De o lună și ceva ne căinăm că, deși am ajuns la mâna ei din vina noastră, Olanda ne-ar putea face bucata, dându-și pantalonii jos în fața Ungariei sau (și) a Turciei. Până una-alta, nouă ni se cam aburiseră ochelarii de la ploaia andorezză, riscam să ne ducem la ceaiul pauzei cu 0-0, în timp ce bănuiții de incorectitudine olandezi aveau deja 4-0 cu paprikagulaschii lui Egervari.
Ne-a fost mai frică de ei decât de noi. Ă‚sta e păcatul nostru originar, acela de a bănui, de a crede tot timpul că în jurul nostru se nasc intrigi și se țes conspirații. Acum, nu înainte de a suspiciona iarăși că acest 8-1 extraordinar pentru noi ar fi fost vreo urzeală a lumii pariurilor, ne gândim că iarăși, având în nări opiumul acestui scor de curtea școlii pe care l-au dat ungurilor, olandezii se vor duce să facă turism în Cornul de Aur, iar turcii vor profita de euforia funciară apoporului batav, ducându-se la pas în baraj.
Mai acut sentiment de neîncredere nu există. Bănuiala este lucrarea sufletească a oamenilor slabi. Enunțând-o, ne reiterăm această calitate, dacă nu cumva slăbiciunea e un defect. Ne lungim gâturile către Bosfor, ne trimitem acolo neîncrederea și ne lăsăm aici speranțele, atâtea câte sunt.
Probabil că vom bate Estonia, deși e greu de crezut c-o vom face chiar cu 5-0. Dar devine din ce în ce mai limpede că nu e cazul să ne temem ca niște oameni atât de puternici și atât de serioși că olandezii, conduși de atât de pătrățosul în sentimente și în privire Van Gaal se vor duce la Topkapi doar să-și ia niște sugiuc și niste rahat. Să ne vedem de sugiucul nostru și de rahatul nostru și să-i lăsăm în pace. După cum s-a văzut, ei știu cel mai bine ce au de făcut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER