Fără să fie vreun mare fotbalist, italianul e în acest moment piesa cea mai indispensabilă Stelei. E departe de Cassano sau de Bettega, nici nu se pune problema să fie comparat cu Montella sau cu Inzaghi, nici măcar cu Pițurcă sau cu Radu II. Dar în acest moment e la fel de vital Stelei, ca apa și ca aerul.
Fără el, echipa pentru Varșovia pare de neimaginat. Pe Pintilii poți să-l înlocuiești cu Prepeliță sau cu Filip, pe Chiricheș cu Gardoș, pe Latovlevici cu Pârvulescu, dar în locul lui Frederico nu există soluție. Povestea cu Iancu vârf împins e pură fantezie. Gabi nu redublează, chiar dacă e destul de înalt n-are forță pentru duelurile aeriene, preferă să vină din spate, așa cum a făcut-o decisiv la Tbilisi. Mihai Costea nu e pe lista UEFA, iar Tatu, fie accidentat, fie teafăr, nu e o soluție. Conform versiunii oficiale, brazilianul joacă foarte bine între linii, dar dacă asculți vocea tribunei, singurele linii între care poate să joace Tatu sunt cele de tramvai.
Piovaccari ratează de multe ori, câteodată stârnește ilaritate împiedicându-se, dar cel puțin pe moment nu se poate fără el. 60 de minute, 70 sau câte duce, trebuie ținut acolo, să dea cu mușchii lui de gladiator roman în oasele apărătorilor adverși, să-i ia la trântă, să creeze spații pentru Tănase, pentru Stanciu sau pentru cine o mai fi. Să nu se complice, să încerce execuții simple, cum a fost acel lob peste Kuciak, fază la care nu execuția a fost cheia reușitei, ci alegerea perfectă a momentului plecării dintre fundașii Legiei.
La un moment dat Piovaccari a căzut pe umăr, apoi, după ce-a fost schimbat, echipa medicală l-a oblojit și l-a lustruit ca pe o nestemată. Până marțea viitoare umărul său e obiectiv de importanță națională, trebuie păzit cu comprese zi și noapte, în trei schimburi. Iar după Varșovia, indiferent de deznodământ, Steaua trebuie să-și ia atacant, pentru a nu rămâne tot greul pe umerii acestui italian mai mult devotat decât abil. După cum ați văzut, unul dintre umeri e deja șubred, iar asta ne îngrijorează mai mult decât scumpirea benzinei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER