E adevărat că n-am jucat nimic. E adevărat că am fost slabi spre inexistenți. E adevărat că o echipă care arată astfel n-are ce căuta la Mondiale, că Brazilia ejectează asemenea forme de antispectacol, iar fotbalul contemporan respinge acest gen de ineficiență.E adevărat că flancurile au fost vraiște, că Torje și Tănase nu i-au ajutat deloc pe fundașii laterali, că Răzvan Cociș e mai aproape de stadiul de șomer din vară decât de cel de titular într-un asemenea meci. E adevărat că Marica n-a avut baloane, că Bourceanu a tocat în gol și că Gardoș a intrat la meci fără bilet ca să-l vadă pe Mitroglou marcând ca la antrenament.
Dar mai e la fel de adevărat ceva. Că arbitrajul a pus umărul să împingă în prăpastie plăpânda noastră echipă. Primul gol al grecilor a fost ofsaid clar. Poate că și al doilea puțin. La al treilea, acel fault la Holebas, care a dus la faza fixă, se dă doar la Ciorogârla când le-ai lăsat gazdelor cheia de la portbagaj, să-ți lase acolo foloasele. Că au luat cartonase exact cei care trebuiau să ia de la noi. Că au scăpat de cartonașe cei care trebuiau să scape de la ei. Că la Lazăr al doilea galben a venit după un fault de baschet-juniori. Că spre final singura idee a fost să nu se mai joace deloc, arbitrul permițându-le grecilor să tragă de timp cum fac de peste două mii de ani, de la Arhimede și Aristotel încoace.
Nu e o scuză, e o realitate. Dupa cum tot realitate este că e imposibil ca la asemenea nivel un arbitru portughez să fluiere o echipă națională antrenată de un portughez.
Probabil că la cum am jucat, grecii ne-ar fi bătut și în condiții normale de temperatură și presiune, n-aveau nevoie de acest vânt în pânza barcazului, care să-i scoată din rada portului Pireu și să-i ducă dincolo de Bălțile Egee și Mediterană, prin Gibraltar, până la Rio.
Cât despre noi, mai avem un retur și cam de două drahme speranță. Și că înainte să-l înjurăm pe Proenca, trebuie să ne uităm în oglindă și să ne luăm la palme pe noi înșine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER