Steaua a săpat din greu toată seara, a arătat mai slabă și mai costelivă decât Basel, dar are marele merit de a se fi dus la final, cu furie, către poarta elvețiană. Într-un meci de la care se spera foarte puțin, după marea prostie făcută de Latovlevici, s-a reușit un prim, mic și nesperat punct. Din păcate acest 1-1 nu ne va duce nicăieri, Chelsea și Schalke par deja în primăvară, iar Basel mai are nevoie de un egal acasă pentru Europa League. Asta dacă nu cumva Steaua va învinge în Elveția și va da toate calculele peste cap.
Steaua trebuie apreciată pentru iureșul din final și certată pentru restul meciului. Mai mereu Basel părea cu un pas înaintea lui Piovaccari, a lui Popa și mai ales a lui Tatu, pe care, până la gol îl vedeam bifând încă un meci în Ligă și-atât.
Merită apreciat acest egal ca un start spre apartenența la această competiție, cu care campioana României nu prea avea să aibă puncte comune. Și merită accentuată ideea că dacă Steaua ar avea o competiție internă decentă, fără adversari de paie și arbitraje penale, probaibil c-ar fi mai puternică în Ligă.
În acest moment, s-ar putea mai mult doar printr-un noroc chior sau prin înrolarea grabnică a lui Puțanu în echipa lui Basel. Altfel, aceasta e dimensiunea, acest 1-1 pompieristic, de final, cu hei-rup și cu elan.
Nu stăm să calculăm posibilități, ci rămânem contemplativi că atâta putem. Contemplativi și absenți, cu o campioană înconjurată de tribune pe jumătate goale și petrecută cu destule huiduieli până la declicul egalizator din final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER