E greu de spus dacă există regrete și mai ales ce fel de regrete. La o dublă manșă cu Chelsea încheiată cu 2-3 teoretic nu e loc de reproșuri. Reghe le-a făcut, totuși, două la număr, la modul nominal, ceea ce până acum nu se întâmplase. Ceea ce înseamnă că părerile de rău depășesc în intensitate diplomația de a fi discret în asemenea situații.
Tot mai multă lume vehiculează varianta că o calificare n-ar fi fost tocmai imposibilă. Atunci când se analizează greșelile lui Szukala, imprudența lui Râpă, moliciunea lui Tănase sau ratarea lui Rusescu înseamnă că fără aceste necazuri poate că Steaua ar fi fost acum în turul următor. Dacă s-ar fi analizat mai atent ce face Terry la fazele fixe, dacă ar fi știut cineva să-l blocheze pe Mata pe piciorul stâng, dacă Râpă ar fi avut o calitate în plus pentru a-l bloca pe Hazard. Dacă, dacă, dacă….
Acestea sunt reproșuri de a doua zi, utile ca și pastila pe care o iei din inerție după ce-ai băut o noapte întreagă, deși la fel de bine te dregi și fără ea. Trebuie să pricepem că o echipă românească poate elimina pe cineva de talia lui Chelsea nu într-o împrejurare favorabilă, ci într-o conjuncție de împrejurări favorabile. În acest moment ne putem apropia de astfel de adversari doar timp de câteva minute, de o repriză, dar să fim mai buni pe ansamblul unei duble manșe e mult mai greu.
În mod normal trebuie plecat de aici, de la acest 2-3 în 180 de minute cu Chelsea. E un nivel ridicat, care poate fi dus și mai sus, dar nu deodată, ci treptat. E important ca Steaua să nu dea mai mult de un jucător, cel mult doi, în vară, iar în locul lor să aducă soluții viabile de înlocuire. Probabil că la anul, în Champions League, vom mai vedea Steaua în meciuri de acest nivel și e important ca atunci să fie mai bine decât acum. Dacă acest Stamford Bridge va fi luat drept un capăt de drum, atunci înseammnă că n-am înțeles nimic din toată emoția și, până la urmă, din toată frustrarea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER