Mi-e clară în amintire aproape fiecare clipă din ziua aceea, începută cu ședința de sumar a numărului 2 din ProSport, cel din 3 iulie. Primul număr, cel de pe 2, se vânduse aproape subversiv, deși tirajul, în plină vară și în extrasezon, depășea cu mult cifrele de astăzi de după un meci al Stelei în Europa.
De-atunci, din acea zi care a luat startul la 9 dimineața cu ședința de machetă și s-a încheiat târziu în noapte la Keoke, pe malul lacului, cu o petrecere cu câteva sute de invitați, s-au scurs aproape 5.000 de numere, dintre care măcar la jumătate am mâzgălit foaia cu sumarul din fața mea. Tot de atunci, aproape în fiecare zi am trăit cu preocuparea de a scrie ceva, cu teama că nu mă voi face înțeles așa cum aș fi vrut și cu credința că de sub tastatură îmi va ieși un produs rezonabil, la înălțimea ziarului care a revoluționat modul de a privi lucrurile în presă.
În toate aceste zile de ieri scurse din 2 iulie 1997 încoace am enervat pe câte cineva. Chiar și atunci când lăudam o persoană, cu siguranță că le enervam pe altele, care îl pizmuiau pe cel lăudat. Dar în toate zilele scurse de atunci am fost convins că fac exact ce trebuie, cu orice risc.
De fapt, asta a fost ProSport încă de la început. Ideea de a face totul în presă, cu orice risc. Pe parcursul anilor am răcit relațiile cu mulți pe care-i consideram apropiați, mi-am conservat puțini, dar statornici prieteni în sport și în fotbal. M-am trezit cu ideea de a fi aflat imediat ce e nou și nu m-am culcat înainte de a fi sigur că stăpânesc informațiile apărute în ultimul moment. Chiar și în anul și jumătate în care am lipsit din presă mi-am păstrat aceste reflexe și probabil că mi le voi păstra mereu, indiferent dacă voi mai scrie sau nu.
Am ajuns acum decanul de vârstă și de experiență al unei echipe tinere, harnice, dar greu încercate de momentele grele prin care trece presa scrisă. Probabil că dacă în 1998 sau în 1999 era criza de-acum, încercam altceva și nu mai eram veteranul de astăzi. Marea satisfacție ar fi ca un text precum acesta să poată fi scris, tipărit și trimis la chioșcuri și peste alți 16 ani, în 2029, să zicem. Abia atunci va fi apreciată cum trebuie ziua de ieri, 2 iulie 1997.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER