Nu e greșit titlul, e corect! Dacă-l schimbăm pe „n” cu „r”, Martinovic devine Martirovic. Soartă de soldat sârb picat pe front, destin de erou de care n-are nimeni nevoie. Sau, mai corect nu mai are. La final de sezon, Novak apare pe o listă a indezirabililor pe care s-a mai aflat, dar a scăpat cu zile, prin diverse miracole. Față de Dumitraș, Rocha, Tibi Bălan și Machado Steaua are, pentru fiecare dintre ei, argumente solide în teoria despărțirii. Față de Martinovic n-are, chiar dacă și le caută.
La un moment dat, în campionatul trecut, Novak avea mai multe goluri marcate decât atacantul Tatu. Tot el a sângerat la Napoli, tot el s-a luptat la Ploiești, tot el a băgat capul în ghetele adverse de câte ori a fost nevoie. Dar tot el a comis și o mare eroare, aceea de a fi refuzat să joace fundaș dreapta. Așa ceva nu se face, nimeni nu s-a născut stoper, vârf sau jucător de bandă, e neprofesionist să refuzi un post și e nepermis să persiști în această eroare.
Dar Martionovic s-a trezit la timp, a jucat fundaș dreapta când i s-a cerut și doar arareori stoper, așa cum îi place. De multe ori n-a jucat deloc, e greu să intri în primii 11 când Georgievski e valid, când există varianta cu Chipciu retras în dreapta, când Gardoș revine, când Chiricheș e Chiricheș, când mai apare și Szukala. Dar fundașii au viața lor, spre sfârșit de sezon în dreptul titularilor se adună cartonașe și e mană cerească să-l ai pe unul care intră fie în dreapta, fie în centru și dă totul din el. Așa cum a făcut-o și la Copenhaga, când a intrat și s-a descurcat onorabil într-un moment când Stelei îi era extrem de greu după eliminarea lui Tănase Sigur că există ispita Rui Duarte, dar rapidistul în cauză e doar fundaș dreapta, pleacă des și se întoarce rar, plus că are o vârstă și chiar un început de burtică.
Mai e și ecoul pe care viața și opera lui Martinovic îl trimit în peluză, adică încă un motiv pentru înalții dregători ai Stelei de a se mai gândi la această despărțire pe care bravul sârb n-o merită. Poate că l-a adus Pițurcă și de-aia e mereu pe lista neagră!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER