Când abordăm preliminariile cu trei portari care nu apără, când fotbalul nostru nu e în stare să producă un fundaș dreapta de valoare de la Contra încoace, când avem fiori înaintea unei deplasări la Tallin, poate că merită să privim mai mult spre ce face Gică Hagi la Academia lui, dar mai nou și la echipa lui de Liga I.
Când Hagi s-a înscris în cursa promovării, senzația era că din ambiție riscă să încurce lucrurile. Una e formarea, alta e performanța. Dacă vrei să le faci pe amândouă, riști să nu-ți iasă niciuna.
Acum doi-trei ani, Hagi avea capul plin de proiecte, studia legi, aprofunda fiscalitatea, iar noaptea visa machete de stadioane, de cantonamente, de terenuri de antrenament. Acum probabil că visează cele 27 de meciuri pe care le mai are de jucat până la sfârșitul campionatului și modalitățile de a se salva.
Ambiția, care nu demult părea vanitate, de a reuși atât performanță, cât și promovare de tineri, pare să se fi transformat în reușită. În primele 5 etape Viitorul a jucat așa și așa în fața unor adversari așa și așa. Într-a șasea și-a umplut plămânii cu aer prin victoria de la Piatra Neamț, iar într-a șaptea a jucat foarte bine în fața unui adversar foarte bun. În destule moment Vasluiul, ce-i drept, oboist după dubla cu Inter, a părut sufocat în fața efortului și talentului unui pluton consistent de tineri cu care nimeni altcineva și-ar permite să atace prima ligă.
Dintre cei care au evoluat contra lui Sânmărtean și Marius Niculae, să-i dăm la o parte pe Dică, Vâtcă, Larie și Turcu, jucători între 25 și 32 de ani. Rămân încă zece născuți, cu toții, după 1990. Să ne uităm la acest Iancu, marcator precum Van Persie cu câteva ceasuri mai devreme. E născut în 1994, anul în care Hagi strălucdea în America. Să-i mai adăugăm pe Vaștag, puștiul lui Feri, pe Puțanu, made amândoi 1994, apoi pe Bălașa, feciorul fostului mijlocaș de la FC Argeș, născut în 1995. Să nu-i uităm pe Gavra, Buzbuchi, Benzar, Cârstocea, abia trecuți de majorat.
Ei trebuie să fie scheletul reprezentativei din 2016, 2018, chiar din 2020. În afara Viitorului, întregul nostru fotbal îl mai propune la acest nivel doar pe Nicușor Stanciu. Concentrate la Viitorul, toate aceste valori vor crește sigur, pentru că joacă într-o competiție de oameni mari și vrând-nevrând, vreo zece dintre ei intră pe teren meci de meci. Cu Vasluiul a fost proba lor de maturitate, un bac luat cu brio în sesiunea de toamnă. Udă-i, Gică, să crească, și o să stăm câțiva ani buni la umbra lor!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER