Până la urmă care e știrea despre Tamaș? Că s-a făcut praf într-o cârciumă sau că a semnat cu CFR? Probabil că și una, și alta, rămâne de stabilit doar ordinea importanței. Mai știre e, totuși, că a semnat cu clujenii. Nu de alta, dar de îmbătat s-a mai îmbătat, și mai mult cu sigur se va mai îmbăta. Însă în campionatul intern nu mai jucase de aproape cinci ani.
Sigur că nu e frumos să te vadă lumea în patru labe printre termopane sau să audă despre tine c-ai vrut să faci pipi în mijlocul cârciumii. Dar s-a întâmplat, iar Tamaș, la 30 de ani, plimbat prin toată Europa, la cluburi mai mici sau mai mari, știe ce e aia imagine și ce înseamnă să te știe lumea de consumator fruntaș. E un standard pe care și-l asumă, probabil că-și dă seama că nu trece în ochii nimănui drept sfânt și nici n-are de gând vreodată să treacă.
Își bea ficații lui, își distruge imaginea lui, că ospătarii au telefoane și nimeni nu e nebun să țină în memorie și să nu dea nimănui filmulețul cu domnu Găbiță pulbere, după 24 de ore de luptă grea cu drafturile de bere.
Dar în jurul subiectului Tamaș au apărut, ca de obicei în astfel de situații, moraliștii. Mulți, mai mulți decât numărul paharelor golite de pe masă. Au dreptul să-l certe că bea. Au dreptul săiI ceară salubritate fizică și morală dacă sare la cap înainte de a-și face nevoile în mijlocul bătăturii. Au dreptul să-i aducă aminte de Gazza, de Piți Varga și chiar de George Best, care și-a băut și al doilea ficat, transplantat, după ce-l băuse pe primul.
Dar n-are nimeni dreptul să-i spună că din cauza băuturii s-a ratat ca fotbalist. Dacă un tip cu peste 60 de selecții la națională, cu trei ani în Premier League, unul în Primera și unul în Ligue 1 e ratat, cum sunt alții care se încalță invers, dau cu stângul în dreptul și zic că sunt mari fiindcă au fost și ei într-o deplasare și s-au tras în poză cu treningul de la lot?
Da, poate că fără atâtea halbe cu guler Tamaș ar fi jucat la Arsenal sau la Liverpool, nu la WBA, dar asta e altă discuție. Însă nu toți care n-ajung la Arsenal se ratează, după cum nu toți cei care nu se îmbată merită să joace în Champions League.
Probabil că dacă ne-ar fi fost contemporani, Eminescu și Labiș n-ar fi fost poeți, ci bețivi. Luceafărul ar fi căzut matol de pe boltă, iar biata căprioară ar fi murit nu împușcată de foame, ci ruptă de beată. Și ratată și ea, bineînțeles.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER