S-ar putea ca olandezii, care ne-au arătat cu Ungaria că sunt oameni serioși, să fie serioși și la Istanbul. Adică să nu piardă, ceea ce ne-ar ajuta enorm. După cum, rămânând serioși și luptându-se, s-ar putea să cedeze oboselii și presiunii sonore și emoționale a peste 50.000 de turci.
Noi s-ar putea să-i batem pe estoni cu unu, doi sau patru la zero. Bine ar fi să-i batem cu cinci, dar e destul de greu, mai ales că ei s-ar putea să vină tocmai cu țelul ăsta. Să nu ia cinci. Oricâte, două, trei, patru, dar în niciun caz cinci.
E rău că am ajuns să depindem de alții, dacă făceam măcar un punct acasă cu turcii stăteam liniștiți acum. Dar suntem aici, în această situație, și trebuie să ne ducem crucea. Și e foarte important să ne-o ducem dreaptă, indiferent ce s-ar întâmpla. Adică să câștigăm cu Estonia, să lăsăm o imagine rezonabilă de final și să ne respectăm condiția de țară seioasă, de fotbaliști serioși, de suporteri serioși.
Putem face asta câștigând obligatoriu contra balticilor, pentru că în 99 de situații din 100 România trebuie să bată Estonia. Dacă vom ajunge la baraj, trebuie să luptăm și acolo, iar dacă vom ajunge la Mondiale, să nu ne mulțumim cu atât și să încercăm și în Brazilia să răzbatem cât mai departe. Nu trebuie să ne propunem titlu mondial, semifinală, sfert și așa mai departe. Ci doar să ne prezentăm demni și să transmitem că noi, cei în galben, însemnăm România.
E posibil însă să nu mergem nici la baraj și automat nici la Mondiale. Nu e bine, dar nici capăt de drum nu e. Acest rău pus la urmă, nu înainte, trebuie să însemne începutul unui drum nou, care să ne ducă până la urmă la alt Mondial. Dacă nu acum, la 16 ani distanță, măcar la 20, la 24 sau la câți or fi. Generația copiiilor noștri, născuți după anul 2000, merită și ea nopțile noastre de la Pasadena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER