Dacă vă uitati peste clasamentul italian, o să vedeți Verona pe locul 6. A fost și pe 5, și mai putea fi dacă săptămânile trecute nu pierdea trei meciuri la rând. Dacă deschideți pagina echipei sau dacă aveți curiozitatea de a urmări rezumatele din Il Calcio, o să observați că antrenorul veronezilor e Andrea Mandorlini. Pentru cei mai albiți la tâmple, el e mijlocașul de închidere care l-a ținut pe Hagi într-un Sportul-Inter 1-0, în 1984. Pentru ceilalți, mult mai tineri, e doar antrenorul care a luat campionatul cu CFR în 2010.
Jucătorul Mandorlini a fost o furnică numai bună de strâns provizii pentru iarnă într-o echipă a Interului în care greierii spectacolului erau Altobelli, Rummenigge sau irlandezul Liam Brady, fostul half al lui Arsenal. Antrenorul Mandorlini nu era chiar un nimeni în 2009, când a venit în România. Avea deja aproape 50 de ani și trecuse pe la Bologna, Padova sau Siena. Mai mult și mai sus decât Zenga sau Bergodi, pentru care România a fost rampa de lansare.
La CFR a început cu o înfrângere clară, 0-2 la Vaslui, în etapa a 14-a a acelui sezon. În etapa a 34-a câștiga al doilea titlu din istoria clubului. Peste câteva zile își adjudeca și Cupa după o finală norocoasă, la penalty-uri, cu același Vaslui. Iar peste altă lună, lua și Supercupa, în fața Urziceniului.
Trei trofee în doar câteva săptămâni s-au dovedit insuficiente. Mandorlini a căzut greu la stomac vedetelor de plastilină din vestiar. Un antrenor italian, care nu murea de dragul portughezilor. Sifoanele s-au deșertat, ca de obicei, mai întâi la președinte, apoi la patron. Din câte se aude, aceștia i-au dat credit celui care le adusese trofeele. Sifoanele au găsit altă cale. În Regie, în fața nou-promovatei Sportul, câțiva băieți de bine au avut grijă să ia cartonașe, să se dea cap în cap și să scape adversarii din marcaj. A fost 3-0 pentru Sportul. Insuficient. În următoarea deplasare însă, în Giulești, sifoanele și-au îndeplinit scopul. Au pierdut cu 2-0, iar Mandorlini a fost trimis acasă.
Acolo a luat Hellas Verona de jos de tot, din liga a treia. Acum, după trei ani de muncă, e aproape de Europa League și privește de sus în clasament pe Milan sau pe Lazio. Cu moș Luca Toni, cu alții care nu sunt nume mari, face cel mai bun sezon al Veronei de la Briegen și Elkjaer-Larsen încoace. Adică de vreo 25-30 de ani.
Nu sunați la CFR să întrebați de ce n-a fost păstrat acolo. Vi se va răspunde că antrenorii pleacă, iar jucătorii rămân. Unii dintre acei jucători, deși au cam uitat demult gustul performanței, sunt și acum acolo și bifează cam de două-trei ori pe sezon câte un antrenor demis la toanele lor. Dacă nu credeți, întrebați-i în taină pe Rednic sau pe Dușan Uhrin. Pe Mandorlini nu-l întrebați, că n-are timp. Are treabă, săptămână de săptămână, cu Inter, cu Napoli, cu Juve!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER