Când am deschis ochii asupra fotbalului, să fi fost pe la jumătatea anilor șaptezeci, RFG, adică o bună și sănătos orânduită parte a Germaniei de astăzi, cucerea titlul mondial, iar Bayern câștiga de trei ori la rând Cupa Campionilor. Pentru un copil visător, pasul cadențat al nemților era enervant, îl preferam pe Bettega lui Rumenigge și pe Juanito lui Heynckes. Mai târziu am început și germana la școală, iar Genossin Lehrerin, adică tovarășa profesoară, o șvăboaică, Tamara Heinzl, devenită Teodorescu prin măritișul cu un oltean, umplea table întregi de verbe conjugate, la fel de liniare ca pasele lui Bohnhoff sau ca urcările în atac ale cheliosului Berti Vogts.
Prin 1982 a venit Bayern la Craiova, pentru un sfert de finală de Cupa Campionilor, adică o fază din primăvară. Am fost cam 15.000 să-i vedem atunci la antrenament pe Breitner și Rummenigge. Prin comparație, unor echipe de primă Ligă le trebuiesc astăzi două campionate ca să totalizeze atâția spectatori la meciurile de acasă. Nemții plesneau atunci sănătos mingea de la 30-40 de metri, călcau apăsat și aveau pe piept, scris mare, IVECO, o marcă de camioane străină nouă, care miroseam la răscruci fumul negru scos de Carpațiurile și Buceagurile noastre, care porneau doar la manivelă. A doua zi, la meci, Breitner și Rummenigge au plesnit-o de două ori din afara careului, iar visul Craiovei de a răpune pe Bayern lua sfărșit
Între timp au trecut cam treizeci de ani, Frau Tamara nu mai e, iar nemții refac cadența pierdută undeva cam pe vremea lui Jupp Derwall. Mai târziu, peste ani, când vedeta nemților era, să zicem, Littbarski, probabil polonez ca și Podolski cel de astăzi, am învățat despre „Sfârșitul filosofiei clasice germane”, unde antrenor era unul Feuerbach, filosof, fire;te, dar nu chiar a;a filosof ca Mourinho, s[ zicem. Nemții fotbalului se cam duseseră la vale. Jubilam interior, pentru că vedeam și altă soluție în fotbal decât latul, alergătura și rigoarea. Nici astăzi nu-mi plac nemții. Nemaifiind Frau Tamara, nu mai are cine să umple tabla cu verbe. Nemții însă au revenit, regândiți de ei înșiși. Acest 11-3 din patru meciuri cu superputerile Spaniei e, în ceea ce mă privește, revanșa maturității asupra copilăriei. E și o altă percepție, e și un alt gust. Schnitzell-ul mit Kartoffen de pe vremuri a căpătat mirodenii sud-americane, iuțeli poloneze, rafinament franțuzesc, culoare de flori olandeze. Bayern și Borussia sunt două feluri din care te saturi doar privindu-le, două cuburi perfecte, două roți dințate care se angrenează una pe cealaltă. Ambele sunt curate ca trotuarul bavarez sau westfalic, măturat temeinic de imigrantul Alaba, europenizat, sau de măsliniul Gundogan, neamț și el din tălpi și până în creștet.
Bayern și Borussia sunt rezultantele tribunelor pline cu oameni rumeni în obraji, sunt spuma berii pe care o bea pensionarul nefăcându-și griji pentru ziua de mâine și sunt, dacă permiteți ușile care se închid perfect ale unei mașini făcute temeinic și zdravăn, pentru două generații. Termin de scris ducându-mă să repar portiera suplei mele mașini, fabricată de melodioșii urmași ai lui Bettega, idolul copilăriei. Așa-mi trebuie, dacă nu mi-ai plăcut nemții și verbele. Iertare, Frau Tamara!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER