Din zăpușeala Quatarului, Ladislau Boloni se adresează ministrului Justiției, cerând clemență pentru Jean Pădureanu. Pe 22 martie nea Jean face 78 de ani în închisoare și probabil că, într-o luptă inegală cu nemilosul Alzheimer, nici nu-și percepe aniversarea. Bătrân, bolnav, învins, fostul Lord stârnește compasiune. În urma celorlalți condamnați în Dosarul Transferurilor au rămas familii, averi de administrat, companii de condus. Aflați în arest, ei speră cu optimism să fie puși în libertate. Dincoace de gratii îi așteaptă copii, neveste, amante, vile, limuzine și conturi. Pe Nea Jean nu-l așteaptă nimeni și nimic. E sărac-muchie, mai are cu sine în pușcărie doar zilele care i-au rămas.
Nea Jean n-a fost la viața lui un înger. A condus Cooperativa, a tras fotbalul înapoi, dar nu s-a tras pe sine înainte. A greșit, a transferat dincolo de lege, au dispărut bani. Pentru asta a plătit cu dezonoarea, cu rușinea de a fi încarcerat la bătrânețe, cu eliminarea materială și fizică dintr-un sistem care nu mai putea funcționa în 2104 cu principiile din 1994.
Pe blogul lui Mitică Dragomir scrie că Jean Pădureanu ar avea nevoie de pamperși. E și șocant, e și trist. Un om care cu un deceniu în urmă încă era extrem de puternic, fără să fie bogat, a ajuns în această dramatică situație. În ideea în care sistemul penitenciar presupune reeducare, ce să mai reeduci la un om de 78 de ani, care are momente când nu știe cine e și cum îl cheamă? Își dorește cineva un Jean Pădureanu de 80 de ani reeducat și redat societății? Poate n-o să-l mai aibă deloc!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER