Semnalați imediat dacă ați mai văzut pe cineva care să intre la o discuție despre milioane de euro cu altcineva și înainte de a pătrunde la tratative să spună că preopinentul este cel mai pervers negociator pe care l-a întâlnit în viață! Nicolae Cristescu a spus asta despre George Copos. Pervers, adică. Nu redutabil, nu vorace, nu abil, nu alunecos, ci de-a dreptul pervers. Cuvântul întrupează o gamă largă de caracterizări negative, iar dacă Nicolae Cristescu le-a surmontat, înseamnă că Rapidul are toate șansele să pășească într-o epocă nouă. Cristescu pare mult mai puțin bogat decât Taher, mult mai concret decât enigmaticul Lutz Stache și mult mai aproape de fenomen decât recentul Gruia Stoica. El e aproape de a bate palma cu George Copos în cel mai prost moment al Rapidului de după 1990, de la ultima revenire pe prima scenă. Dacă până acum se negocia vânzarea unei echipe de Cupe europene, cu pretenții la titlu, acum s-a tranzacționat doar o divizionară secundă, sau poate nici măcar atât. Rapidul, nesusținut absolut deloc, așa cum i s-a întâmplat în ultima vreme, avea (sau are, timpul gramatical corect e neclar!) toate șansele de a se duce în liga a patra sau a cincea.
Nicu Cristescu, așa cum îi spun apropiații maestrului de Lojă, are în acest moment șanse egale de a deveni erou local sau de a-și frânge gâtul. De vineri încolo sau din momentul în care actele vor fi parafate, Nicolae Cristescu va trebui să încerce să nu-și alăture acea etichetă de Berlusconi din Giulești care a împodobit ani de zile pridvorul predecesorului său. În acele vremuri dădea bine să te vadă lumea bogat și puternic, să arunci cu televizoare și cu alte aparate electronice drept cadouri în stânga și-n dreapta. Acum profilul finanțatorului s-a schimbat. Acesta trebuie să aibă un aer cât mai normal, să-și ducă la îndeplinire promisiunile și să nu facă din suporteri o masă de manevră care să-i cânte în strună. Această dragoste se poate transforma foarte repede în ură, iar exemplificarea nu poate fi niciodată mai simplă decât contrapunerea a două imagini. Cea cu peluza făcând rime cu Berlusconi și, peste ea, fotografia recentă cu pâlcul de oameni dezamăgiți care clătinau coliva și cântau prohodul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER