E corect titlul, e vorba de Cupă, deși primele două litere coincid. Și e vorba de gura care a mușcat, nu de vreo gură care ar fi vorbit prostii. Gura lui Bornescu, firește. Portarul dedulcit la tegumente umane într-un moment nepotrivit, cu trei zile înaintea de finala Cupei, pe care o ratează din cauza acestui atavism nereprimat.
Nu că alte dăți, când nu bate la ușă nicio finală, ar fi indicat să deguști epiderme. Nicidecum! De câteva secole se militează însuflețit pentru eradicarea oricărei forme de comportament antropofag. La Mircea Bornescu nu e vorba de canibalism, ci de sângele său care ajunge rapid și, din păcate, necontrolat, la temperatura de fierbere. În multe opinii, Mircea e printre cei mai buni portari din campionat. Dacă are importanță opinia personală a autorului acestui text, atunci e chiar cel mai bun, deși selecționerii l-au cam ocolit. Dar aici nu e vorba de valoare, ci de stăpânirea de sine. De ținerea sub control al acelui moment de încandescență, cu riscul de a-ți mușca propria buză până la sânge, în nici un caz brațul adversarului.
Anul trecut, tot cam prin mai, tot Bornescu îl lua pe Cadu la pumni și declanșa toată acea nebunie de la Cluj, pe seama căreia mulți spun că s-ar fi decis campioana. E clar, omul nostru, în ciuda calităților, în ciuda vârstei de 33 de ani, care definește mai degrabă firi cumpătate decât efervescente, a rămas un adolescent al sprinturilor din careul său până la orice focar de conflict de pe teren, chiar și de pe planetă. E păcat pentru el și e păcat pentru Petrolul. La finală, în poartă va fi Hamutovski, iar Bornescu va sta în tribună. Fără botniță, că nu e un sălbatic. Dar cu a mia clipă de regret din viață că nu și-a pus gheață în vene, pentru ca sângele să nu-i mai clocotească atât de tare încât din el să se evapore rațiunea.
Cunoașteți-l îndeaproape pe Bornescu și o să vedeți că în general nu e băiat rău și în principiu nici nu mușcă! Decât o dată în viață, înaÂintea celui mai important meci al carierei sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER