin față pe la Palazzo Vecchio, aruncă un ochi dincolo de podul de piatră peste Arno și se așază la una din sutele de cafenele din zonă. Mai ții minte, Cami? Pe-aici am trecut și atunci, parcă umbrelele erau aceleași…Da, Sorine, tu erai brunet și creț, aveai blugi evazați, cămașă cambrată, pantofi lucioși și șosete albe. Tu, Roșule, erai roșcat și pistruiat,că de-acolo îți vine numele, ți-era cam frică de Bertoni, dar ai jucat extraordinar contra lui.  Și ce ne-a scos atunci Silvică, zbura din bară în bară, speriat că ai noștri vroiau să-l aducă pe Duckadam, care încă era la UTA, nu ajunsese la Steaua. Da, și Costică, fie-i țărâna ușoară, ce semeț era, și ce poante făcea Zoli… Parcă ne-am luat atunci câte un video, ceva cafea….
Ei sunt. Mai mulți componenți ai Craiovei Maxima au plecat ieri la Firenze cu delegația Pandurilor. La 31 de ani de când au eliminat Fiorentina lui Passarella, Cîrțu, Cămătaru și ceilalți au prilejul de a revedea locurile unde au triumfat în tinerețe. Oameni intrați în a doua jumătate a vieții, oameni cu destui bani ca să poată vizita Italia, Florența și toată lumea pe propria lor cheltuială, au privilegiul de a merge acolo ÎMPREUNĂ‚. E un gen de turism acela cu nevasta și alt gen acela cu coechipierii de odinioară. Pe Irimescu nu-l mai vezi cu burtă, ci sprinten ca atunci, Cămătaru, deși a albit de tot, îți apare tot chipeș, ca în anii în care lua apărările târăș, oprindu-se în poarta adversă.

Probabil că se vor găsi moraliști nechemați care să spună că e o fanfaronadă, o risipă financiară a unui club etatizat, aflat sub lupa procurorilor. Când polițiștii cară carnea de cerb și de iepure din frigiderul lui Condescu, uite de ce le arde lor, să plimbe niște bătrânei în Italia! Vor fi mulți care vor spune asta și poate peste ceva vreme aceste cheltuieli cu cafeaua lui Nae Ungureanu și cu apa plată a lui Irimescu se vor regăsi sub carioca vreunui procuror sau sub aplombul filipic al vreunui editorialist cu cromozomi principiali.

Dar Craiova Maxima la Firenze e un gest de suflet al Pandurilor și-atât. Un omagiu al oltenilor mileniului trei față de oltenii de glorie ai mileniului trecut. Atunci, în 1982, probabil că Marin Condescu era vreun tânăr miner de frunte, Eugen Pîrvulescu dădea bac-ul, iar liceeanul Cristi Pustai asculta Cenaclul Flacăra la galenă, sub plapumă, printre rime împerecheate și ecuații diferențiale. Oaspeții lor de astăzi erau idolii lor de-atunci, iar gestul de a-ți invita idolii de odinioară la performanța de acum nu e incriminat de niciun cod penal. E doar lăudat de suflet.