Pe iarba din Chiajna un tânăr blond și subțirel face stretching. E Nichi Mitea, 28 de ani, care acum opt ani ne scotea din rahat cu echipa națională în Macedonia, marcând două goluri în câteva minute și scăpându-ne de o mare rușine.
Ultima imagine cu el e tot marcând, culmea, chiar în poarta lui Dinamo. Era finalul unui meci fără istoric, în care Petrolul, echipa lui Mitea, era condusă cu 5-0. A intrat fostul internațional, a dat gol ușor, de aproape, ca la antrenament și a ștampilat astfel singura sa apariție din acel campionat în tricoul ploieștean. Un meci, un gol. Adică o eficiență remarcabilă. Urmată de o pauză de vreo cinci sute de zile.
Acum Chiajna încearcă să resusciteze acest băiat care de vreo șase-șapte ani e mai mereu în tabloide și mai deloc în ziarele de sport. Să fi fost 2008 când l-am întâlnit la Amstedrdam. Ajax îl dăduse la echipa a doua și dădea semne c-ar cam vrea să scape de el, deși îi plătea la zi contractul de peste un million de euro pe an. Antrenor la echipa a doua era marele Aaron Winter, jenat în prezența reportofonului când a fost rugat să vorbească despre elevul său român. N-a zis nimic de rău, dar părea sincer bucuros când s-a schimbat subiectul.
Acum, Chiajna, într-un fel, îl ia sub arme pe fostul campion al Olandei cu Ajax. Pe de altă parte recrutează un doar un fost ostaș brav. Nichi nu mai e demult fotbalist activ, ci cu totul altceva. Star, megastar, personaj de bârfă, dar în nici un caz fotbalist. Fotbaliștii sunt cei care se antrenează zilnic, merg în cantonamente și așteaptă cu înfrigurare meciul următor. Și, bineînțeles, salariul și prima de joc.
Cel mai îndreptățit să vorbească despre Mitea e chiar Ionuț Chirilă. Nu neapărat în calitate de antrenor al Chiajnei, cât mai ales de îndrumător al lui Nichi de la copii și juniori încoace. Puțin rotunjit de la ultimele sale apariții publice, transpirat de dogoarea soarelui de iulie, Ionuț a spus că Mitea e cumva și pariul său personal. Perfect de acord, cu un amendament. Nemaiantrenând la nivel rezonabil de mai mulți ani, vreo șase-șapte, fiul fostului mare gazetar e el însuși un pariu. Să vedem mai întâi dacă va confirma pariul, iar abia apoi să-l așteptăm și pe pariul pariului!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER